Infecții Intestinale cu Protozoare și Tricomonaza

1. Abordarea pacientului cu infecţie parazitară

Datorită diversităţii microorganismelor parazitare care pot infecta populaţia umană, o serie de factori sunt relevanţi pentru evaluarea unei posibile etiologii parazitare a bolii pacientului.

Aceşti factori sunt reprezentaţi de probleme legate de istoricul pacientului, de starea imună şi de prezenţa caracteristicilor clinice şi de laborator, în special a eozinofiliei.

Informaţii suplimentare legate de istoric şi de starea imunologică, evaluarea clinică completă şi examenele de laborator asigură date suplimentare pentru evaluarea directă a infecţiei parazitare.

Testele specifice necesare, mergând de la evaluările biochimice sangvine standard până la imagistica organelor selectate, sunt dictate de natura afecţiunii pacientului.

ANAMNEZĂ:

• Anamneza geografică poate oferi informaţii valoroase despre potenţiala expunere la infecţii parazitare.

Un istoric de călătorie turistică sau în interes de servici sau emigraţia din şi spre zone ale globului în care variaţi paraziţi sunt întâlniţi, oferă un indiciu al posibilei etiologii parazitare a bolii pacientului.

În cazul pacienţilor cu un istoric recent de călătorie, debutul simtomelor gastrointestinale doar după întoarcere sugerează bolile cu protozoare caracterizate printr-o întărziere de 1-2 săptămăni între achiziţie şi apariţia sinptomelor – în special giradioza si criptosporidioza.

Sinptomele gastrointestinale care durează mai mult de o saptamăna sugereaza, de asemenea, etiologia protozoarică, incluzănd giardioza, amoebiaza si ciclosporioza.

• Anamneza regimului alimentar

Dacă mai mult de un pacient dezvoltă simtome similare intr-o anumită situaţie, trebuie suspicionate bolile cu trasnsmitere printr-o sursă comuna de apă (giradioza, criptosporidioza, ciclosporioza).

Aceste infecţii au o mare probabilitate de a fi achiziţionate prin intermediul aprovizionărilor cu apă de suprafaţă, variind de la râurile montane la rezervoarele orăşeneşti.

De asemenea îndreptarea atenţiei spre istoricul alimentar poate fi de ajutor.

STATUSUL IMUN:

Statusul imun al pacientului este relevant în determinarea tipului de infecţie parazitară suspicionată.

2. Infecţii cu protozoare

Giardioza (lambliază)

Giardioza este una dintre cele mai raspândite boli parazitare de pe glob, producând o maladie intestinală atât endemică, căt si epidemică, precum si diaree.

Parazitul care produce aceasta boală se numeste Giardia lamblia (sin. intestinalis), fiind un protozoar universal care populează intestinul subţire al omului şi al altor mamifere.

Ciclu biologic şi epidemiologie

Infecţia apare ca urmare a ingestiei chisturilor rezistente din mediul exterior, care se dechistează în intestinul subţire pentru a elimina trofoziţi, care se multiplică prin diviziune binară, uneori în număr extrem de mare.

Fiecare chist produce doi trofoziţi, care se înmuţesc prin diviziune binară longitudinală.

Giardia rămâne un patogen al intestinului subţire proximal, fără diseminare hematogenă. Trofozoiţii rămân liberi în interiorul lumenului sau sunt ataşaţi de epiteliul mucoasei prin intermediul unui disc ventral aspirativ.

În prezenţa unor condiţii nefavorabile, trofoziţii formează un chist distinct morfologic, acesta este stadiul sub care parazitul este de obicei găsit în materiile fecale.

Trofozoiţii pot fi prezenţi sau chiar preponderenţi în scaunele apoase sau neformate, dar responsabilă de transmiterea infecţiei este forma rezistentă de chist, care supravieţuieşte în afara organismului.

Chisturile nu torelează căldura, lipsa apei sau stagnarea prelungită în materiile fecale, dar rămân viabile timp de luni de zile în apa praspătă şi rece.

Numărul chisturilor excretate variază mult, putându-se apropia de 107 chisturi pe gramul de materii fecale.

Infecţiile cu Giardia sunt obişnuite atât în ţăile dezvoltate, cât si în cele în curs de dezvoltare. Ingestia chiar şi a unui număr mic de chisturi, mai mic de 10 este suficient pentru a produce infecţia la om.

Deoarece chisturile sunt infecţioase în momentul eliminării şi puţin după aceea, transmiterea interumană apare în condiţiile unei igiene sanitare precare.

Giardioza, ca infecţie simptomatică sau asimptomatică, este prelevantă în special în creşe sau centrele de îngrijire. Poate aparea şi transmiterea pe cale alimentară în cazul contaminării alimentelor cu chisturi de Giardia dupa gătire sau preparare.

Transmiterea hidrică explică infecţiile episodice, apărute în cazul călătorilor şi a persoanelor din tabere, şi epidemiile masive din metropole.

Apele de suprafaţă, de la pârâurile de munte până la marile rezervoare de apă din oraşe, sunt expuse riscului de contaminări cu chisturi de Giardia de natură fecală; astfel de contaminări pot surveni, de asemenea, în sistemele de canalizare mai vechi sau defecte ca urmare a contaminării încrucişate prin scurgeri de la conductele cu ape reziduale.

Eficienţa transmiterii prin apă este sporită de doza infectantă, scazută în cazul Giardia, de supravieţuirea prelungită a chisturilor în apa rece şi de rezistenţa chisturilor la metodele de clorinare obişnuite, adecvate doar pentru controlul bacteriilor.

Distrugerea chisturilor viabile din apă se poate face prin fierbere sau prin filtrare.

Paraziţi de Giardia similari din punct de vedere morfologic cu cei de la oameni sunt găsiţi în număr mare la mamifere, inclusiv la castorii din rezervoarele implicate în epidemii, dar şi la câini, pisici şi rumegătoare.

Deşi gradul înalt de heterogenitate a izolatelor observată la om este compatibil cu infecţiile având originea în diferite surse animale, animalele nu au fost direct identificate ca surse ale infecţiei umane.