Studiu de Caz privind Managementul Carierei în Cadrul Bancii Fortuna

CAP.I. CONTEXTUL MACROECONOMIC AL TRANZIŢIEI

1.1. DESCRIEREA CONTEXTULUI MACROECONOMIC

Până în 1989 economia românească era una de tip centralizat; totul funcţiona după nişte mecanisme şi reguli clar stabilite, aparent fără probleme.Ca o trăsătură specifică acestui tip de economie, noţiunea de risc în accepţiune economică, era aproape inexistentă atâta timp cât totul era planificat la nivel central şi se propaga, asemenea unui val spre nivelele inferioare de execuţie.Moneda naţională si preţurile erau stabile, iar în economie nu se manifestau fenomene precum şomajul sau falimentele în rândul întreprinderilor.O imagine de ansamblu a economiei pune în evidenţă o mare stabilitate a indicatorilor sintetici de reflectare a acesteia.Această falsă stabilitate nu avea nici o legatură cu realitatea economică.Se prefigurau marile probleme pe care urma să le întâmpine România odată cu ieşirea din totalitarism şi totodată angajarea pe drumul capitalismului şi al economiei de piaţă.

După 1989 privind economia românească prin prisma relaţiilor economice internaţionale, este evident faptul că nivelul fondurilor valutare necesare acoperirii importurilor erau insuficiente. Deficitul commercial pe relaţia devize convertibile a consumat virtual rezerva valutară a ţării, iar echilibrul extern, în anul 1991, nu putea fi realizat decât în condiţiile unei finanţări adecvate, evitându-se astfel intrarea în colaps economic. Se manifesta astfel o situaţie extrem de bizară: deşi fără datorii externe, România risca să intre în încetare de plăţi. În aceste condiţii România a demarat negocieri cu Fondul Monetar Internaţional, încă din a doua jumătate a anului 1990, negocieri încheiate cu semnarea în aprilie 1991 a unui angajament stand-by pe o perioada de 12 luni.

În ceea ce priveşte economia naţională, din perspectiva aspectelor interne ale acesteia, se manifesta un puternic puseu inflaţionist, urmare a măsurii de liberalizare a preţurilor la 1 noiembrie 1990. Fenomenul inflaţionist a constituit principala preocupare a Băncii Naţionale, el având totodată un accentuat caracter corectiv urmare a unor cauze multiple de natură monetară şi economică.

O scurtă radiografie a anului 1991, scoate în evidenţă faptul că trendul descendent al economiei nu a putut fi redresat, fenomenul inflaţionist s-a menţinut pe un trend ascendent, balanţa de plăţi curente a înregistrat un deficit şi se înregistrează un aspect oarecum nou, dar inevitabil-şomajul. La sfârşitul anului 1991 s-a luat măsura instituirii unui nou regim valutar şi se declara limitată convertibilitatea internă de cont curent, eliminându-se totodată cursurile multiple ale monedei naţionale.

Anul 1992 nu a marcat evenimente importante în materie de politică economică. S-a mers pe aceeaşi linie a măsurilor de tipul “stop and go” în sectorul politicii monetare, iar preţurile şi-au continuat procesul firesc de liberalizare.

Anul 1993 a fost marcat de o serie de măsuri adoptate în scopul îmbunătăţirii climatului macroeconomic, dar lipsite de fermitate si pragmatism.

În anii 1994 şi 1995 aşezarea economiei pe drumul relansării a continuat şi chiar s-a intensificat, înregistrându-se o creştere reală a PIB de 6,9% faţă de 1993. Fenomenul inflaţionist, care a înregistrat cote ridicate în primii ani de tranziţie, a fost atenuat în 1994 şi 1995. Măsurile de stabilizare macroeconomică şi antiinflaţioniste promovate îndeosebi în domeniul monetar, fiscal şi de venituri sunt principalii factori ai evoluţiei puternic descendente a inflaţiei în ultimii ani.

Măsurile de reforma începute în urmă cu 3 ani au continuat şi în 1996. În acest an s-a înregistrat o creştere a exporturilor şi a deficitului bugetar, indicatorii macroeconomici înregistrand o creştere pentru a patra oara consecutiv.

În anul 1997 s-a adoptat un nou program de stabilizare macroeconomică ( al treilea din 1991 până în prezent). Acest ansamblu de politici, conceput în strânsă corelaţie cu accelerarea procesului de privatizare, s-a bazat pe doi piloni principali: liberalizarea preţurilor bunurilor esenţiale ( bunuri şi servicii de maximă importanţă-inclusiv cursul de schimb al monedei naţionale); crearea şi dezvoltarea pieţelor financiare ca mijloace fundamentale de gestionare a economiei şi alocare eficientă a resurselor. În 1997, piaţa valutară a devenit pe deplin funcţională.

