Sistemul Bancar SUA

Activitatea bancara îsi are originile în Antichitate, perioada în care bogatiile erau pastrate în temple, fapt ce aducea un anumit "profit" preotilor, pe lânga recunoasterea templelor de catre populatie. În masura în care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era împrumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei într-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi în Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.

O alta practica des întâlnita în perioada antica era împrumutul cu dobânda, practica ce la început nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari în domeniu.

1. Scurt istoric

Prima bancă a Statelor Unite ale Americii, “the Bank of North America “ din Philadelphia, a fost creată de Congres în 1781 la cererea lui Robert Morris, administrator al finanţelor, pentru a ajuta financiar Revoluţia Americană.

In anul 1790 ,Primului Secretar al Trezoreriei Nationale, Alexander Hamilton a recomandat fondarea unei bănci centrale. Aceasta ia fiinţa în 1791, sub forma Băncii Statelor Unite. Aceasta nu a funcţionat decat pană in 1811. Nu era momentul potrivit pentru abandonarea unei bănci centrale, în condiţiile izbucnirii războiului, al carui finanţare a fost cu atat mai dificilă, reducand eficienţa eforturilor militare. Imediat după război, se înfiinţează cea de-a doua Bancă a Statelor Unite, în 1816. Aceasta reuşeşte să ofere echilibrul financiar pierdut odata cu deflaţia de după război. Totusi nici această bancă nu reuşeşte să se menţina decat pană în 1832.

Perioada 1832-1864 s-a caracterizat prin existenţa de numeroase bancnote. Cand cea de-a doua Bancă a Statelor Unite ale Americii a fost închisă, Guvernul a preluat supravegherea băncilor. Această supraveghere s-a dovedit ineficientă. În acele zile băncile îşi acopereau împrumuturile prin emitere de note de bancă proprii. Aceste note de bancă trebuiau să fie convertibile, la cerere în monedă. Era datoria supraveghetorilor bancari să verifice şi să certifice că băncile aveau destulă monedă, aur sau argint, pentru a remunera bancnotele. Pentru că acest proces nu era mereu înfăptuit, mulţi deţinători de note de bancă se găseau în posesia unor hartii fără valoare.Era uneori dificil, dacă nu chiar imposibil, să se detecteze care note erau “rele”, datorită varietaţilor acestora. Pană în 1860, mai mult de 10000 de bancnote diferite circulau in SUA, comerţul fiind puternic afectat. Sute de banci au falimentat declanşand crize minore, ajunganduse chiar la o criza financiară majoră în 1857.

În perioada 1863-1864, s-au adoptat o serie de legi de către preşedintele american Abraham Lincoln privind crearea unui sistem bancar naţional, format din mai multe bănci federale.

Aceste bănci vor emite o monedă naţională uniformă susţinută de SUA, obligaţiuni de stat, in speranţa că toate băncile ar fi forţate să intre în sistemul naţional. Acest lucru nu a funcţionat pentru că unele bănci de stat, au abandonat emiterea de bancnote şi au continuat ca bănci de depozit. Acest lucru a stat la originea aşa-numitei dualităţi a sistemului bancar american. Acest sistem se referă la existenţa băncilor cu caracter federal in acelaşi timp cu cele cu caracter de stat.

La începutul secolului 20, SUA avea deja cel mai larg sistem bancar. Cele 20000 de bănci ale Americii deţineau 40% din valoarea totala a depozitelor de pe intregul glob.

Totuşi tentativele de forţare a băncilor statale să adere la un sistem national nu au fost eşuate, odata cu dispariţia dreptului de emisiune (crearea FED – Federal Reserve System în 1913 ) s-a introdus şi obligativitatea ca toate băncile să adere la FED.

Inițial scopul SFR consta în ajutorul bancilor în perioada crizelor , astăzi însa Sistemului Federal de Rezerva monopolul emisiunii de banknote, reglementarea creșterii depozitelor și a creditelor bancilor comerciale. Fed funcţionează ca o bancă a bancherilor. Băncile posedă la Fed conturi rambursabile la cerere.

Băncile din districte pot intra in Sistemul Federal de Rezerve dupa dorinta, dar dupa lege toate băncile nationale sunt obligate sa fie membre al Sistemului Federal de Rezerve. Aproximativ 10% din băncile din districte sunt banci-membre al SFR.

Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 - 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării

2. Organizarea sistemului bancar american

In prezent sistemul bancar american are o componenţă piramidala, culminand cu Sistemul Federal de Rezerva si organismele sale.

Federal Reserve System este alcătuit din 12 bănci federale corespunzătoare celor 12 districte şi este condus de Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din 7 persoane numite de preşedinte, pe o durata de 14 ani.

Funcţiile celor 12 bănci federale sunt:

1. emisiunea monetară în district

2. creditarea băncilor comerciale: compensarea cecurilor şi a altor titluri de credit ale băncilor membre

3. fixarea ratei scontului.

4. operatiuni de open market.