Eutrofizarea în Marea Neagră

I. Generalități

Eutrofizarea este considerată a fi o problemă importantă, iar zonele hipoxice sau moarte sunt întânite în multe estuare, golfuri, delte și bazine lacustre sau marine. Un caz, care a atras recent atenția publicului a fost zona de mare adiacenta Deltei Mississippi, în Golful Mexic. În 1997, 16 mii de km2 ai platformei nordice a Golfului Mexic a devenit zona moarta ca urmare a descărcării de nutrienți prin Fluviul Mississippi, un fenomen care a produs pierderi majore pentru pescari, adică 3 miliarde $. Cea mai mare parte a cantității de nutrienți provine de la fermierii din bazinul fluviului a căror producție s-a ridicat la 98 miliade de dolari.

Eutrofizarea reprezintă o creștere a fitoplanctonului datorată îmbogățirii excesive a apei mării cu nutrienți rezultați de regulă ca urmare a activităților umane. Nutrienții sunt compușii fosfați, azotați, azotiți si sunt esențiali pentru viața organismelor care folosesc fotosinteza. Nutrienții mai includ oxizi de siliciu dizolvați, esențiali pentru diatomee (o clasa de alge care are schelet silicios), și de asemena ca microelemente fierul și magneziul.

Când nutrienții sunt introduși într-un mediu marin (deci din exteriorul ecosistemului) ca urmare a activitații umane există o creștere generală a densității fitoplanctonului. În timpul acesta schimbări majore se întâmpla la nivelul compoziției specifice din acel mediu, și care se vor corespunde la noile cantități și rapoarte de nutrienți (P, N, SIO2). Fitoplanctonul are viața foarte scurtă. În cazul în care se dezvoltă în exces va ajunge în zona numită oligofotică și unde nu penetrează suficientă lumina care să permită fotosinteza. Aceste celule, împreună cu detritusul provenit de la zooplancton se vor descompune și vor consuma foarte mult oxigen. În cazurile extreme procesele de difuzie vor fi insuficiente pentru a înlocui oxigenul si deci se va reduce până la limita hipoxiei.

Fenomenul de eutrofizare nu poate fi simplu limitat doar la zonele moarte. Schimbarea tipului de fitoplancton într-un bazin va determina schimbări majore asupra întregului lanț trofic. Astfel, compoziția zooplanctonului, care se hrănește cu fitoplancton se va schimba și de asmenea cea a peștilor care se hrănesc cu acel zooplancton.

II. Eutrofizarea în marea neagră

II.1. Cauzele eutrofizării

Marea Neagră se află în mare pericol. Echilibrul ei natural minenar a fost perturbat începând din secolul trecut prin acţiuni antropice nefaste. Ea este puternic poluată de substanţe toxice aduse de râurile tributare încărcate mai ales cu compuşi de azot şi fosfor provenind de la industriile aflate pe malurile râurilor afluente, de la apele ce irigă câmpurile agricole fertilizate chimic, de la deşeurile şi apele uzate netratate deversate în mare şi de la deşeurile provenind de la navele ce circulă pe ea. Toţi aceşti poluatori sunt nutrienţi pentru algele ce se înmulţesc în mare cantitate, formând o pătură la suprafaţa apei (eutrofizare) oprind aerisirea cu oxigen şi pătrunderea luminii.

Spre sfârsitul anilor 1960, s-a produs o schimbare majorã în producția agricolã, deseori numitã “Revolutia Verde”. Aceasta a implicat utilizarea de mari cantitãti de fertilizatoare și pesticide pentru a crește producția la hectar. Au fost create ferme zootehnice cu producție intensivã pentru a deveni o sursã de carne ieftinã (o fermã din România, de exemplu, avea mai mult de un milion de porci). Deversarea de deșeuri cu nutrienți provenite din aceste activitãți agricole, din surse casnice și industriale în jurul Mãrii Negre, au ajuns în râuri și curenți, și astfel și în apele Mãrii Negre.

Iarba de mare și depunerile algale de pe platforma din nord-vest nu au putut absorbi o cantitate atât de mare de nutrienți și a început sã creascã o mare cantitate de fitoplancton, absorbind lumina necesarã plantelor din straturile de adâncime. Lipsitã de luminã, “câmpia” a început sã moarã. Cantitatea uriașã de materie organicã în putrefacție de pe fundul mãrii, și bacteriile asociate, au consumat oxigenul dizolvat. Acestea au dus la formarea unei zone moarte în care fauna de adâncime a fost asfixiatã.

Fig.1. Eutrofizarea în Marea Neagră

II.2. Efectele eutrofizării

Prin eutrofizare se înțelege îmbogățirea apelor cu substanțe nutritive pentru alge care după o dezvoltare rapidă mor. Consecințele sunt chiar grave: calitățile apei scad (culoare, gust, miros, tulburare, scăderea oxigenului, creşterea concentrației de fier, mangan, bioxid de carbon, amoniu, metan, hidrogen sulfurat etc.), corodarea conductelor, înfundarea filtrelor, schistostomiază, risc boli diareice la înghiţirea apei, risc crescut de diverse boli, uneori plantele acvatice crescute exploziv şi excesiv pot bloca navigaţia pe râuri şi lacuri, afectarea pisciculturii, etc.

Efectele eutrofizãrii au fost resimțite pe toatã suprafața Mãrii Negre. Deși se estimeazã că 70% din nutrienții dizolvați produși prin activitãți umane provin din Dunãre, nu existã țãri nevinovate iar eutrofizarea costierã se observã la mari distanțe de zona de vãrsare a fluviului. Toatã marea a suferit modificãri ale ecosistemului, iar eutrofizarea este una dintre modificãrile care au contribuit la aceste schimbãri. Organisme specializate în consumul materiei organice aflate în surplus, au apãrut în mari cantitãti de jur împrejurul Mãrii Negre, dar acestea sunt privite ca niște specii finale întrucât nu servesc ca hranã pentru zooplancton sau restul lanțului trofic. Din multe puncte de vedere, fertilizarea mãrii cu nutrienți au sãrãcit-o, nu au îmbogãțit-o.