Feromonii Insectelor

Feromonii reprezintă un grup de substanţe produse de insecte, în general de toate animalele, prin care se realizează un schimb de mesaje între indivizii aceleiaşi specii. Feromonii codifică un volum mare de informaţii legate de diferite activităţi biologice ale insectelor şi determină un comportament adecvat la indivizii receptori. La insectele sociale, gama feromonilor este mult mai largă comparativ cu insectele solitare.

Întrucât gama mesajelor transmise de către feromoni este foarte extinsă, o clasificare completă şi mai ales definitivă a acestora este încă greu de realizat. Cea mai accesibilă şi operantă este clasificarea bazată pe criteriul naturii răspunsului declanşat de feromon în organismul receptor. Există 2 categorii mari de feromoni:

Feromoni de dezvoltare, care determină în organismele receptoare modificări ale dezvoltării sau metabolismului. Din această categorie fac parte feromonii care reglează raporturile din interiorul coloniilor de insecte sociale.

Emişi de către matcă, ei determină atrofia organelor genitale ale albinelor lucrătoare sau diferenţierea în caste a termitelor.

Feromoni de acţiune, care declanşează la organismele receptoare unele acţiuni sau schimbări de comportament. Dintre ei amintim câteva categorii, dintre care unele prezintă o deosebită importanţă:

- feromoni de marcaj, cu ajutorul cărora insectele sociale trasează itinerariul de deplasare a coloniei către o nouă sursă de hrană

- feromoni de agregare, caracteristici în primul rând pentru insectele sociale, dar şi pentru lăcuste şi alte categorii de insecte. Emişi de către matcă, ei asigură coeziunea coloniei de albine. Feromoni de agregare emit şi lăcustele când găsesc locuri propice pentru depunerea ouălor sau carii de scoarţă la găsirea doborâturilor de vânt în scopul instalării populaţiei

- feromoni de alarmă, emişi la apariţia unui duşman, determină dispersarea imediată a coloniei de afide. O altă categorie de feromoni de alarmă sunt şi cei care determină mobilizarea la luptă împotriva duşmanilor care atacă coloniile de albine sau viespi

- feromoni de ovipoziţie. Larvele ţânţarului Aedes atropalpus secretă o substanţă care stimulează apropierea şi depunerea ouălor de către femelele aparţinând aceleiaşi specii, substanţa emisă indicând de fapt prezenţa unui loc propice de depunere a ouălor, loc în care viitoarele larve au toate condiţiile pentru a ajunge la deplina dezvoltare

- feromoni necrofori. În cursul procesului de descompunere a corpului furnicilor iau naştere amestecuri de acizi graşi care au funcţia de feromoni mortuari, semnalând membrilor vii ai coloniei prezenţa indivizilor morţi şi determinând îndepărtarea acestora din furnicar

- feromoni de recunoaştere a cuibului şi membrilor coloniei au fost identificaţi la furnicile din specia Solenopsis invicta şi se pare că asemenea substanţe sunt în general prezente la toate speciile de insecte sociale

- feromoni de termoreglare a atmosferei din cuiburi au fost identificaţi în cazul unor specii de viespi. Este foarte probabil că temperatura din stupii de albine să fie reglată tot feromonal, cel puţin între anumite limite

- feromoni sexuali, mediind relaţiile de natură sexuală dintre indivizii fiziologic apţi pentru reproducere; sunt grupa cea mai numeroasă şi mai bine studiată de feromoni. Sunt cunoscuţi în special la insecte, dar au fost semnalaţi şi la crustacee, peşti, batracieni, reptile, mamifere şi chiar la plante. Dintre feromonii sexuali se delimitează 3 subgrupe:

- atractanţi sexuali. Sunt feromoni emişi de către indivizii aparţinând unui sex şi au rolul de a atrage sexul opus în vederea realizării împerecherii

- afrodiziaci. Sunt feromoni care au rolul de a excita partenerul sexual şi de a-l determina să accepte copulaţia

- repelenţi sexuali. Sunt un grup care par a avea un rol practic foarte important. S-a constatat că la unele specii de ţânţari, masculii nu încearcă să se împerecheze cu femelele care au realizat copulaţii anterioare, deoarece lichidul spermatic transferat cu ocazia primei copulaţii, conţine substanţe care, acţionând pe cale olfactivă, sunt avertizoare sau repelente pentru alţi masculi aflaţi în căutarea partenerelor de împerechere.

Feromonii, indiferent de informaţiile pe care le codifică şi de

comportamentul pe care îl induc, au următoarele caractere comune: sunt produşi şi sunt activi în cantităţi foarte mici, sunt foarte volatili, pot determina un răspuns comportamental cu un singur compus sau un amestec de compuşi. Unii compuşi au efect sinergic, inhibitor sau multifuncţional. Compuşii cu rol multifuncţional au efect sinergic în cantităţi foarte mici şi inhibitor în cantităţi mai mari, aşa cum sunt unii compuşi ai feromonului de agregare la gândacii de scoarţă.

Rata transferului şi volumul de informaţie transmis prin intermediul feromonilor poate fi maximalizat pe diferite căi: prin existenţa unor glande feromonale complexe, complexitatea chimică sau amestecul de substanţe, modificările de concentraţie, modificările comportamentale determinate de fotoperiodism, periodicitate anuală. Comunicarea prin feromoni este influenţată într-o foarte mare măsură de factorii endogeni şi de factorii externi