Digestia Intracelulară

Digestia intracelulară cuprinde totalitatea fenomenelor care produc degradarea biochimică a moleculelor pătrunse în citoplasmă prin endocitoză, a unor organite uzate, a unor fragmente de celulă sau structuri celulare.

Lizozomii şi peroxizomii sunt organitele participante la acest proces.

1. LIZOZOMII

Lizozomii apar ca niste nişte sfere dense, mici, cu diametrul între 0,25-0,5μm, delimitate de o membrană lipoproteică bogată în enzime hidrolitice,capabile să catalizeze proteine, acizi nucleici şi anumite glucide.

Enzimele lizozomale sunt inactive atâta timp cât membrana este intactă, dar devin active odată cu ruperea acesteia, fiind capabile să degradeze macromoleculele celulei (prin hetero- şi autofagie), din care cauză au fost denumite „sistemul digestiv” al celulei. In interiorul acestor organite, enzimele se gasesc in stare latenta, membrana lor fiind aceea care ii stabilizeaza .Formarea lizozomilor se aseamana cu cea a veziculelor de secretie

Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte organite şi este impermeabilă (se opune trecerii enzimelor lizozomale în citosol). Ea conţine ATP-aze care pompează ioni de hidrogen în lizozomi pentru a menţine pH-ul acid.

Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul deoarece aceasta conţine materiale supuse digestiei, materiale aflate in diferite stadii de degradare.

Rol biologic

• Considerati agenti ai fenomenului de digestie intracelulara

• Intervin in fagocitoza indeplinind functia lor heterofagica

• Autoliza indeplinind functia lor autofagica

• Dupa moartea celulelor, membranele lizozomilor se distrug si enzimele hidrolizante se elibereaza declansand autolize “post-mortem”, de aceea lizozomii au mai fost denumiti si saci de sinucidere.

• Dereglarea functionarii lizozomilor sau distrugerea membranei acestora la celulele animale declanseaza maladii celulare grave numite boli lizozomale.

Tipuri de lizozomi

1. Primari: nu şi-au început incă activitatea de digestie, sunt mici şi au matricea omogenă cu aspect fin granular. Sunt lizozomi tineri, cu o viaţă scurtă (de 24-48 ore) In timp ce lizozomii primari ai microfagelor mobile contin o mare cantitate de neuroaminidaza, lizozomii primari ai macrofagelor contin multe fosfataze acide.

2. Secundari: sunt activi (îşi desfăşoară activitatea digestivă), sunt mai mari decât lizozomii primari iar matricea are un aspect heterogen. Au o viaţă mai lungă (de la câteva zile la câteva săptămâni), talia mai mare şi un set enzimatic complet. Se formează din fuziunea lizozomilor primari, cu veziculele de endocitoză ce conţin substanţe fagocitate, endocitate sau degradate din celule. în funcţie de modul în care s-au format, există mai multe tipuri de fagozomi secundari: heterofagolizozomi, autofagolizozomi, crinofagolizozomi, corpusculi reziduali şi corpi multiveziculari.

3. Terţiari: sunt corpi reziduali şi conţin materiale nedigerabile, care au rămas în urma digestiei ca urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt mari, prezintă o matrice foarte densă şi foarte heterogenă în care sunt incluse structuri de diverse mărimi şi densităţi. Se acumulează în citoplasmă odată cu înaintarea în vârstă. In celulele care trăiesc mai mult timp, cum sunt neuronii, corpii reziduali sunt cunoscuţi şi ca lipofuscină (pigmentul îmbătrânirii).