Influența apei asupra stării microbiologice a sănătății populației

1. INFLUENTA APEI ASUPRA STARII DE SANATATE A POPULATIEI

Apa poate avea o mare influenta asupra starii de sanatate a organismului uman. Sunt teorii care afirma chiar ca succesul civilizatiei moderne nu se trage în principal din revolutia industriala ci mai mult din redescoperirea igienei...

1.1 Patologia hidrica infectioasa

Pe primul plan al actiunii apei asupra sanatatii omului sta patologia hidrica infectioasa. Ea este astazi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu si nu usor. Prima demonstratie oficiala si practica a relatiei apa - epidemii a facut-o dr. John Snow la Londra în 1854, probând corelatia dintre epidemia de holera consumul apei din fântâna de pe Broad Street si o latrina din vecinatate, folosita de bolnavi de holera, determinând oficialitatile sa realizeze primele canalizari.

Patologia hidrica infectioasa a scazut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este statistic în crestere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale si parazitare, care stau tot mai mult în atentia specialistilor. Bolile cu transmitere hidrica continua sa faca în lume zilnic peste 25.000 de victime.

O statistica americana pe 60 de ani (1920-1980) indica 1405 epidemii hidrice, din care 5 cu peste 10.000 cazuri, 5 între 5-10.000 cazuri, 9 între 3.5000 cazuri, 31 între 1-3000 cazuri, 39 între 500-1000 cazuri, 44 cu 300-500 cazuri, restul cu sub 300 de cazuri / epidemie. Din aceste 1405 epidemii, 603 au survenit în sisteme comunitare, 500 în sisteme non-comunitare si 302 în sisteme individuale. Spectrul de boli a cuprins zeci de afectiuni diferite. Germania a înregistrat multe epidemii hidrice, unele de mare amploare cum este cea din 1882 de la Hamburg care a facut 8500 de morti.

În România au fost înregistrate oficial în perioada 1985 - 1995 un numar de 75 de episoade de epidemii hidrice, cu un total de 10238 persoane afectate. Maximul s-a înregistrat în 1993. Se estimeaza însa ca aceste date sunt mult subevaluate fata de situatia reala, din cauza raportarii deficitare.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directa, sau a alimentelor contaminate prin apa), dar este posibila infectarea si prin spalare si îmbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) si prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil ) hidrica sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.

Daca anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au înca o frecventa ridicata în tara noastra. La nivel mondial, boala diareica este a doua cauza de deces dupa bolile cardiovasculare, iar studii în tari dezvoltate arata ca incidenta bolilor diareice este puternic subestimata, ele fiind, contrar parerii generale, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-economice foarte importante. Un studiu pe 10 ani în Cleveland (SUA) indica boala diareica de etiologie virala ca a doua cauza de boala dupa rinofaringita.

Mari diferente în patologia hidrica vid din diverse cauze, din care unele legate de agentul patogen. Unii agenti patogeni traiesc doar în anumit climat (de regula tropical), altii au nevoie pentru ciclul lor biologic de anumite insecte sau alte organisme vii ca sa se înmulteasca.... Acelasi tip de sursa de infectie face sa ajunga în apa cantitati diferite de infectant. Astfel, în cazul impurificarii fecaloide, într-un gram de fecale exista Escherichia coli si Salmonella typhi de ordinul miliardelor, Amoeba dizenteriae, Vibrio cholerae si Shigella si Enterovirusuri de ordinul sutelor de milioane, Giardia de ordinul milioanelor, oua de tenii si ascarizi de ordinul zecilor de mii etc. Timpul de supravietuire în apa a agentului patogen difera mult si el. De aceea, unele ape contaminate masiv nu produc epidemii deoarece prin dilutie scade doza c ajunge într-un anumit om sau animal, sau agentii patogeni liberi în apa mor repede. Astfel, supravietuirea în apa e în medie de un an la ascarizi, 9 luni la tenii, 3 luni la enterovirusuri si Escherichia coli, 2 luni la Salmonella typhi, 1 luna la Shigella si Vibrio cholerae, 25 de zile la Amoeba dizenteriae si Giardia, 10 zile la Hymenolepis.