Strategii de politică monetară - țintirea inflației

Argument

În acest proiect ne propunem să dezbatem tema “Strategii de politică monetară”. Vom încerca să explicăm noţiunea de politică monetară şi în acelaşi timp să enumerăm obiectivele şi strategiile sale, ce sunt acestea şi cum pot fi îndeplinite. Am dezvoltat cu precădere subiectul inflaţiei deoarece este cea mai importantă strategie de politică monetară. Pe celelalte strategii doar le-am amintit şi am vorbit despre: ce sunt, pe ce se bazează, ce corelaţie există între ele şi ţintirea ratei inflaţiei etc.

Prin politică monetară se întelege ansamblul măsurilor iniţiate şi implementate de banca centrală, în scopul realizării şi menţinerii echilibrului macroeconomic în economia simbolică.

Există 2 tipuri de politică monetară şi anume: restrinctivă şi expansionistă si anume:

Politica monetară restrictivă este acea conduită monetară care provoacă o temperare a dinamicii cererii agregate în scopul decelerării inflaţiei.

Politica monetară expansionistă este acea conduită monetară care are ca efect accelerarea ritmului de creştere ale cererii agregate şi posibila amplificare a presiunilor inflaţioniste.

Instrumentele prin care Banca Centrală intervine în economie (instrumente de politică monetară) sunt operaţiuni de piaţă deschisă, rescontarea, RMO, finanţarea deficitului bugetar.

1. Tipuri de strategii de politică monetară

Strategia monetară reprezintă un ansamblu de criterii şi proceduri necesare Băncii Centrale pentru îndeplinirea obiectivului fundamental. Ea este adoptată, implementată şi comunicată publicului larg în mod periodic..

O caracteristică principală a strategiilor de politică monetară in majoritatea ṭărilor este folosirea unei “ancore nominale” (Nominal Anchor), o variabilă nominală folosită pentru a reduce nivelul preturilor. Aceasta este folosită ca tintă intermediară pentru a ajunge la un ultim scop, stabilitatea preturilor.

Ancorele nominale sunt utilizate in mod obisnuit la tintirea cursului de schimb, a agregatelor monetare si a inflatiei.

Cele mai cunoscute şi utilizate strategii monetare sunt: strategia de ţintire a agregatelor monetare, strategia de ţintire directă a inflaţiei, strategia de ţintire a cursului de schimb şi strategia de tintire a PIB ului nominal.

a. Strategia de ţintire a agregatelor monetare

Această strategie presupune utilizarea agregatelor monetare ca obiectiv intermediar pentru a ajunge la un scop final şi anume stabilitatea preţurilor. Prin această strategie Banca Centrală face posibilă trecerea agregatelor monetare de la stadiul de variabile purtătoare de informaţii utile la calitatea de indicatori de politică monetară, ţintă cantitativă intermediară sau finală. Banca Centrală utilizează în acest sens agregatul monetar cel mai restrâns M0, baza monetară, în calitate de obiectiv sau o ţintă intermediară şi agregatul monetar mai larg M2 în calitate de obiectiv final al politicii monetare.

În ceea ce priveşte utilizarea agregatelor monetare ca obiectiv intermediar de politică monetară, acestea impun aplicarea unei politici monetare restrictive care să aibă în vedere controlarea nivelului de creştere al agregatelor monetare, în scopul eliminării excesului de lichiditate din economie, exces care conduce, în final, la reducerea puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Această strategie are ca avantaj faptul că permite unei bănci centrale să-şi ajusteze politica monetară şi să coopereze şi cu alte elemente care pot influenţa stabilitatea preţurilor; Banca Centrală poate stabili ţinte pentru inflaţie diferite de ale altor ţări şi influenţa agregatele monetare.

În anii 1970, țintirea agregatelor monetare a fost adoptată de mai multe țări, în special în Germania, Elveția, Canada, Marea Britanie și Japonia precum și în Statele Unite ale Americii.

Un exemplu relevant este Canada. La începutul anilor 70, Banca Canadei a răspuns la o creştere a inflaţiei prin introducerea unui program de ţintire a agregatelor monetare numit “monetarul progresiv”. La sfârşitul anului 1973 acestă strategie a fost adoptată şi de către Marea Britanie. Prin 1978, la numai trei ani de la țintirea agregatelor monetare Banca Canadei a început să se distanțeze de această strategie de preocupare pentru cursul de schimb.

Rezultatele practice obţinute de ţările care au adoptat strategia de tintire a agregatelor monetare, în general, neconcludente.

a. Strategia de tintire a cursului de schimb

Această strategie beneficiază de faptul că ancora nominală a unei ţinte de curs valutar contribuie direct la ţinerea inflaţiei sub control prin corelarea nivelului inflaţiei pentru bunurile comercializate pe plan internaţional până la cea a ţării ancorei nominale.

Tintirea cursului de schimb se utilizeaza pentru evitarea deprecierii monedei nationale in perioada de intrări masive de valută . .

Prin această strategie este forţată astfel o politică monetară restrânsă atunci când există o tendinţă de depreciere a monedei naţionale sau o politică expansionistă, deci nu mai poate fi pusă problema unei politici discrepante.

Acesta strategie are ca avantaj faptul ca conduce direct la scaderea inflatiei in ceea ce priveste bunurile tranzactionate la bursa.

Având în vedere avantajele sale, nu este surprinzător faptul că acestă strategie a fost folosită cu succes pentru a controla inflaţia în ţările Franţa în 1987 şi Mexic în 1994.