Flora și Vegetația unor Masive Muntoase din România

Carpatii Orientali

Muntii Rodnei

Muntii Rodnei, situati în nordul Carpatilor Orientali, constituie cel mai înalt masiv, cu altitudinea maxima de 2303 m (Vf. Pitrosul Mare) din aceasta grupa. Ei sunt considerati ca una dintre cele mai reprezentative unitati montane din Carpatii Orientali, care se impune prin masivitate si extindere. Rocile cele mai raspândite, care dealtfel constituie si nucleul masivului, sunt sisturile cristaline de epizona, înconjurate de un brâu continuu de depozite sedimentare de vârsta cretacica si paleogena, alcatuite în mare parte din gresii, marne, conglomerate cuartitice, calcare numulitice si pe alocuri calcare coraligene. Constitutia geologica variata a Muntilor Rodnei a favorizat dezvoltarea unui relief puternic fragmentat, cu creste ascutite, pereti abrupti, vai adânci, suprafete etajate si diferite forme structurale. Glaciatiunile cuaternare au contribuit în mod substantial la evolutia reliefului, influentele lor fiind mai evidente pe versantul nordic (maramuresean), foarte abrupt, care este presarat cu numeroase circuri glaciare, de unde izvorasc cele mai multe dintre pâraiele masivului. Versantul sudic adaposteste putine urme glaciare, reprezentate prin câteva circuri suspendate, cu extindere redusa, acoperite de pasuni, unde iarna se acumuleaza însemnate cantitati de zapada, care dupa topire se transforma în "ochiuri de apa". Zona de creasta este înconjurata de formatiuni periglaciare, printre care mai importante din punct de vedere al vegetatiei sunt depozitele de grohotis. Reteaua hidrografica este bogata, de aici izvorând o serie de râuri care înconjoara masivul: Somesul Mare, Iza, Viseul, Bistrita Aurie. Lacurile, în numar de 23, sunt în majoritate de origine glaciara, cu suprafete mici (sub 1 ha), putin adânci (pâna la 5 m), cu ape oligominerale (pâna la 45 mg/l). Pozitia geografica, orientarea culmii principale pe directia est-vest, ca si masivitatea, situeaza Muntii Rodnei în zona cu climat continental-moderat, supus influentelor nord-atlantice. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între -1,5 C în cele mai înalte zone si 6-7 C la baza masivului, valorile fiind cu aprox. 1 C mai scazute pe versantul nordic fata de cel sudic. Frecventa mare a maselor de aer umed si a fronturilor atlantice au un rol important în dezvoltarea si distributia norilor, determinând o nebulozitate medie anuala de 6-7/10, mai ridicata pe versantul sud-vestic comparativ cu cel nord-estic. Precipitatiile atmosferice au o repartizare locala neuniforma, în functie de expozitie si altitudine. Expozitia masivului fata de circulatia vestica determina caderea unor cantitati de precipitatii mai ridicate comparativ cu alte masive din tara, astfel pe versantii vestici si sud-vestici, în etajul alpin cantitatea de precipitatii poate depasi 1400 mm/an.

La baza masivului se întind padurile de fag (Fagus silvatica), care pe vaile umbrite coboara pâna la 500 m (ocazional 300 m altitudine), în partea inferioara având loc infiltrarea carpenului (Carpinus betulus) si a gorunului (Quercus petrea). Pajistile din acest etaj sunt edificate de iarba câmpului (Agrostis tenuis), alaturi de care apar în parte inferioara pieptanarita (Cynosurus cristatus) si paiusul (Festuca pratensis), iar în partea superioara coboara paiusul rosu (Festuca rubra).

Subetajul montan superior (1100-1500 m) este individualizat prin prezenta padurilor boreale pure de molid, raspândite pe toata întinderea masivului. În zonele despadurite din acest subetaj se întâlnesc, în functie de factorii pedoecologici, fie pajisti mezotrofe edificate de iarba câmpului (Agrostis tenuis) si paius rosu (Festuca rubra), fie pajisti mezooligotrofe edificate de Festuca nigricans, alaturi de care apare ca specie caracteristica luceafarul (Scorzonera rosea).

