Tendințe Actuale în Evoluția Piețelor de Capital în Țarile Dezvoltate

Cap. I.Rolul pieţelor de capital în economie

1.1.Pieţele de capital – instiţutii fundamentale în economia de piaţa

’’Piaţa – afirma economistul francez M.Dider – apare ca un ansamblu de mijloace de comunicaţii prin care vânzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceştia au nevoie, despre preţurile pe care le cer şi pe care le propun pentru ca tranzacţiile dintre ei să se încheie. Deci, piaţa este înainte de toate ’’un contract social’’, mai mult sau mai puţin spontan, care difineşte locul economic în ansamblul vieţii sociale’’

Piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, unde nevoile de capital depăsesc posibilitaţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.

Aceste definiţii nu acoperă în întregime activitatea de pe piaţa de capital, ţinând cont de locul şi rolul pieţei de capital în ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare strictă între piaţa de capital şi piaţa financiară, cele două noţiuni confundându-se, prin includere sau completare reciprocă, în funcţie de reglementările fiecărei ţări în parte.

Se pot delimita însă două modele de definire a pieţelor (de capital şi financiară):

Abordarea europeană, bazată pe sistemul bancar, în care băncile (ca operatori specifici) sunt prezente pe ambele tipuri de pieţe, prin unificarea definiţiei acestora şi în care găsim următoarea structură pentru piaţa de capital:

- piaţa monetară - capitaluri atrase pe termen scurt şi mediu;

- piaţa ipotecară - capitalurile sunt atrase în special pentru construirea de locuinţe ;

-piaţa financiară - pentru emisiunea, plasarea şi tranzacţionarea titlurilor de capital pe termen lung.

Abordarea anglo-saxonă, bazată pe manifestarea libera a cererii şi ofertei pe fiecare tip de piată în parte şi care prezintă instrumente, operatori şi instituţii de reglementare şi supraveghere specifice şi în care piaţa financiară cuprinde:

- piaţa de capital - pentru capitaluri pe termen mediu şi lung;

- piaţa monetară - pentru capitaluri atrase şi plasate pe termen scurt.

În fapt, organizarea instituţională a pieţelor este dată de trei elemente:

- instrumentele folosite de fiecare piaţă;

- operatorii specifici ;

- mecanismul de piaţă cu regulile sale specifice.

Spre deosebire de pieţele monetare unde instrumentele se negociază pe termen scurt, piaţa de capital se caracterizează prin tranzacţii pe termen mediu şi lung cu valori mobiliare specifice: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur şi derivate pe baza acestora: contracte options, futures, forward (care au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani).

În general, instrumentele pe piaţa de capital sunt: valori mobiliare cu venituri fixe (titluri de valoare de trezorerie - note de trezorerie – , obligaţiuni de trezorerie, titluri de valoare emise de agenţii guvernamentale, obligaţiuni municipale, obligaţiuni ale societăţilor comerciale) şi valori mobiliare cu venituri variabile (acţiuni comune şi preferenţiale, derivate – combinate, forwards, standardizate (futures, options), sintetice, contracte pe indici bursieri).

Piaţa de capital are două componente:

1. Piaţa primară, asigură întalnirea cererii cu oferta de titluri permiţând finanţarea activităţii agenţilor economici. Este mijloc de distribuire şi plasament de titluri.

2. Piaţa secundară are rolul de concentrare a cererii şi ofertei de titluri derivate. Este deschisă, publică (plasamentul se efectueaza în marea masă a investitorilor şi tranzacţiile au caracter public). Există în practică emisiuni şi plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementărilor şi nu beneficiază de mecanismele specifice unei pieţe financiare publice.

Clasificarea pieţelor secundare

Pieţele secundare de capital se caracterizează prin existenţa mai multor participanţi de ambele părţi. Există mai multe criterii de departajare:

a)după continuitate:

-pieţe intermitente – în care formarea preţurilor se bazează, în general, pe fixing. Tranzacţionarea valorilor mobiliare este permisă doar în anumite momente specificate:când un titlu este anunţat, acele persoane interesate să vândă sau să cumpere se reunesc pentru o licitaţie explicită. Se anunţă preţuri până când cantitatea cerută este cât mai aproape de cea oferită – cazul procedurii folosită la Bursa de la Paris pentru acţiuni majore.