Acțiunea hipotermiei asupra stării funcționale a organismului uman

Hipotermia, ca stare patologică apărută consecutiv acţiunii intense şi prelungite a frigului asupra organismului uman, se întâlneşte relativ frecvent, dar nu ridică problemele deosebite din punct de vedere patogenic sau terapeutic. De aceea, în cadrul grupului de tulburări apărute sub influenţa acţiunii patogene a factorilor meteorologici şi în particular a variaţiilor termice excesive ale ambianţei, hipotermia reprezintă un capitol minor în raport cu tulburările hipertermice. Din acest motiv, probabil, hipotermia a rămas multă vreme insuficient studiată.

Scăderea temperaturii corpului sub 35° C se numeşte hipotermie. Se deosebesc hipotermiile moderate (de la 35° la 32° C), grave (de la 32° la 26° C) şi majore (sub 26° C). Hipotermia rezultă dintr-o prăbuşire a sistemelor fiziologice de luptă împotriva frigului la subiecţii fragili (copii, bătrîni care trăiesc în case prost încălzite) sau din expunerea prelungită la frig până la epuizarea mecanismelor de apărare (naufragiu, înec, subiecţi fără domiciliu iarna etc.). Ea mai este întâlnită şi la persoanele intoxicate (barbiturice sau alcool), intoxicaţia inhibând mecanismul de apărare împotriva frigului. În timpul unei infecţii, o hipotermie poate uneori să se succeadă unei hipertermii acute sau chiar s- o înlocuiască.

Ultimele decenii au adus însă o schimbare radicală în această privinţă, interesul general faţă de hipotermie crescând considerabil, ca urmare a introducerii sale în practică chirurgicală.

Discutând deci problemele de fiziopatologie a hipotermiei, trebuie precizat că există trei grupe distincte de stări hipotermice:

- hipotermii fiziologice (hibernaţie naturală), ce apar în cursul sezonului rece la o serie de mamifere;

- hipotermii medicale induse în scopuri terapeutice sau ca adjuvant al procedeelor de anestezie şi pregătire preoperatorie, în diverse condiţii chirurgicale speciale;

- hipotermii patologice, care se produc ca urmare a acţiunii prelungite şi intense a frigului. Foarte frecvent, acţiunea dereglantă a frigului devine eficientă ca urmare a intervenţiei unor condiţii ajutătoare ca stări toxice (alcool), anestezie generală, boli infecţioase grave (dezinteria, pneumonia şi bronhopneumonia la copii şi bătrâni), boli cronice prelungite, condiţionând stări carenţiale (inaniţie, diabet grav, mixidem, anemii, insuficienţă renală, hepatită etc.), leziuni ale sistemului nervos central însoţite de tulburări vasomotorii importante sau de paralizii întinse ale maselor musculare etc. aceşti factori favorizează acţiunea patogenă a frigului, limitând mai mult sau mai puţin posibilităţile reactive ale mecanismelor termoregulatorii. O cauză favorizantă importantă o reprezintă marea labilitate termică a celor două grupe de vârstă extreme: noii născuţi şi bătrânii. La aceştia, stările hipotermice (ca şi cele hipertermice) se pot instala cu mai mare uşurinţă decât la adult, datorită instabilităţii deosebite a mecanismelor de reglare. La noii născuţi situaţia se datorează imaturităţii sistemului nervos, la bătrâni uzurii lui.

Hipotermiile medicale nu pot fi considerate ca stări de boală, ci ca modificări reactive, induse voluntar, sub acţiunea frigului, pentru a obţine anumite avantagii terapeutice sau pentru a realiza condiţii favorabile unor intervenţii chirurgicale deosebite (în particular a celor care necesită oprirea circulaţiei pentru o perioadă mai îndelungată). Factorul major care a determinat introducerea hipotermiei în practica chirurgicală e reprezentat de creşterea rezistenţei tisulare şi în particular a ţesutului nervos la hipoxie din cursul hipotermiei.

Există importante deosebiri între hipotermia naturală şi cea indusă medical:

- principala deosebire constă în faptul că hibernarea reprezintă un fenomen ritmic fiziologic, care se menţine un anumit timp ca o stare biologică echilibrată, reglată prin mecanisme naturale şi suspendată prin mecanisme autogene de aceeaşi natură;

- în hipotermia naturală, deprimarea generală a tuturor funcţiilor este primitivă, iar scăderea temperaturii corpului este consecinţă derivată a acesteia;

- hipotermia indusă, chiar şi în forma sa moderată (pînă la temperatura corpului de 30 – 32 C) nu poate fi obţinută decât prin forţarea barierelor protectoare impuse de mecanismele termoreglatorii, nu poate fi întreţinută decât prin menţinerea condiţiilor speciale care au generat-o, iar controlul echilibrului funcţional în perioada de hipotermie cade integral în sarcina personalului medical. Hipotermia indusă fiind o stare anormală, pe care organismul nu o poate controla şi dirija, implică anumite primejdii pentru organism.

- Deosebirea fundamentale dintre hibernare şi hipotermia indusă estre reflectată în însăşi natura principalelor manifestări funcţionale ce caracterizează aceste stări între care aparent există cele mai importante analogii: în hipotermia indusă, scăderea temperaturii corpului este trăsătura funcţională principală, care se realizează ca urmare a intervenţiilor medicale adecvate. Ea condiţionează la rândul său consecinţe funcţionale particulare, a căror expresie de ansamblu este deprimarea generală a tuturor funcţiilor organismului.