Supravegherea Bancară în Uniunea Europeană

Supravegherea Bancară în Uniunea Europeană

Cap.1 Concepte generale privind supravegherea bancara

Situaţia economicâ a unei ţari, precum şi stabilitatea economiei pe plan internaţional sunt determinate în mare masură de soliditatea sistemelor bancare. Problemele cu care sistemele bancare s-au confruntat în diverse regiuni ale lumii în cursul ultimelor două decenii au impus căutarea unor metodologii pe cât posibile unitare de măsurare a performanţei şi de evaluare a perspectivelor sectorului bancar.

În literatura de specialitate, s-a încercat determinarea la nivel teoretic a principalilor factori generatori de criză în sectorul bancar :

- Riscul de piată. Acesta se manifestă atunci când schimbarea condiţiilor de piată modifică valoarea activelor. Riscurile supuse acestor reglementari sunt :

• Riscul implicat de tranzacţionarea instrumentelor senzitive la rata dobanzii şi la evoluţia cursului acţiunilor;

• Riscul de curs de schimb şi riscul legat de evoluţia preţurilor măfurilor

- Riscul de default/credit apare atunci când debitorii fie refuză rambursarea creditelor, fie nu pot rambursa creditele contractate.

- Riscul de lichiditate reprezintă riscul ca deponenţii să retragă un volum ridicat de fonduri din conturile lor, iar băncile să nu deţină suficiente active lichide pentru a satisface aceste retrageri

Autoritatea de supraveghere prudenţială işi incepe rolul în cadrul autorizării unei instituţii de credit, ocazie cu care se urmăreşte respectarea tuturor cerinţelor legale şi regulamentare, care, prin natura lor, asigură premisele constituirii unei instituţii de credit capabile să-şi desfăşoare, în perspectivă, activitatea, în condiţiile legale şi in scopul urmărit de legiuitor.

Supravegherea prudenţială bancară este activitatea pe care o desfăşoara autoritatea de supraveghere bancară asupra entităţilor componente ale sistemului bancar românesc care constă in urmărirea modului în care acestea respectă reglementările prin care sunt statuate cerinţele prudenţiale care să asigure atât aplicarea unei politici şi practici bancare prudente în interesul băncii respective şi a clienţilor acesteia, cât si credibilitatea şi viabilitatea întregului sistem.

Proceseul de supraveghere bancară presupune două etape:

1. Autorizarea instituţiilor bancare, prin eliberarea autorizaţiei de constituire şi a celei de funcţionare. În această etapă, banca trebuie să probeze:

o Capacitatea acţionariatului de a susţine activitatea băncii;

o Abilitatea echipei manageriale;

o Calitatea morală a acţionarilor semnificativi şi a echipei manageriale;

o Respectarea legalităţii în privinţa conceperii actelor constitutive;

o Fezabilitatea planului de afaceri al bănci;

o Îndeplinirea condiţiilor tehnice, materiale şi financiare necesare pentru funcţionarea băncii.

2. Supravegherea propriu-zisă, care presupune monitorizarea activităţii băncii privind evoluţia acesteia în economie şi îndeplinirea criteriilor de prudenţialitate şi performantă bancară:

o Nivelul minim al capitalului social;

o Constituirea rezervelor minime obligatorii şi a rezervelor legale;

o Indeplinirea unui nivel de solvabilitate şi lichiditate bancară minim;

o Clasificarea sistematică a portofoliului de credite;

o Crearea de provizioane bancare;

o Respectarea nivelurilor maxime de expunere.

Cap2. INSTITUŢII DE SUPRAVEGHERE BANCARĂ ÎN UE

Supravegherea bancară, ca modalitate de asigurare a stabilităţii financiare poate fi organizată după urmatoarele modele:

2.1Modelul Bancii Centrale.

Literatura de specialitate aduce la cunostintă raportul avantaje-dezavantaje în ceea ce priveşte plasarea responsabilităţii supravegherii prudenţiale în „mâinile” Băncii Centrale.

Probabil cel mai puternic argument subliniat în favoarea atribuirii acestei misiuni printre funcţiile Bancii Centrale constă în faptul că aceasta va avea la dispoziţia sa informaţii directe şi nelimitate despre situaţia şi randamentul băncilor. De asemenea, banca centrală va putea implementa la un nivel mai performant funcţia de „imprumutător de ultimă instantă” , şi va face deosebirea între băncile solvabile, dar nelichide şi băncile pur şi simplu insolvabile.

Dezavantajele atribuirii acestui rol de supraveghetor băncii centrale sunt generate de conflictul de interese dintre responsibilitatea supervizării şi responsabilitatea privind politica monetară. Acest conflict ar putea deveni deosebit de acut dacă in vreme de recensiune economică banca centrală decide să se ghideze după o politică monetară ce ar putea cauza efecte adverse asupra veniturilor băncilor şi asupra calităţii creditelor .

Dintre toate cele treisprezece tari reprezentate in Comitetul de la Basel, numai două dintre ele (Italia si Olanda) au ca şi singură autoritate responsabilă pentru supravegherea bancară, banca centrală.

Acest model poate fi întalnit în două variante : bănci centrale care exercită un rol complex şi esenţial în supravegherea bancară( ţarile din sudul Europei : Spania, Portugalia, Italia, Grecia) şi ţări care îndeplinesc prerogative simplificate în supraveghere, rezolvarea crizelor bancare şi administrarea mecanismului de garantare a depozitelor (Ţarile de Jos)