Cancerul mamar

Introducere 3

Biologia cancerului 4

Genele cancerului 7

Cancerul mamar 9

Clasificarea leziunilor maligne ale sânului 11

Factorii de risc 14

Genele BRCA (Breast Cancer susceptibility gene 1and 2) 17

Structura și funcția genei BRCA1 18

Structura si funcțiile genei BRCA2 19

Tratamentul cancerului de sân 21

Tratamentul chirurgical 21

Tratamentul sistemic 21

Terapia genică în cancerul de glandă mamară 22

Concluzii 24

Bibliografie 25

Introducere

Statistic, cancerul reprezinta in lume, dar si in tara noastra, a doua cauza de deces. Pentru femei, cancerul de san se afla pe primul loc in ceea ce priveste incidenta bolii.

Ignoranta, spaima de diagnostic, lipsa educatiei sanitare, dar si a unor programe hotarate de preventie si screening fac ca in tara noastra diagnosticul bolii sa se realizeze in stadii avansate, cand tratamentul ramane numai paliativ si extrem de scump, in acest caz suferinta pacientei fiind imensa.

Termenul de cancer (lat.”cancer”= rac) definește bolile caracterizate prin alterarea proceselor de creștere si proliferarea celulara. Cancerul apare printr-o serie de modificări somatice ale AND-ului care duc la proliferarea celulara nerestricționata, cele mai multe dintre aceste modificări implica schimbări efective ale secventei in AND (adică mutații). Proliferarea celulara necontrolata are ca rezultat formarea unei mase celulare numita tumoră sau neoplasm (gr. “neo”= nou, “plassein”= a forma). Procesul de formare a unei tumori este numit tumorigeneza. Cancerul este considerat o boala genetica, deoarece inițierea si dezvoltarea unei tumori presupune producerea unor mutații succesive multiple in diferite gene care controlează proliferarea celulara, repararea AND-ului, ciclul celular si moartea celulara.

Femeile care dezvolta cancerul de san la o varsta mai tanara de 45 de ani au o rata de supravietuire relativa la 5 ani de 79%. Aceasta rata creste la 84% pentru femeile cu varsta cuprinsa intre 45 si 64 de ani si la 87% pentru femeile cu varsta de 65 de ani sau mai mult. Cercetatorii fac speculatii asupra faptului ca femeile mai tinere au rate de supravietuire mai reduse deoarece tumorile lor ar fi mai agresive si mai putin raspunzatoare la terapia hormonala. In general, supravietuirea este intr-o relatie invers proportionala cu stadiul bolii in momentul depistarii, astfel incat cu cat stadiul este mai avansat, cu atat rata de supravietuire este mai redusa.

Biologia cancerului

Încă de acum 150 de ani, Rudolf Wirckow, fondatorul patologiei celulare, a arătat că în cancer are loc o hiperplazie celulară, adică o creștere anormal de mare a numărului de celule, a căror diviziune a scăpat de sub control. Ulterior, s-a constatat că hiperplazia poate fi produsă de foarte multe cauze inflamatorii, infecțioase, hormonale, dar și canceroase. De aceea, hiperplazia diferitelor țesuturi poate fi benignă, așa cum ar fi adenomul de prostată, în care diviziunea celulară se mai află, totuși, sub controlul organismului, sau malignă, cum se întâmplă în cancerul de prostată, în care diviziunea celulară a scăpat de sub control și va duce, în cele din urmă, la moartea organismului.

După cum se știe, diviziunea celulară este un proces necesar care urmărește să înlocuiască celulele care au îmbătrânit sau au suferit anumite tulburări. Diviziunea celulară este un proces foarte complicat, care se desfășoară în patru faze. În faza S (de sinteză), se produce o copie fidelă a materialului genetic al celulei respective. În faza M (de mitoză), are loc o segregare a tuturor componentelor celulei în cele două celule fiice. Între cele două faze S și M se află câte o fază G1 și o fază G2 (așa-numitele faze gap, de repaos), în timpul cărora celula se pregătește pentru finalizarea fazei S și, respectiv, a fazei M.

Declanșarea diviziunii celulare este determinată, de obicei, de niște factori de creștere, care inițiază o cascadă de evenimente în care sunt implicate foarte multe molecule, cum sunt ciclinele și kinazele dependente de cicline. S-au descris foarte multe tipuri de cicline, printre care și ciclinele D, care intervin în faza G1 și stimulează începutul unui nou ciclu celular, ciclinele E, care intervin în fazele G1-S pentru a iniția procesul de replicare a ADN, ciclinele B, care intervin în faza M și care controlează segregarea comosomilor în cele două celule fiice.

Ciclinele activează niște kinaze dependente de cicline, care îndeplinesc, de fapt, procesele care au loc în timpul diviziunii celulare. Celulele noastre conțin cel puțin nouă tipuri de kinaze dependente de cicline, dintre care doar patru sunt implicate în diviziunea celulară. Fiecare ciclină activează o anumită kinază. Spre exemplu, ciclina D activează Cdk4, ciclina E activează Cdk2, iar ciclina B activează Cdk2.