Delfinii din Marea Neagră

Biocenozele Mãrii Negre au fost studiate mai cuprinzãtor de S.A. Zernov, iar la noi de C. Motas, de prof. Dr. Ion Borcea si sotia sa prof. Dr. L. Borcea, care a tratat fauna de nematelminti din Marea Neagrã, mai ales speciile ce paraziteazã cetaceele autohtone.

Studii mai aprofundate au fost realizate de cercetãtorii sovietici în perioada celui de-al doilea rãzboi mondial si mai ales în perioada rãzboiului rece, pânã în 1990. Aceste studii au fost motivate de proiectele de utilizare a acestor mamifere, mai ales a afalinului, ca armã împotriva unor eventuale atacuri ale submarinelor si navelor de rãzboi inamice.

Asfel s-a urmãrit o cât mai bunã cunoastere a cetaceelor, mai ales al gradului lor de inteligentã si a comportamentului, pentru a fi mai bine puse în valoare în caz de conflict.

Dupã 1990, când a avut loc destrãmarea Uniunii Sovietice, Ucraina a preluat si flota militarã din Marea Neagrã si efectivele de delfini dresati pentru rãzboiul rece. Cercetãrile asupra delfinilor au continuat pânã în 1994, cu participãri prestigioase la conferintele si seminariile internationale. În 1994, aceastã activitate a încetat datoritã lipsei de fonduri.

În România au avut loc încercãri similare de a folosi specia Tursiops truncatus în scop militar, în anii '70- '80, dar fãrã rezultate scontate, datoritã unei abordãri improprii, nedocumentate si necalificate corespunzãtor, a dresajului acestor animale. Ca atare acest proiect a fost abandonat.

Cercetãri în domeniul ecologiei si etologiei acestor animale s-au mai efectuat în tara noastrã de cãtre Institutul Român de Cercetãri Marine din Constanta, în ceea ce priveste delfinii liberi, si de cãtre Delfinariul Constanta, în ceea ce priveste delfinii captivi. De asemenea, s-a studiat si influenta poluãrii, atât la nivel de individ, cât si la nivel de efective si specii.

Numãrul delfinilor din Marea Neagrã a înregistrat o scãdere dramaticã. În anii '40 efectivele erau estimate la 1,5 - 2 milioane de exemplare. Datoritã pescuitului industrial al acestor specii, dar si a reducerii bazei trofice, numãrul lor era, în 1965, de doar 300 000 exemplare, cu 62 000 capturi anual. Numãrul lor a scãzut în continuare, ajungând în 1980 la 50 000 de exemplare. În apele românesti, conform ultimelor date ce apartin dr. Marcel Stanciu (1995-1998) numãrul lor este estimat a fi de 500-1000 de indivizi apartinând subspeciei Tursiops truncatus ponticus, 400-600: Phocoena phocoena relicta si 600-800: Delphinus delphis ponticus.

În prezent este interzisã prin lege pescuirea sau uciderea sub orice motiv a acestor mamifere marine. Totusi, în ciuda acestor interdictii, numãrul delfinilor continuã sã scadã.

Fiinţe inteligente

În general, prin inteligentã întelegem facultatea atribuitã în special omului prin intermediul cãreia acesta este capabil sã înteleagã usor, sã sesizeze esentialul, sã rezolve situatii sau probleme noi.

Putem deci vorbi de o inteligentã a animalelor, cu precãdere a delfinilor? Desi stim ceea ce în general întelegem prin inteligentã, o definire exactã a ei este greu de realizat. Se ivesc astfel de probleme dacã se încearcã definirea ei de asemenea manierã încât sã suporte comparatie validã între diferite specii de mamifere.

Este larg rãspânditã ideea cã cetaceele (balene, delfini si marsuini) sunt foarte inteligente. Probabil principala argumentatie în sustinerea acestei teorii este mãrimea si suprafata complexã a creierului cetaceelor. Ideea cã mãrimea creierului si trãsãturile suprafetei cerebrale ar avea legãturã cu notiunea de inteligentã a fost larg rãspânditã printre neuroanatomisti de-a lungul secolului trecut, dar a primit o puternicã loviturã