În anul 1998 economia reală a fost în regres pentru al doilea an consecutiv. Deşi rata anuala a inflaţiei s-a situat la nivelul de 40, 7%, semnificativ mai mică decât în anul anterior şi cu excepţia unor progrese izolate şi temporare în anumite sectore de activitate, în majoritatea domeniilor de activitate s-a înregistrat un amplu regres.

Indicatorii macroeconomici pe anul 1999 au reflectat pentru a treia oară consecutiv recesiunea: produsul intern brut a scăzut, iar şomajul a cuprins circa 11,5 % din populaţia activă. Datorită, printre altele, deprecierii semnificative a leului şi eliminării subvenţiilor încrucişate pentru energie, la sfârşitul anului 1999 inflaţia a fost de 54,3 %.

Deşi performanţele economice ale României, din prima jumătate a anului 2000, indică o creştere pozitivă a rezultatelor economice, Guvernul a confirmat necesitatea continuării eforturilor pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar românesc. S-au înregistrat creşteri însemnate în industria producătoare de bunuri de capital, corespunzător tendinţei ascendente a cererii interne, remarcată în a doua parte a anului, odată cu relansarea procesului investiţional. Rata şomajului a avut un trend descendent, de la 11,9% în luna ianuarie la 10,5% în luna decembrie.

1.1 Scopul cercetării

Ce aşteaptă angajaţii de la un bun angajator? Cum se corelează motivaţia, satisfacţia şi performanţa deosebită? Cum putem evalua satisfacţia angajaţilor şi cum putem utiliza rezultatele? Acestea sunt întrebările de actualitate din domeniul resurselor umane. Dincolo de satisfacţia materială imediată, cei mai importanţi motivatori pentru angajaţi sunt respectul cu care sunt trataţi, recunoaşterea meritelor, satisfacţia muncii şi posibilităţile de dezvoltare personală.

În acest sens cercetarea de faţă îşi propune să descopere opiniile angajaţilor Bancii Fortuna, părerile acestora, gradul de satisfacţie privind politica de salarizare şi bonusare, managementul performanţei şi posibilităţile de dezvoltare a carierei, precum şi determinarea a ceea ce trebuie făcut pentru îmbunătăţirea relatiilor dintre angajat şi organizaţie.

1.2 Ipotezele cercetării

O ipoteză în cercetarea de marketing este o afirmaţie sau o supoziţie nedemonstrată, care încearcă să explice anumite fapte sau fenomene, ea poate fi şi un răspuns posibil pentru o întrebare a cercetării. Formularea acestora impune o analiză logică, luând în considerare rezultatele unor cercetări anterioare, anumite teorii existente, informaţii recente provenind din diverse surse.cercetătorul, pe baza ipotezelor, planifică şi concepe întregul proces al cercetării.

Ipotezele cercetării se pot concepe ca ipoteze generale, care au rolul de a imprima direcţiile de bază ale cercetării şi ca ipoteze statistice, care reprezintă supoziţia referitoare la parametrii unei repartiţii sau la legea de repartiţie pe care o urmează anumite variabile aleatoare.

Ipoteze generale:

-Majoritatea angajaţilor se declară mulţumiţi de Banca Fortuna ca organizaţie.

-Majoritatea angajaţilor cu funcţii de conducere sunt bărbaţi.

-Doar o parte din angajaţii Bancii Fortuna sunt nemulţuniţi de beneficiile acordate de companie.

-Majoritatea angajaţilor e conştientă de posibilitatea dezvoltării carierei în cadrul Bancii Fortuna

Ipoteza statistică priveşte valorile adevărate, ale paramatrilor implicaţi sau formele caracteristice ale repartiţiilor considerate. Ele sunt concepute ca ipoteze nule (H0) şi ca ipoteze alternative (H1). Ipoteza nulă este acea afirmaţie care comunică ideea că orice schimbare de la ceea ce s-a gândit că este adevărat se va datora în întregime erorilor aleatoare. Ipoteza alternativă este o afirmaţie care reflectă opusul ipotezei nule.

Ipoteza 1:

H0 : Nu există legătură între nivelul carierei şi vârsta angajaţilor.

H1 : Există legătură între nivelul carierei şi vârsta angajaţilor.

Ipoteza 2:

H0 : Nu există legătură între poziţia ierarhică şi sexul angajaţilor.

H1 : Există legătură între poziţia ierarhică şi sexul angajaţilor.

Ipoteza 3:

H0 : Cel puţin 40% din angajaţi au venit la Banca Fortuna pentru a aface carieră.

H1 : Mai puţin de 40% din angajaţi au venit la Banca Fortuna pentru a aface carieră.

Ipoteza 4:

H0 : Cel mult 15% din angajaţi consideră că nu sunt apreciaţi pentru munca depusă.

H1 : Mai mult de 15% din angajaţi consideră că nu sunt apreciaţi pentru munca depusă.

Ipoteza 5:

H0 : Cel puţin 60% din angajaţi apreciază training-urile ca fiind foarte folositoare.

H1 : Mai puţin de 60% din angajaţi apreciază training-urile ca fiind foarte folositoare.