Riscul de rată a dobânzii

Instituțiile Financiare în timp ce își exercită funcțiile de transformare a activelor, nu corespund adesea maturității activelor și pasivelor lor. Făcând asta, se expun riscului de rată a dobânzii. Toate Instituțiile Financiare au tendința să-și contracareze scadențele bilanțului. Cu toate acestea, măsurarea expunerii la riscul de dobândă prin analizarea numai a dimensiunii neconcordanței dintre scadențe să fie înșelătoare.

Politica monetară a Rezervei Federale, este un factor determinant al riscului ratei de dobândă. Metoda cea mai simplă utilizată pentru măsurarea riscului de rată a dobânzii al FI este: modelul de reevaluare. Modelul de reevaluare sau de lipsa de finanțare se concentrează pe impactul ratei dobânzii, modificări ale veniturilor nete din dobânzi ale unui FI, care reprezintă diferența dintre veniturile din dobânzi ale FI și cheltuielile cu dobânzile.

Din cauza simplității sale, instituțiile de credit mai mici folosesc încă acest model ca măsură primară a riscului ratei dobânzii. Până de curând, organismele de reglementare ale băncilor din SUA s-au mulțumit să-și bazeze evaluările expunerilor la riscul ratei de dobândă pe modelul de reevaluare.

Recent, Banca pentru Reglementări Internaționale a emis un document consultativ sugerând un model standardizat utilizat de autoritățile de reglementare pentru evaluarea expunerii la riscul unei rate de dobândă a băncii. Decât să se bazeze pe modelul de reprezentare, abordarea sugerată se bazează ferm pe valoarea contabilă a valorii de piață și modelul de durată.

Ca regulatori pentru a adopta aceste modele, băncile mai mari (care dețin marea majoritate a totalului activelor din industria bancară) le-au adoptat ca principală măsură a riscului de rată a dobânzii. Mai mult decât atât, dacă este cazul, băncile pot fi autorizate să utilizeze propriile lor modele de evaluare a riscului pentru a evalua riscul de rată a dobânzii din portofoliul bancar.

Nivelul și variația ratelor de dobândă

Având în vedere impactul pe care îl are modificarea ratelor dobânzilor asupra venitului net și asupra valorii de piață a firmei, managerii instituțiilor financiare petrec mult timp și efort încercând să identifice factorii care determină nivelul ratelor dobânzilor în orice moment al anului, precum și ceea ce determină modificarea ratei dobânzii în timp.

Un model utilizat în mod obișnuit pentru a explica evoluția ratelor dobânzilor este teoria fondurilor de împrumut. Aceasta are în vedere nivelul ratelor dobânzilor de pe piețele financiare ca rezultat al factorilor care afectează oferta și cererea de fonduri de împrumut. Acest lucru este similar cu modul în care prețurile la bunuri și servicii în general sunt privite ca fiind rezultatul forțelor de cerere și ofertă pentru aceste bunuri și servicii.

Echilibrul ratelor de dobândă

Sursă: Financial Institutions Management: A Risk Management Approach

După cum este ilustrat în figura de mai sus, cantitatea oferită de fonduri de împrumut este corelată în mod pozitiv cu ratele de dobândă, în timp ce cantitatea cerută de fonduri este invers proporțională cu ratele dobânzilor. Atâta timp cât forțele concurențiale sunt autorizate să funcționeze liber într-un sistem financiar, rata dobânzii care echivalează cu cantitatea cerută și oferită de fonduri de împrumut cerute pentru o garanție financiară, este rata de echilibru a dobânzii pentru acea garanție (punctul E).

Rata dobânzii de echilibru este doar un echilibru temporar. Modificări ale factorilor care determină cererea și oferta de fonduri de împrumut pot provoca schimbări continue în curba ofertei și /sau cererii pentru acestea. Forțele pieței vor reacționa la dezechilibrul care rezultă prin modificarea ratei dobânzii și a cantității de fonduri tranzacționate pe această piață.