Alcaloizii

Sunt substanţe organice azotate complexe, produse doar de către organismul vegetal, ce prezintă o reacţie alcalină mai mult sau mai puţin importantă. Sunt produşi finali ai metabolismului azotat. Se cunosc aproximativ 5000 de alcaloizi naturali diferiţi.

In general alcaloizii se caracterizează prin structuri heterociclice. Datorită azotului din moleculă, prezintă caracter bazic. Sunt substanţe insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici. Reacţionează cu acizii minerali şi formează săruri solubile. În plante se găsesc sub formă de săruri ale acizilor oxalic, citric, malic, fumaric etc. Dau reacţii caracteristice de precipitare cu numeroşi reactivi (iodura de potasiu, clorura de platină, acid picric, acid sulfuric etc.).

Exercită efecte fiziologice considerabile asupra omului şi asupra animalelor. Alcaloizii sunt folosiţi în terapeutică ca narcotice şi calmante. Unii alcaloizi sunt otrăvuri puternice, spre exemplu curara, ce are capacitatea de a paraliza sistemul nervos. Se consideră că alcaloizii constituie mijloace de apărare ale plantelor împotriva insectelor. Unii alcaloizi, de exemplu nicotina, joacă rol în procesele enzimatice de oxido-reducere.

Istoric- Noţiunea de alcaloid s-a stabilit la inceputul secolului al XIXI-lea, (Meissner 1818). Prin alcaloizi se intelegea in trecut toate substanţele azotate cu caracter bazic , care aveau acţiune fiziologica asupra organismelor animale In grupa alcaloizilor se gãseau astfel unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine , etc.

Acţiunea toxicã sau curativã a plantelor medicinalea fost cunoscutã din cele mai vechi timpuri, incã din vremurile preistorice, dupa cum considera arheologii Arlette Leroi Gourhan şi Ralph Salecki.Acestia au descoperit intr-o zona situatã la nord de Bagdad , alaturi de ramasite umane , de tipul celor din Neanderthal urame de plante cunoscute pentru proprietaţile medicinale. Omul primitiv a separat substantele toxice, de cele folositoare in alimentaţie ,el intalnindu-se la fiecare pas cu diferite acţiuni si a cãutat in jurul lor tot ceea ce ii putea alina durerea când era bolnav Cucuta se cunoaste din vremea lui Socrate, si grecii administrau o bãutura cu acest extract condamnaţilor la moarte. Efectul stimulant al frunzelor de coca (Erytroxylon coca) era cunoscut de poporul incaş, care foloseşte aceste frunze pentru mãrirea rezistenţei fizice. Amerindienii cunoşteau de multã vreme rolul excitant al frunzelor mestecate de coca,dar si efectele dezastruos asupra organismului in momentul când era introdusa in organism in doze prea mari. Din aceste motive ei mestecau frunze, in maniera indicata de practicile tradiţionale ,spre a infrânge foamea si in special oboseala data de distanţele imense. Tot ei cunosteau efectele antimalarice ale scoarţei de Chinchona succirubra, dupa cum semnaleaza un cãlugar Calaugha care in 1639 publica intr-o carte religioasã apãruta in Spania « In regiunea loxa creşte un arbore pe care locuitorii il numesc arborele de friguri, si a carui coajã, de culoarea scoţisoarei, transformatã in pulbere şi administratã intr-o cantitate echivalentã cu greutatea a doua monede mici de argint si dizolvatã intr-o bãutura, vindeca febra si accesele ei ;ea a dat rezultate miraculoase in Lima »

Opiumul este un produs rãsinos obţinut din capsulele macului, si era folosit din cele mai vechi timpuri. Nicondros este primul care lasã o descriere sumarã a intixicaţiei « cel care bea o bãuturã in care intrã si suc de mac ,cade intr-un somn profund; membrele se rãcesc ochii devin ficşi, o sudoare abundentã apare pe corp, fata devine palidã Cu toate acestea nu trebuie sa te sperii de acest aspect, insã trebuie sa îi administrezi repede bolnavuluio bãutura calda, preparata din vin amestecat cu miere si sa i se scuture capul cu energie astfel ca bolnavul sa vomite. »Bãutura zeilor din Olimp, cunoscutã si sub numele de ambrozie, este mai mult ca sigur ca nu a fost altceva decat un obisnuit decoct de hasis. Aceeaşi bãuturã se gaseste şi in mitologia hindusã sub numele de amrita.

Plinius cel Batran descrie în celebra sa carte Istoria naturala efectele seminţelor de mac, plantã pe care o aseazã în categoria ierburilor care « aduc inaintea ochilor fantome si iluzii distractive si agreabile ».

Otrãvuritorii de profesie din Evul Mediu intrebuinţau adesea plante otrãvitoare ca belladona, pentru a produce un tip de intoxicaţii cu acţiune prelungitã. Acest fapt l-a determinat pe Linne sa numeasca planta Atropa belladona, dupa Atropis,una dintre cele 3 ursitoare ,cea care taie firul vietii. In anul 1817 farmacistul Serturner din Hanovra, atrãge atenţia asupra principiului extras din opium, pe care îl denumeşte morphium dupa Morfeu ,zeul nopţii. De aici incepe studiul cu adevãrat al alcaloizilor: Runge gãseşte chinina in scoarţa dequinquina si cofeina in cafea, Sricnina

izolatã din nuca vomica (Nux vomica).