Etajul subalpin începe sa se contureze începând de la 1500-1550 m, odata cu aparitia molidisurilor de limita, pentru ca de la 1650 m sa devina dominante tufarisurile de jneapan (Pinus mugo). Si aici, ca în toate masivele din România, mari suprafete de tufarisuri subalpine au fost distruse în scopul extinderii suprafetelor cu pasuni, astfel încât în prezent aceste tufarisuri au ramas compacte numai în zona rezervatiei Pietrosul Mare. Pâlcuri mari de jnepenisuri s-au mai pastrat însa pe toti versantii abrupti ai vailor intramontane, în caldarile glaciare si pe unele vârfuri unde defrisarea a fost mai dificila si terenul este impropriu pasunatului. Aceste pâlcuri constituie marturia faptului ca odinioara tufarisurile de jneapan acopereau versantii si culnile tuturor vârfurilor din masiv pâna la 2100 m. În locul lor s-au instalat ulterior pe versantii mai slab înclinati tufarisuri de afin (Vaccinium myrtillus), bujor de munte (Rhododendron kotschyi), alaturi de care apar plante ierboase înalte: Calamagrostis villosa, Hypericum maculatum, Scorzonera rosea si Deschampsia caespitosa în locurile plane, cu umiditate ridicata, iar pe crestele si seile vârfurilor înalte s-au instalat comunitati alpine, formate din Oreochloa disticha, Potentilla ternata, Festuca airioides, F. nigrescens. Acestea edifica pajisti compacte cu o mare extindere, care prin sustragerea de la pasunat pot evolua spre fitocenoze semiarbustive ale asociatiei Vaccinio-Rhododendretum. Pe vârfurile expuse în permanenta vânturilor se întâlnesc pajisti edificate de Juncus trifidus, în habitatele cu expozitie nordice apare codominanta Oreochloa disticha. Daca la altitudini mari aceste pajisti reprezinta pentru conditiile pedoclimatice ale Muntilor Rodnei vegetatia climax, extinderea lor subrecenta la altitudini mai mici se datoreaza în principal factorului antropic, prin defrisarea unor mari suprafete de jnepenisuri si pasunarea intensiva a acestor terenuri. Un argument în favoarea originii secundare a acestor pajisti o constituie prezenta unor specii tipice pentru jnepenisuri, cum ar fi pristeniorul (Homogyne alpina), degetarutul (Soldanella hungarica ssp. major), afinul (Vaccinium myrtillus) si merisorul (V. vitis-idaea) si bujorul de munte (Rhodendron kotschyi), care se mentin constant în compozitia floristica a comunitatilor edificate de Juncus trifidus din etajul subalpin.

În comparatie cu masivele Carpatilor Meridionali, în Muntii Rodnei etajul alpin se individualizeaza la altitudini mai coborâte cu cca. 150-200 m, datorita pozitiei lor nordice. Dominate sunt aici pajistile edificate de coarna (Carex curvula) si Juncus trifidus. Alaturi de acestea mai apar pe vârfurile cele mai înalte din masiv, tufarisuri scunde crioxerofile edificate de ericacee: azaleea de munte (Loiseleuria procumbens), afinul vânat pitic (Vaccinium gaultherioides) si o subspecie endemica de vuietoare (Empetrum nigrum ssp. hermafroditum), sau cele edificate de salciile pitice (Salix herbacea, S. reticulata). Versantii stâncosi, ca si întinderile de grohotisuri sunt populate de comunitati saxicole. Stâncariile calacaroase sunt populate de fitocenoze edificate de Silene zawadskii, Saxifraga luteoviridis, alaturi de care apar cu abundente mai ridicate Saxifraga paniculata, Artemisia ariantha, Helianthemum alpestre, Leontopodium alpinum, Dryas octopetala. În asociatiile saxicole calcifile din Muntii Rodnei se remarca absenta speciei Gypsophilla petraea, caracteristica pentru alte masive calcaroase din Carpatii Românesti. Pe masura ce procesul pedogenetic avanseaza în aceste habitate, aceste fitocenoze vor fi înlocuite de pajisti bazifile. Grohotisurile calcaroase sunt populate de fitocenoze cu o slaba coeziune cenotica, care au însa o compozitie floristica relativ stabila si o mare specificitate fata de substratul geologic. Ele sunt bogate în specii carpatice, daco-balcanice si arcto-alpine. Sub aspect ecologic, se disting comunitati mezo-higrofile, situate în vaile sau pe versantii umbriti (formate din Rumex scutatus, Saxifraga aizoides, Parnassia palustris, Silene pusilla) si altele mezo-xerofile, situate pe grohotisurile puternic însorite (Glium anisophyllum, Acinos alpinus). Grohotisurile mobile sunt populate de fitocenoze pioniere, formate dintr-un numar mic de specii (Papaver pyrenaicum ssp. corona-sancti-stephani, Cardaminopsis neglecta, Oxyria digyna). Desi se întâlnesc si în alte masive din tara, în Rodna aceste comunitati se disting prin absenta unor specii caracteristice, cum ar fi Linaria alpina sau Cerastium lerchenfeldianum.