Teoria zonelor monetare optime și Uniunea Economică Monetară

Introducere

Aceasta lucrare isi propune sa realizeze o analiza a teoriei zonelor monetare optime teorie care a evoluat odata cu integrarea economica, economistii incercand sa afle daca UE formeaza o zona monetara optima. Am facut o scurta definire a conceptului de Uniune Economica Monetara, am explicat teoria zonelor monetare optime prin prisma lui Robert Mundell, cel care a formulat pentru prima data aceasta teorie, care apoi a constituit obiectul a o serie de dezvoltari ulterioare si a fost supusa la o serie de verificari empirice.

In prezent, teoria ZMO este utilizata in principal pentru a stabili masura in care, in cazul unui grup de tari aflate in process de intergrare economica, este de dorit sau nu sa se adopte o moneda unica. Am prezentat astfel criteriile pe care o anumita zona geografica trebuie sa le indeplineasca pentru ca adoptarea unei monede unice sa fie in avantajul sau, am identificat beneficiile si costurile constituirii unei zone monetare optime pentru statele participante la Uniunea Monetara. Apoi, prin prisma criteriilor de definire a unei zone monetare optime si pe baza studiilor empirice care au fost efectuate pe cazul tarilor din vestul Europei, care in anii 90 ai secolului trecut au edificat o uniune monetara reusita la care in prezent incearca sa adere si tarile central-europene am prezentat gradul de expunere al acestei zone la diverse tipuri de socuri, mobilitatea fortei de munca si gradul de diversificare a productiei.

De asemenea, am scris cateva masuri necesare pentru ameliorarea mecanismelor de ajustare ale UEM si am prezentat pe scurt si cateva argumente pro si contra aderarii la o zona monetara optima.

Cap.1 CONCEPTUL DE UNIUNE ECONOMICĂ ŞI MONETARA

Conceptul se bazeaza pe două componente, uniunea economica si uniunea monetară. Procesul de unificare economică şi monetară a inceput în diverse momente în care sistemele sociale, politice, şi mai ales economice erau diferite fundamental de cele de astăzi. Astfel primele unificări monetare (care includeau de cele mai multe ori uniunea

economică) au avut loc în contextul unificării politice şi în condiţiile în care moneda avea

valoare intrinsecă (moneda marfă), atunci când funcţiona sistemul monetar metalist. Bineînţeles că problema se punea altfel în acele momente în care nu exista emisiune de monedă fără acoperire şi mai mult decât atât, nu exista creaţie monetară a băncilor comerciale.

Raţiunea reprezentată de unificarea monetară se baza pe întărirea politică şi economică a entităţii respective sau pe asigurarea convertibilităţii între monede pentru a putea derula comerţ exterior. Dacă astăzi determinanţii sunt doar puţin diferiţi, condiţiile de realizare sunt fundamental diferite, ceea ce complică procesul de unificare monetară.

Pentru a uşura percepţia procesului de realizare a uniunii economice şi monetare vom începe cu definirea conceptului de uniune economică, şi vom continua cu prezentarea regimurilor monetare (denumite şi regimuri de schimb) pe care le pot alege statele membre.

Uniunea economică

Pentru a înţelege termenul de uniune economică plecăm de la conceptul de integrare economică şi prezentăm stadiile acestui proces.

În literatura care a studiat formele de integrare economică se regăseşte următoarea clasificare a stadiilor integrării: zonă de liber schimb, uniune vamală, piaţă comună, uniune economică, uniune economică completă.

- Zona de liber schimb este o zonă formată din două sau mai multe state între care sunt eliminate barierele tarifare sau netarifare în ce priveşte comerţul reciproc. Circulaţia internă a produselor este liberă, fiecare ţară păstrându-şi politica comercială proprie faţă de terţi.

- Uniune vamală este o zonă în care se liberalizează circulaţia bunurilor la fel ca în cazul zonei de liber schimb, dar în plus se elaborează şi se pune în aplicare un tarif vamal comun faţă de terţi. În cadrul uniunii vamale începe un proces de uniformizare a legislaţiei vamale, iar un produs poate circula liber odată admis în cadrul uniunii vamale. Este forma de integrare care se regăseşte la baza actualei Uniuni Europene.

- Piaţa comună este în primul rând o uniune vamală în care în plus se liberalizează

circulaţia serviciilor şi a factorilor de producţie. Miron (2001) arată că această definire „lasă deschise mai multe opţiuni cu privire la relaţiile comerciale faţă de terţi”. Legat de definiţia pieţei comune, s-a arătat că dezavantajele conceptului sunt „atât de grave încât ar trebui utilizată altă definiţie pentru a elimina neînţelegerile: o piaţă comună realizează libera circulaţie a produselor, serviciilor şi factorilor de producţie, împreună cu integrarea pozitivă necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei comune”.

- Uniunea economică reprezintă o piaţă comună cu un anumit grad de armonizare a politicilor economice naţionale în scopul eliminării discriminării datorate acestor politici.

- Uniune economică completă implică unificarea politicilor monetare, fiscale şi sociale precum şi instituirea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

În această secvenţializare putem introduce stadiul de uniune monetară care se situează ca etapă distinctă între uniunea economică şi uniunea economică completă.

Pentru o percepţie mai consistentă a sensului de uniune economică prezentăm

următoarele definiţii, care au fost elaborate pe baza experienţei europene.

Un prim concept defineşte uniunea economică drept o piaţă internă finalizată, incluzând toată integrarea pozitivă necesară pentru funcţionarea acestei pieţe interne. O astfel de uniune nu necesită o uniune monetară; pentru a funcţiona adecvat este nevoie însă de stabilitatea ratei de schimb.