Structura capitalului bancar

1. Introducere

Structura capitalului se referă la provenienţa surselor de constituire a capitalurilor firmei. Cu alte cuvinte, structura capitaluluise referă laalternativele pecare o firmă le-ar putea adoptapentru a obținefondurile necesare desfășurării activităților sale.Sursele definanțaredisponibile pentru orice firmăsunt capitalul și datoriile (capitalul împrumutat). Mixul format de capitalul propriu și datorii constituiestructura capitalului. Prin urmare, structura financiară optimă este reprezentată de acel mix care determină o minimizare a costului mediu ponderat al capitalurilor firmei.

De-a lungul timpului, decizia de finanţare, reprezentată de alegerea surselor de finanţare și determinarea structurii optime a capitalului a constituit una dintre preocupările principale pentru teoria şi practica financiară, concretizate într-o serie de modele.

Cele două surse de finanţare: capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate (datoriile) prezintă anumite caracteristici ce determină structura capitalului.

Capitalul propriu asigură investitorilor controlul asupra firmei ca proprietari ai acesteia, prin deținerea de acțiuni ce sunt remunerate prin plata de dividende.

Capitalul împrumutat generează investitorilor o anumită rentabilitate fixă şi dreptul de a fi primii despăgubiţi în caz de lichidare a firmei. Sursa capitalurilor împrumutate este variată determinând costuri de procurare diferite prin nivelul dobânzilor sau veniturilor fixe practicate.

O firma nu poate utiliza doar finanţarea prin capital propriu deoarece obiectivul major este de a maximiza valoarea firmei. Astfel, o creştere a capitalului împrumutat poate fi avantajoasă din mai multe motive. În primul rând, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile determinând o reducere a costului efectiv al îndatorarii. În al doilea rând, creditorii primesc o rată fixă ceea ce face ca acţionarii să nu împartă profiturile.

Identificarea nivelului optim al surselor de finanțare, precum și identificarea factorilor determinanți ce stau la baza opțiunii de finanțare în vederea maximizării valorii unei firme, a făcut obiectul a numeroase cercetări concretizate într-o serie de teorii.

2. Teorii ale structurii capitalului

Problematica structurii capitalului a fost cercetată îndeapropae de literatura financiară. În cazul băncilor, având în vedere că acestea sunt supuse unor cerințe minime obligatorii privindstandardelede capital, putem afirma că:băncilesunt implicate atât în deciziilevoluntare cât șiinvoluntare privind structuracapitalului. (Marques M.O., Santos M.C., 2003, p.17)

Conform Marques și Santos (2003) deciziile voluntare privind structura capitalului bancar coincid cu cele ale firmelor non-financiare și prin urmare au aceeași factori determinanți ca acestea în timp ce deciziile involuntare sunt dictate de reglementările de adecvare a capitalului. Acest lucru este posibil deoarece înainte de toate băncile sunt firme iar mai apoi intermediari financiari. În cele ce urmează vom prezenta pe scurt teoriile structurii capitalurilor.