Bolile Secarei

Secara (Secale cereale), aparţine grupei cerealelor, existând două varităţi de secară, - de vară şi - iarnă. Secara fiind o plantă cu cerinţe mai puţin pretenţioasă faţă de condiţiile pedoclimatice, se adaptează bine pe solurile podzolice şi cu aciditate ridicată din zonă subcarpatica şi colinară a ţării, precum şi la un nivel de fertilitate mai scăzut al terenului.

Fiind o plantă cu cea mai înaltă talie între cerealele păioase, creează în cultură condiţii de microclimat mai răcoros şi umed, favorabil unor agenţi patogeni şi dăunători.

Secara este folosită ca cereală pentru pâine în special în Europa de est şi centrală unde este mai răspândită pâinea de secară. În Germania secara are ambele utilizări ca pâine de secară şi ca furaj în hrana animalelor.Aici de exemplu în anul 2004 s-a recoltat de pe o suprafaţă de 635.000 ha 3,9 milioane tone de secară. Din care s-au folosit 706.000 tone în industria de panificaţie. Din anul 2004/05 secara este folosită ca materie primă pentru producerea de bio-etanol, de asemenea este utilizat pentru producerea alcoolului, de exemplu vodca de calitate se obţine din secară.

Ea se mai utilizează ca şi îngrăşământ verde. Când lăstăreşte se încorporează în sol şi se seamănă apoi cultură principală. Secara este o cultură care înăbuşe (elimină) buruienile. Cultivând de două ori la rând secară, vom scăpa de toate buruienile problemă din parcelă, fără să mai cheltuim bani pe erbicide.

1. Cornul secarei – Claviceps purpurea

1 spic cu scleroţi

2 scelerot germinat

3 secţiune longitudinala prin ascostromă

4 peritecii cu ascie

Cornul, cornuţa sau pintenul secarei este o boală cunoscută în toate zonele unde se cultivă secara. Pagubele cantitative produse de această boală sunt mici, dar cele calitative sunt deosebite, deoarece boala este prezentă şi pe gramineele din flora spontană şi depreciază calitativ furajele.

În ţara noastră I. Comes (1957) a descries-o pe 22 plante gazda.

Simptome. Boala apare pe spice în perioada înfloritului şi maturităţii spicelor. Din florile infectate ale spicului se scurg picături de lichid vâscos şi dulceag. Pistilele sunt acoperite de miceliu, pe care se formeaza, prinse de sterigme, conidiile prezente în cantitate mare în lichidul secretat de florile bolnave. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie a plantelor se observă simptomul caracteristic- înlocuirea câtorva boabe din spicele atacate cu formaţiuni numite conuri reprezentând scleroţii ciupercii. Fiind mai lungi decât bobul , apar în afară spiculeţului. Numărul lor într-un spic este variabil, în medie 2-9. Florile adiacente cornului, uneori spiculeţe întregi, rămân sterile.

Scleroţii sunt cilindrici, drepţi sau uşor curbaţi, de 2-4 cm lungime şi 3-6 mm grosime, muchiati, de culoare vioteta-negricioasă la exterior şi albă la interior. La început sunt moi, apoi se întăresc, fiind brăzdaţi de crăpături longitudinale şi transversale.

Un neajuns al bolii îl constituie şi faptul că scleroţii ciupercii conţin alcaloizi foarte toxici pentru om şi pentru animale. Utilizarea în hrană a făinii ce conţine 3-5 % sclerotic sau furajarea animalelor cu graminee infectate determină apariţia unor tulburări grave, aşa-numitului ,,ergotism”.

Agentul patogen. Scleroţii sunt formaţiuni micliene şi reprezintă organelle de rezistentă ale ciupercii peste iarnă Ei se găsesc în sol, unde ajung fie prin suturarea plantelor naturale, în special în timpul recoltatului, fie odată cu sămânţa, cu care se amestecă la treierat.

În primăvară următoare, după ce au suportat rigorile iernii , sclerotii, dacă nu sunt la adâncime prea mare germinează, dana 10-30 prelungiri de 2-4 cm lungime, care poartă la vârf fructificaţii globulare, de culoare roz, ascostromele ciupercii. Acestea sunt alcătuite în centru din hife strerile, iar la periferie conţin dispuse radiar pe un singur rând, numeroase peritecii în formă de butelie, cu câte un por de deschidere. În peritecii se găsesc asce cilindrice, hyaline, cu câte 8 ascospori filamentoşi, hialini, pluricelulari. La maturitate, ascosporii sunt proiectaţi în afară şi purtaţi de vânt, ajung pe stigmatul florilor unde germinează, dând un filament micelian, care pătrunde în ovar şi se substituie embrionul. În acest mod se realizează infecţiile primare.