Sistemul Bancar din România

I. Noţiuni generale privind sistemul bancar

1.1 Definirea băncii şi a sistemului bancar

Conform art. 3 lit.b din Legea nr. 58/1998 astfel cum a fost modificată, prin banca se inţelege, “persoana juridică autorizată să desfăsoare, in principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu” .Această definiţie are la bază ideea ca băncile sunt persoane juridice autorizate şi se pune astfel accentu pe condiţia sine qua non a autorizării acestora de către Banca Nationala a României autorizaţie în absenţa căreia societaţile bancare nu îşi pot desfăşura activitatea. Aceasta este principala deosebire între definiţia actuală a băncii şi cea formulată de Legea 33/1999, în care nu se făcea referire la cerinţa fundamentală a autorizării băncilor.

O altă definiţie a băncii întâlnită în literatura de specialitate din ţara noastră, care este considerată şi cea mai complexă este cea formulată de profesorul Constantin Kiriţescu, conform căreia banca este “o instituţie financiară şi de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcţii principale sunt: (1) atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise acestora; (2) acordarea de credite pe diferite termene; (3) efectuarea de viramente între conturile clienţilor şi de transferuri în conturile deschise la alte bănci; (4) emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente; (5) vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare.” Se observă că, pentru a defini băncile, autorul apelează la o enumerare a celor mai importante funcţii şi categorii de operaţiuni caracteristice acestor instituţii.

Aceeaşi modalitate de definire prin enumerare exemplificativă o întâlnim şi în lucrări din dreptul francez („banca este acea instituţie publică sau privată care facilitează plăţile întreprinderilor şi ale particularilor, primeşte şi împrumută fonduri şi girează mijloace de plată”) sau în sistemul de drept common-low(„băncile sunt acele organizaţii care primesc depozite, acordă credite, plătesc cecuri şi prestează alte servicii specifice clienţilor”). Legat de sistemul de common-low mai trebuie să precizăm că, pentru a fi o bancă, o instituţie trebuie să îndeplinească cumulative trei condiţii: să încaseze cecuri pentru clienţi, să plătească cecurile trase de clienţii săi şi să ţina conturi curente pentru clienţii săi.

Înainte de a trece la definirea celeilalte noţiuni care ocupă un loc central în lucrarea de faţa, aceea de sistem bancar, trebuie observată legătura foarte strânsă care există intre aceasta şi cea de aparat bancar. La o analiză mai atentă, observăm că, deşi se face distincţie între sensurile celor două noţiuni, acestea sunt complementare, făcând aproape imposibilă analiza lor separată, prin excluderea din studiu a uneia dintre ele. Această legatură rezultă din definiţia data sistemului bancar, conform căreia acesta reprezintă „ansamblul operaţiilor şi tranzacţiilor active şi pasive efectuate de aparatul bancar”. În aceeaşi lucrare aparatul bancar este definit ca fiind “ansamblul diverselor categorii de bănci cu capital autohton sau privat, precum şi combinaţii mixte ale acestora, ce işi desfăşoară activitatea pe teritoriul unei ţări”. Astfel, se poate desprinde concluzia că, în timp ce aparatul bancar reprezintă modul de organizare a băncilor, sistemul bancar se referă la operaţiunile realizate de aceste bănci.

1.2 Rolul şi importanţa sistemului bancar

Conform opiniilor exprimate în literatura de specialitate atât din ţară cât şi din străinătate(E. G. Corriga- „Are Banks Special”, Federal Reserve Bank, Annual Report, 1982), rolul băncilor este, dacă nu unic, cel puţin special, în comparaţie cu alţi agenţi economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancară asigurând, în ultima instanţa, structura necesară funcţionării economiei de piaţa.

Băncile, datorită calităţii lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică, reprezintă astfel o categorie aparte de instituţii financiare, care asigură lichiditate şi servicii de plăţi, formează o modalitate de transmisie a politicii monetare şi exercită disciplină financiară asupra debitorilor. “Procesul de intermediere bancară influenţeaza în mod decisiv dezvoltarea economică a unei ţări prin faptul că băncile mobilizează o resursă deficitară <capitalul> şi o alocă imparţial pe baza unei analize riguroase de credit către cele mai sigure şi eficiente investiţii” . În plus, băncile asigură disciplina financiară în cadrul unei economii, întrucât ele trebuie să se asigure că îşi vor recupera resursele financiare împrumutate, cu un randament adecvat. Prin urmare, băncile vor ierarhiza proiectele de investiţii în funcţie de randament şi risc şi vor monitoriza modul de utilizare a fondurilor împrumutate. Astfel, prin intermediul unei activitaţi eficiente şi sănătoase, băncile impun disciplina financiară la scara întregii economii. Toate aceste funcţii explică de ce băncile sunt supuse unui grad mai ridicat de reglementare şi supraveghere decât in cazul celorlate instituţii din cadrul economiei.