Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Biologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2857
Mărime: 31.24KB (arhivat)
Publicat de: Emi D.
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Krausz Septimiu

Extras din referat

1.Introducere

În conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor trebuie să vizeze sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private. Într-un abator această evaluare trebuie să ia în considerare, în special, riscurile biologice generate de prezenţa animalelor vii şi a carcaselor, inclusiv a riscului de transmitere a encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), cunoscută sub denumirea de boala „vacii nebune”.

În context profesional, de o atenţie specială beneficiază bolile transmisibile de la animale la om, boli cunoscute sub denumirea de zoonoze. În abatoare, acest risc este cunoscut de mult timp. Măsurile adoptate de autorităţi în ceea ce priveşte interzicerea introducerii animalelor bolnave în abatoare ar fi trebuit să reducă sau chiar să elimine acest risc. Totuşi, animalele pot să fie purtătoare de microorganisme (germeni sau agenţi biologici), fără să prezinte simptome aparente. În consecinţă, lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea într-un abator sunt susceptibili de a fi expuşi la un risc biologic.

Statisticile existente pe plan european demonstrează faptul că, pentru anumite boli, cum sunt tuberculoza şi bruceloza, numărul de cazuri de contaminare a scăzut de o manieră considerabilă. Acesta este rezultatul unei lupte sistematice duse în unităţile de creştere a animalelor şi, în ceea ce priveşte abatoarele, în implementarea măsurilor de prevenire pentru lucrători. O parte din bolile care pot fi contacte în abatoare sunt înscrise în Tabelul bolilor profesionale cu declarare obligatorie (Anexa nr. 22 din H.G. nr. 1425/2006) cum ar fi, de exemplu, bruceloza. Alte boli, mai rare, nu sunt incluse în categoria bolilor profesionale, un exemplu în acest sens constituindu-l infecţiile provocate de anumite tulpini de Escherichia coli.

2.Pericolele asociate prezenţei agenţilor biologici în abatoare

Agenţii biologici pot să fie reprezentaţi prin bacterii, virusuri, paraziţi, ciuperci sau agenţi transmisibili neconvenţionali (prioni). În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1092/2006, agenţii biologici sunt clasificaţi în 4 grupe de risc, în funcţie de importanţa riscului de infecţie pe care îl prezintă (tabelul 1).

Tabel 1. Clasificarea agenţilor biologici în funcţie de importanţa riscului

de infecţie pe care îl prezintă

Grupa Riscul de infecţie la om Pericolul pentru lucrători Propagarea în colectivitate Existenţa unei profilaxii sau a unui tratament eficace

1 nu - - -

2 da da improbabilă da

3 da da posibilă da

4 da da risc ridicat nu

Agenţii biologici din grupa 1 nu prezintă risc de infecţie, în timp ce agenţii biologici din grupele 2, 3 şi 4 sunt patogeni. Anumiţi agenţi biologici clasificaţi în grupa 3 şi marcaţi prin (**) în listele conţinute în H.G. nr. 1092/2006 pot prezenta un risc de infecţie limitat pentru lucrători, deoarece aceşti agenţi nu sunt în mod normal infecţioşi pe cale aerogenă.

Lucrătorii din abatoare pot să fie expuşi la agenţi biologici aparţinând grupei 2 (rujetul porcilor), grupei 3 (agentul brucelozei şi tuberculozei) sau 3(**) (virusul turbării şi agentul encefalopatiei spongiforme bovine).

3.Zoonozele care pot conduce la o boală încadrată în categoria bolilor profesionale cu declarare obligatorie

În tabelul 2 sunt prezentate principalele caracteristici ale zoonozelor care pot conduce la o boală încadrată în categoria bolilor profesionale cu declarare obligatorie.

Tabelul 2. Caracteristicile zoonozelor care pot conduce la o boală încadrată în categoria bolilor profesionale cu declarare obligatorie

Boala Speciile animale vizate Modurile de transmitere la om Principalele simptome la om Agentul biologic cauzal şi grupa de risc

Tuberculoza Bovine, ovine, caprine, cabaline, porcine Inhalarea de particule fine contaminate în suspensie în aer (aerosol), înţepătură sau rană Afecţiuni pulmonare, osoase, articulare, ganglionare Mycobacterium bovis

Grupa 3

Bruceloza Bovine, ovine, caprine, porcine Inhalarea de aerosoli, ingestia şi contactul cutanat, inclusiv proiectarea în ochi de particule potenţial infectante Febră prelungită sau repetată, dureri articulare Brucella

Grupa 3

Febra Q Bovine, ovine, caprine Inhalarea de aerosoli, contact cutanat Febră prelungită, pneumonie etc. Coxiella burnetii

Grupa 3

Rujetul porcilor (brânca) Ovine, porcine, peşti, păsări, vânat Înţepătură, rană sau escoriaţie Infecţie cutanată care se manifestă prin febră şi prin apariţia unor pete de culoare violet în punctul de inoculare; posibile afecţiuni articulare Erysilopethrix

rhusiopathiæ

Grupa 2

Infecţii cu Streptococcus suis Porcine Contact cutanat Febră, stare de vomă, cefalee, diaree etc. Streptococcus suis

Groupe 2

Rabia (turbarea) Toate animalele cu sânge cald Muşcătură, zgârietură, rană Paralizie ascendentă, deces Virusul rabiei (turbării)

Grupa 3 (**)

Pasteureloza Bovine, ovine, porcine, iepuri, păsări Muşcătură, zgârietură Infecţie locală, edem, dureri Pasteurella spp.

