Standardul Internațional de Audit 500

Scopul acestui Standard Internaţional de Audit (ISA) este de a stabili reguli şi de a oferi recomandări asupra cantităţii şi calităţii probelor de audit care trebuie obţinute atunci când are loc un audit al situaţiilor financiare, precum şi asupra procedurilor pentru obţinerea acelor probe de audit.

Auditorul trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

Termenul “probe de audit” reprezintă informaţiile obţinute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente primare şi înregistrări contabile ce stau la baza situaţiilor financiare coroborând şi informaţii din alte surse.

Probele de audit sunt obţinute printr-o combinaţie adecvată de teste de control şi proceduri de fond.

“Testele de control” reprezintă testele eficiente pentru a obţine probe de audit privind proiectarea adecvată şi, respectiv, modul efectiv de funcţionare a sistemului contabil şi a celui de control intern.

“Procedurile de fond” reprezintă testele efectuate pentru a obţine probe de audit în scopul detectării erorilor semnificative din situaţiile financiare şi sunt de două tipuri:

a) teste de detaliu ale tranzacţiilor şi soldurilor;

b) proceduri analitice.

Raţionamentul auditorului despre ce înseamnă o probă de audit adecvată şi suficientă este influenţat de anumiţi factori, cum ar fi:

- evaluarea de către auditor a naturii şi a nivelului riscului inerent atât la nivelul situaţiilor financiare, cât şi la nivelul soldului unui cont sau unei categorii de tranzacţii;

- natura sistemelor contabile şi de control intern, precum şi evaluarea riscului de control;

- pragul de semnificaţie al elementului care este examinat;

- experienţa câştigată în timpul lucrărilor de audit anterioare;

- rezultatele procedurilor de audit, incluzând fraude sau erori ce ar fi putut fi descoperite;

- sursa şi credibilitatea informaţiilor disponibile.

Atunci când obţine probe de audit prin teste de control, auditorul trebuie să considere suficienţa şi gradul de adecvate al probelor de audit pentru a susţine nivelul evaluat al riscului de control.

Aspectele privind sistemele contabile şi de control intern despre care auditorul trebuie să obţină probe de audit sunt:

(a) proiectarea: sistemul contabil şi de control intern sunt în mod corespunzător proiectate pentru a preveni şi/sau detecta şi corecta erorile semnificative;

(b) funcţionarea: sistemul există şi a funcţionat efectiv de-a lungul unei perioade relevante.

Atunci când obţine probe de audit prin proceduri de fond, auditorul trebuie să considere suficienţa şi gradul de adecvare al probelor de audit obţinute prin astfel de proceduri, împreună cu orice altă probă obţinută prin testele de control pentru a susţine aserţiunile conducerii privind situaţiile financiare.

Aserţiunile privind situaţiile financiare ale entităţii sunt aserţiuni făcute de către conducere, în mod explicit sau în alt fel, care sunt incluse în situaţiile financiare.

Acestea pot fi împărţite după cum urmează:

(a) existenţa: un activ sau o datorie există la un moment dat;

(b) drepturi şi obligaţii: un activ sau o datorie aparţin entităţii la un momnent dat;

(c) apariţia: o tranzacţie sau un eveniment au avut loc pe durata unei perioade şi este legat de

entitatea respectivă;

(d) exhaustivitatea: nu există active, datorii, tranzacţii sau evenimente neînregistrate, sau elemente neprezentate;

(e) evaluarea: un activ sau o datorie sunt înregistrate la o valoare contabilă adecvată;

(f) comensurarea: o tranzacţie sau un eveniment sunt înregistrate la valoarea corespunzătoare şi

venitul sau cheltuiala este alocat perioadei corespunzătoare;

(g) întocmirea şi prezentarea informaţiilor: un element este prezentat, clasificat şi descris în

conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil.

Credibilitatea probelor de audit este influenţată de sursa lor care poate fi: internă sau externă şi de natura lor, care poate fi: internă sau externă şi de natura lor, care poate fi: vizuală, documentară sau orală.

În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanţe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilităţii probelor de audit:

o probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;

o probele de audit intern sunt mai credibile, atunci când sistemul contabil asociat şi sistemul de control intern sunt funcţionale;

o probele de audit obţinute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obţinute de la entitate;