Capacitatea unor Boli de a se Transmite Ereditar

Capacitatea unor boli sau trasaturi de a fi transmise ereditar a fost cunoscuta (intuita) inca de cand se practica medicina, si insusi Hippocrates stia ca unele trasaturi si boli pot avea caracter familial.

ana la inceputul secolului al douazecilea, ereditatea era considerata a fi o imbinare de continuitate si variatie de trasaturi si caractere, si se pare ca si Hippocrates stia aceasta. Momentul critic in cunoasterea legilor transmiterii ereditare este reprenzentat insa de memorabila lucrare a lui Johann Mendel, intitulata “Cercetari asupra hibrizilor vegetali” aparuta in 1865. In cele cateva pagini, cat contine lucrarea, sunt prezentate rezultatele unor ani de cercetari staruitoare, comparabile ca importanta teoretica si consecinte practice cu opera lui Pasteur asupra fermentatiei butirice.

Dat mult timp uitarii si redescoperit ulterior, Mendel a reintrat in actualitate si, printre primele boli ereditare inscrise in tipare mendeliene , a fost alcaptonuria, boala descrisa in 1902 de Garrod. Curind dupa aceasta remarcabila observatie de patologie umana ereditara, a fost identificat un mare numar de boli atribuite efectelor deletorii ale prezentei unei singure gene umane mutante. Acestea au fost numite boli monogenetice iar catalogul bolilor sau tulburarilor plauzibil care sau dovedit a avea o baza mendeliana a totalizat in scurt timp 1364 de entitati. Termenii <<dominant>> si <<recesiv>> au patruns adinc in vocabularul mendelian al patologiei umane si, multe boli care nu au o baza veritabila in ereditatea mendeliana dovedita au continuat sa poarte aceasta eticheta, mai mult, pentru orice boala despre care se putea afirma ca prezumtiv ar putea avea o baza genetica se declansau eforturi sustinute pentru a fi interpretata mendelian.

O ulterioara descoperire critica a survenit in anul 1959 cind a fost descrisa prima tulburare determinata de o aberatie cromozomica numerica: sindromul Down, consecinta a trisomiei 21. In urmatorii citiva ani au fost descoperite numeroase alte sindroame determinante de aberatii cromozomice. Se vorbeste in prezent de <<sute de noi sindroame cromozomice>> cele mai multe fiind identificate in ultimii ani ca urmare a utilizarii tehnicilor curenete de bandare si a noii tehnici – aplicarea tehnologiei AND recombinat, colorarea cu distamicin DAPI, bandarea Cd. Considerind ca viata fiintei umane incepe in momentul fertilizarii ovulului trebuie sa se recunoasca ca anomaliile cromozomice reprezinta cea mai larga categorie de cauze de moarte la specia umana. Efectele aneuploidiei asupra dezvoltarii includ:

- malformatii congenitatle multiple, sub forma de anomalii minore sau majore;

- efecte deletorii asupra functiei SNC asociate cu retard mintal;

- efecte mai mult sau mai putin severe asupra dezvoltarii gonadelor ;

- un numar crescut de displazii responsabile, probabil de asociere a unui risc crescut pentru cancer;

- tulburari ale cresterii, determinind retardarea prenatala a cresterii.

Criteriul obisnuit de impartire a bolilor genetice in boli comune si boli necomune este frecventa in populatie de peste sau sub 1 la 1000. In timp ce bolile multifactoriale (genetice si de mediu) sunt in general boli comune, bolile determinate de gene mutante majore sint boli necomune. O alta categorie de boli genetice – anomaliile cromozomice - << cade>> fie in grupul bolilor comune , fie in grupul bolilor necomune. In plus, numarul bolilor dovedite a fi multifactoriale este in continua crestere: cele mai multe boli cardiovasculare, diabetul zaharat, epilepsiile, retardul mintal, psihoze majore, ulcerul peptic, cancerele cu etiologie