Grupa 2

Leptospiroza Bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, rozătoare* Contact cu apă sau cu particule de praf contaminate cu urină* Frisoane, febră, cefalee puternică, dureri în articulaţii, insomnie şi slăbiciune generală; tulburări hemoragice sub formă de hemoragii nazale, gastrointestinale; forma icterică se manifestă prin apariţia icterului, pielea şi mucoasele devin galbene Leptospira

interrogans

Grupa 2

Antraxul (cărbunele emfizematos) Bovine, ovine, caprine, porcine Contact cutanat, micro-răni, inhalarea de aerosoli Pustule cutanate, edem; afecţiuni pulmonare sau gastro-intestinale Bacillus anthracis

Grupa 3

Perionyxis şi onyxis Bovine, ovine, caprine, porcine Contact cutanat, micro-răni Afecţiuni ale degetelor: inflamaţie periunghială; afecţiuni ale degetelor de la picior: deformarea unghiilor Diverse ciuperci microscopice sau bacterii

Micoze cutanate Bovine, ovine, caprine, porcine Contact cutanat Descuamarea pielii, vezicule, fisuri în piele Diverse ciuperci microscopice

* leptospirele pot să fie prezente atât în urina vitelor, cât şi în urina rozătoarelor care sunt eventual prezente la nivelul staţiei de pretratare sau de epurare

4.Modul de transmitere a bolii de la animal la om

În mediul profesional transmiterea agenţilor biologici de la animal la om, pornind de la un „rezervor de germeni” (plămân, intestine, aparat genital etc.), poate să se realizeze prin:

• ducerea mâinilor sau a unui obiect murdar (chiar de o manieră inaparentă) la gură;

• proiectarea în ochi;

• rănirea diferitelor părţi ale corpului (tăieturi, zgârieturi, înţepături etc.);

• neprotejarea unei răni existente;

• inhalarea de particule fine în suspensie în aer (cunoscute sub denumirea de „aerosol”).

Riscul de infecţie depinde de concentraţia de agenţi patogeni. Această concentraţie variază în funcţie de:

• tipul de agent biologic;

• tipul de animal abatorizat;

• natura ţesuturilor sau fluidelor infectate.

Preview document

Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 1
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 2
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 3
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 4
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 5
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 6
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 7
Evaluarea Riscurilor Biologice în Abatoare - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Evaluarea Riscurilor Biologice in Abatoare.doc

Alții au mai descărcat și

Cafeaua

Istoria cafelei este la fel de bogata ca insasi cafeaua, datand de mai mult de 1000 de ani. In Occident, istoria cafelei incepe acum trei secole,...

Sfecla de zahăr

Sfecla de zahar este planta care asigura in exclusivitate materia prima de buna calitate si mare randament pentru industria zaharului din tara...

Broaștele țestoase

Broastele testoase reprezinta un grup de reptile pe cale de disparitie, numite chelonieni, si care se caracterizeaza prin carcasa lor osoasa sau,...

Creșterea animalelor

Rase de bovine: Rase de lapte - Friza - Holstein Friza - Jersey - Rosie Danezã - Rosie de stepã - Rosie brunã - Angler - Baltata cu...

Te-ar putea interesa și

Tehnologia de abatorizare și controlul calității cărnii de iepure

INTRODUCERE Creşterea iepurilor asigură materie primă pentru industria alimentară şi diferite ramuri industriale, tăbăcării, marochinării,...

Studiu de Caz - Implementare HACCP

1. SISTEME DE MANAGAMENT A CALITĂŢII 1.1. H.A.C.C.P. – Scurt istoric Deschiderea Romaniei către pietele exterioare in cadrul Organizaţiei...

Implementarea HACCP în cadrul SC Avicola SA Brașov pentru procedeul de recepție

O dată cu integrarea în structurile Uniunii Europene, România trebuie să alinieze, printre altele, şi multe sectoare ale industriei la standardele...

Implementarea Metodei HACCP

1. Generalitati Calitatea şi siguranţa produselor alimentare, au devenit un drept al consumatorilor, cu efecte directe asupra calităţii vieţii,...

Legislație europeană privind creșterea și comercializarea scoicilor

1.Conchilicultura Conchilicultura, denumirea pentru cultivarea scoicilor, rămâne o activitate de cultivare extensivă. Aceasta se bazează în mare...

Ai nevoie de altceva?