Imunitatea dobândită

Imunitatea dobândită (inductibilă)  este starea de rezistență a organismului  față de factorii non-self antigenici, realizată prin structuri și funcții de neoformație cu un înalt grad de specificitate pentru antigen. (Mihăescu G., 2009

are un caracter individual, sfera ei de cuprindere referindu-se numai la unii indivizi dintr-o specie;

prima treaptă filogenetică pe care apare este reprezentată de vertebrate;

momentul apariției este dependent de pătrunderea în organism a antigenului și poate fi oricând în cursul dezvoltării ontogenetice a individului matur imunologic;

are un caracter netransmisibil ereditar, numai în unele cazuri se poate transmite vertical de la mamă la făt;

efectorii imunității dobândite sunt constituiți din structuri si funcții de neoformație de natură umorală (anticorpi sau imunoglobuline) și celulară (limfocitele sensibilizate specific si alte tipuri de celule);

acțiunea efectorilor  este specifică și diferențiată în funcție de antigen;

în determinismul imunității dobândite sunt implicate mecanisme cu memorie (Octăvița Ailiesei, 1982)

1) Prezența antigenului și participarea organismului la elaborarea anticorpilor;

2) Tipul predominant de anticorpi;

3)Persistența antigenului viu ca factor condiționant al stării de imunitate;

4) După întinderea sferei de interceptare;

5)După specificitatea biochimică a mecanismelor de apărare imunologică.

a) Imunitatea dobândită natural:

Activă: în care antigenul pătrunde în organism pe căi naturale, de regulă printr-o infecție naturală, sau pe căi artificiale, în mod voit prin vaccinare; imunitatea activă se instalează în 6 - 10 zile, timp necesar producerii efectorilor imuni.

Pasivă: în care antigenul nu vine în contact cu organismul, care nu-și produce singur efectorii imuni, primindu-i însa prin transfer de la un organism donator cu o stare de imunitate activă.