Sistemul Bancar European în Condițiile Monedei Unice

1 Structura și evoluția sistemului bancar în tările uniunii europene

Evoluţia sistemului bancar european evidenţiază aportul factorului legislativ la integrarea sistemului bancar. În acest sens grupează acţiunile întreprinse de factorii legislativi (Comisia Europeana şi Consiliul de Miniştri) în 5 etape:

- dereglementarea pietelor interne între 1957 şi 1973;

- diversele încercări către armonizarea reglementărilor bancare între 1973 şi 1983;

- directiva privind o singură autorizare, controlul intern, recunoaşterea reciprocă şi liberalizarea serviciilor bancare -1992’

- crearea unei singure monede în 1999;

- planul de Acţiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).

Prima etapã a început în 1957 şi a corespuns obiectivului Tratatului de la Roma care avea ca scop transformarea pieţelor naţionale într-o singură piaţă comună.

A doua etapă referitoare la armonizarea reglementărilor bancare a început mai concret în 1977 odată cu adoptarea Primei Directive Bancare (Directiva 77/780/EEC) referitoare la coordonarea legilor, reglementărilor şi prevederilor legislative ale instituţiilor de credit.

A treia etapă corespunde procesului de definitivare a Pieţei Interne (1983-1992).

A patra etapă corespunde creării unei singure monede.

Ţãrile Uniunii Europene au o experienţã proprie în ceea ce priveşte ritmul şi istoria restructurãrii sistemelor bancare. Înainte de a studia recentele evoluţii, cateva din aceste modele pot fi rememorate atunci cand este posibil, printr-o cuprindere a explicaţiilor recentelor evoluţii.

La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 procesul de restructurare şi concentrare bancarã a avut loc în ţãri mici ale Uniunii Europene, cum ar fi: Danemarca şi Olanda. Acest proces a condus la crearea unor largi instituţii naţionale pregãtite pentru competiţie în cadrul unei pieţe unice, sau ca o parte regionalã a acesteia.

corporatistã în alte forme private legale.

Împreunã eforturile de privatizare şi "demutualizarea" au crescut interesul pentru fuziuni şi achiziţii bancare, crescând numãrul instituţiilor participante.

Sistemul bancar european a traversat o perioadã de 10 ani în care nivelul internaţionalizãrii bancare pe calea fuziunilor şi achiziţiilor a fost foarte înalt, chiar şi în comparaţie cu cel din S.U.A. Nivelul este exprimat prin reducerea numãrului de instituţii de credit de la 12.256 în 1985 la 9.285 în 1997. Din studiile lui Miskhin (1999) în S.U.A între anii 1950-1980 numãrul bãncilor comerciale a rãmas relativ stabil între 13.000 şi 15.000, între 1980 şi 1992 a scazut la 11.500 iar între 1992 şi 1997 la 9.200 ceea ce face ca din punct de vedere al concentrãrii bancare situaţia S.U.A sã fie similarã cu a Europei.

2. Formarea și perspectivele pieței bancare unice

2.1. Formarea pieţei bancare europene

În decembrie 1985, Consiliul Comunităţii a adoptat Actul Unic ca expresie a hotărậrii tărilor membre ale Comunităţii Europene de a desăvậrşi procesul de integrare pe care tratatul de la Roma l-a stabilit în sensul realizării unui spaţiu economic integrat pe baza unei triplei libertăţi de circulaţie: a persoanelor, a mărfurilor şi serviciilor şi a capitalurilor.

Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o nouă etapă a liberalizării în domeniul mişcării capitalurilor şi schimburilor de servicii în spiritul Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea datã în domeniul schimburilor de mãrfuri.

În concordanţã cu ideile Actului Unic, se urmãrea sã se asigure la sfârşitul anului 1992 o mare piaţã unificatã, care sã aducã o reconsiderare a perspectivelor în domeniu.

Pânã la aceastã datã era recunoscutã libertatea de stabilire, de a întreprinde activitãţi bancare în oricare din ţãrile Comunitãţii, în condiţiile stabilite de statul respectiv pentru oricare din cetãţenii sãi, iar acum obiectivul urmãrit era acela de a permite bãncilor libera prestaţie de servicii fãrã a se ţine cont de frontierele existente.