Rolul Băncii Centrale

Aparitia si organizarea bancilor centrale

Analiza sistemelor bancare contemporane evidenţiază că acestea sunt structurate pe două nivele, respectiv banca centrală şi băncile de rang secundar, denumite şi bănci de sistem. Rolul băncii centrale rezultă din monopolul asupra emisiunii monetare şi din funcţia de autoritate monetară, pe care a preluat-o treptat şi pe măsură ce s-a implicat în afacerile statului şi, în mod special, în politica economică. În acest context, este necesară precizarea faptului că, în momentul iniţial al formării sistemelor bancare, nu există o delimitare între operaţiunile realizate de băncile comerciale şi de cele centrale (sau de emisiune). În perioada convertibilităţii monetare, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu al băncilor centrale. Identificarea celor două tipuri de bănci s-a înfăptuit în timp, prin concentrarea emisiunii de monedă la nivelul unei singure bănci, banca centrală, care a început, astfel, să deţină monopolul asupra operaţiunii de emisiune.

Banca Centrală se plasează în centrul sistemului bancar, pe de o parte, având rolul de distribuitor de credite către celelalte bănci (comercială, de afaceri etc), pe de alta parte, orice flux financiar o tranzitează nu pot comunica şi funcţiona decât prin intermediul Băncii Centrale. Acest lucru se explică atât pe seama conturilor deschise la ea, cât şi a rezervei de monedă. Circulaţia de monedă centrală (schematizată punctat în figură) uzitează toate operaţiunile financiare din structurile instituţiilor financiare.

Banca centrală are rolul esenţial în cadrul sistemului monetar şi în particular, în cadrul sistemului bancar. Prin funcţiile îndeplinite, prin legăturile complexe şi diversificate cu celelalte bănci, cu economia, banca de emisiune deţine poziţia centrală, unică în cadrul sistemului bancar, constituind centrul vital al structurilor instituţionale financiar-monetare ale unei economii.

Banca Centrală — factor esenţial în realizarea politicii monetare

Împreună cu Ministerul de Finanţe, Banca Centrală are un rol esenţial în determinarea şi definirea politicii monetare.

Obiectivele politicii monetare au suferit modificări sensibile în ultimele decenii: dacă în anii '60, politicile monetare au susţinut creşterea economică, în anii '70 şi '80, lupta guvernelor împotriva inflaţiei, anii ‘90 par a fi anii unor politici monetare orientate împotriva speculaţiei.

Dincolo de aceste obiective, cu localizarea pe o latură a conjuncturii economice, obiectivul central al politicii monetare trebuie să-1 constituie supravegherea ţinutei monedei naţionale pe piaţa internaţională. în acest sens, Banca Centrală fixează nivelul obiectivelor intermediare cu privire la rata de creştere anuală a agregatelor. Totodată, ea dezvoltă operaţiuni specifice de cumpărare şi vânzare a bonurilor de tezaur, având misiunea de a determina rata de referinţă utilizată pentru calculul ratelor obişnuite ale dobânzii. Apoi, Banca Centrală controlează instrumentele de comandă vitale pentru economie, furnizează informaţiile necesare elaborării unei politici monetare adecvate realităţilor economice-fmanciare.

În ultima perioadă, pe fondul evoluţiei spre o deplină libertate a mişcării capitalurilor pe un plan internaţional mai intens sau mai restrâns şi al tendinţei practicării sistemului de cursuri fixe, autonomia politicii monetare a Băncii Centrale „naţionale" este tot mai mult contestată şi se reclamă cedarea progresivă a acestei prerogative, în favoarea unor organisme internaţionale, de genul Băncii Centrale Europene, în cadrul U.E.

Funcţiile şi operaţiunile băncilor centrale

Indiferent de caracterul mai mult sau mai puţin centralizat al băncilor centrale, acestea exercită funcţii generale şi, uneori, ocazionale, prin care se evidenţiază rolul în cadrul sistemelor bancare şi al economiilor contemporane.

Astfel, pot fi enumerate următoarele funcţii:

- Funcţia de emisiune;

- Funcţia de bancă a statului, a administraţiei şi a serviciilor publice;

- Funcţia de bancă a băncilor;

- Funcţia de centru valutar şi de gestionare a rezervei valutare;

- Funcţia prudenţială şi de supraveghere;

- Funcţii economice ocazionale.

Instrumentele la care apelează banca centrală pentru punerea în practică a politicii sale sunt, în principal, următoarele:

-refinantarea băncilor comerciale;

-rolul de agent fiscal;

-stabilirea de rezerve minime obligatorii;

-stabilirea unor reguli de prudenţă bancară.

Cele mai importante reguli şi conţinutul acestora conform normelor UE se referă la:

- Capitalul social minim pentru a înfiinţa o bancă(în România, conform normelor UE, capitalul minim este echivalentul a 5 milioane Euro subscris, din care se plateşte efectiv cel puţin 50%.Suma în lei se modifică periodic ca urmare a deprecierii leului);

- Lichiditate suficientă în raport cu capitalul:minimum 8%

- Expunerea maximă să nu depăşească 20% din fondurile proprii ale băncii;

- Împrumuturile către proprii membri să fie sub 20% din capitalul companiei respective;