Liliecii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Liliecii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Biologie

Extras din document

Liliecii alcatuiesc ordinul Chiroptera (de la kheir, “mana” si pteron, “aripa”) si sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut. Sunt impartiti in doua subordine: Megachiroptera (liliecii mari sau mega liliecii), care contine cele 170 specii de lilieci de fructe din familia Pteropodidae, si Microchiroptera (liliecii mici sau micro liliecii) , care cuprinde restul liliecilor, aproximativ 800 specii in 18 familii, mult mai multe decat in orice alt ordin de mamifere in afara de rozatoare, iar liliecii chiar le intrec numeric.

Distributia

Liliecii se gasesc peste tot in lume inafara de zona arctica, Antarctica si cateva insule izolate din ocean. Toti liliecii mari si unele familii de lilieci mici traiesc numai in emisfera estica, alti lilieci mici – in cea vestica si foarte putine familii au raspandire globala. Se considera ca liliecii au aparut intr-un climat cald, probabil la inceputul Eocenului (cea mai veche fosila de liliac are aproximativ 60 de milioane de ani) si centrul raspandirii lor raman zonele tropicale si subtropicale. Membrii a 4 familii, toti facand parte din ordinul Microchiroptera, traiesc in regiuni temperate, si numarul speciilor scade pe masura ce zona respectiva este mai aproape de poli. Numai membrii a 2 familii ajung in regiunile subarctice dar si acestea numai vara.

Marimea

Megaliliecii cuprind cei mai mari lilieci cunoscuti ca “vulpile zburatoare” din Africa, India si Australo-Malaiezia, numiti asa din cauza boturilor lungi , asemanatoare cu ale vulpilor. Sunt cunoscuti si ca “liliecii de fructe “ datorita hranei bazata pe fructe, au ochi mari si urechi mici spre deosebire de cei care mananca insecte care au capetele mai plate si excrescente complexe in jurul narilor si gurii. Cel mai mare liliac este Pteropus (anvergura aripilor de 1,7m si lungimea de 45 cm ), care traieste in sudul Asiei, in Java Desi multe specii de megelilieci sunt mai mici decat cei mai mari microlilieci , impartirea in ordine se face pe baza formei dintilor si a diferentelor de schelet Cel mai mic liliac , Craseonycteris thonglongyai (“liliacul cu nas de porc”), are 2,9-3,3 cm lungime , anvergura aripilor de 15 cm si greutatea de 2 g Diferentele dintre cele doua subordine sunt de fapt suficiente ca sa sugereze ca au origini evolutionare diferite, cei din ordinul Megachiroptera fiind aparuti mult mai recent decat ceilalti.

Aripile liliecilor sunt facute din doua membrane de piele intre care se afla tesuturi elastice si muschi (patagiumul), intinse intre cele 4 degete foarte lungi ale fiecarei maini si mambrele posterioare. Degetul mare este liber si are o gheara, care este folosita in special pentru miscare si pentru a manevra hrana. Liliecii îsi folosesc picioarele cu 5 degete cu gheare in special pentru a atarna de peretii pesterilor. Multi le folosesc ca sa se miste in jurul culcusului si chiar sa fugareasca prada pe pamant. Liliecii vampiri au picioare puternice si degete lungi, care le permit sa fuga si sa sara repede pe pamant

Zborul si ecolocatia

Dintre vertebrate, numai pasarile si liliecii zboara cu adevarat. Spre deosebire de majoritatea pasarilor, liliecii pot zbura la viteze reletiv mici cu manevrabilitate extrema. Aripa este o membrana subtire care este prinsa în partea din fata de oasele foarte alungite ale mambrului anterior si al doilea dege , iar in spate de al treilea , al patrulea si al cincilea deget, care sunt mai mici. Aceasta structura le permite liliecilor sa varieze convexitatea aripilor si in acest mod sa varieze forma aerodinamica.

Toti liliecii din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu ajutorul ecolocatiei. Aceasta este emisia de vibratii de sunete cu frecvente inalte care sunt reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre suprafetele inconjuratoare, indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura obiectelor din mediu - cam ca un sonar. In acest fel microliliecii “vad” acustic, ceea ce le permite sa se orienteze in intuneric complet. Proprietatile fizice ale sunetelor emise variaza in moduri caracteristice in functie de specie. Sunetele se formeaza in laringe si la diferite specii sunt emise prin gura sau nari.

Spre deosebire de acestia, liliecii din subordinul Megachiroptera folosesc vederea mai mult decat acustica. Doar un singur gen si-a dezvoltat un macanism de ecolocatie, care implica emisia de “clicuri” care se pot auzi si este folosit numai când liliecii zboara in intuneric. Ochii acestora sunt si mai mari decat ai microliliecilor. Nici un liliac nu este totusi in intregime orb si chiar cei care folosesc ecolocatia folosesc uneori repere vizuale mari pentru a-si gasi drumul in timpul zborului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Liliecii.DOC