Mecanisme specific de adaptare a organismului la variatiile mediului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Mecanisme specific de adaptare a organismului la variatiile mediului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ciobanu Dragos

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Biologie

Extras din document

Omul traieste intr-un mediu informational. El este bombardat permanent de stimuli care contin o mare incarcatura informationala. Omul vede, aude, pipaie , intr-un cuvant simte insusirile fizice ale stimulilor, le traduce in plan subiectiv, psihic, le introduce in diapozitivele sale comportamentale - reglatoare. Insusi psihicul este de natura subiectiv-informationala.

Traind intr-un mediu informational, fiind generator, dar si receptor de informatii, omul are nevoie de o serie de instrumente care sa-I permita operarea adecvata cu informatiile. Unele dintre aceste instrumente sunt tocmai mecanismele psihice de prelucrare primara a informatiilor . Prin toate el prelucreaza informatiile, dar fiecare o face in felul sau, dispunand de functiile specifice. Prin senzatii omul capteaza, inregistreaza si efectueaza o prelucrare initiala, destul de simpla, precoce a informatiilor. La nivelul lor nu sunt accesibile decat insusirile concrete, simple , isolate ale obiectelor si fenomenelor, care nu sunt suficiente pentru asigurarea unei adaptari rapide la solicitarile mediului.

Oricat ar pare de ciudat , definirea senzatiilor si diferentierea lor de alte mecanisme de alte mecanisme psihice nu sunt atat de simple cum par la prima vedere. Astfel, pornindu-se de la considerarea stimulilor ca o sursa fizica de energie care activeaza organul de simt, se arata ca termenul de “ senzatie” este “utilizat pentru a descrie procesele princare organismul raspunde la stimuli”, sau ca “senzatia consta in stimularea receptorilor senzoriali si in transmiterea informatiilor senzoriale la sistemul nervos central”. Din perspective psihocognitivista senzatia este definite ca un eveniment psihic elementar rezultand din tratarea informatiilor in sistemul nervos central in urma stimularii unui organ de simt.

Aceste definitii fiind mult prea generale si nespecifice au condos la confundarea senzatiie cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului; fie cu unele fenomene inferioare ei cum ar fi excitatia sau cu fenomene superioare cum ar fi perceptia .Henri Peeron considera senzatiile ca fiind “forme elementare de inserare in reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu”, ele exista atunci cand “eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, printr-o modalitate practica de activitate, o forma de conduita, o modificare consecgventa unor comportamente, cand efectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice care guverneaza adaptarea la conditiile exterioare ale mediului” de aici deriva ca trebuie facuta o distictie intre excitatie si senzatie. Astfel, daca excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului, senzatia implica transmiterea mesajului nervos, a excitatiei, pana la centrii care au capacitatea de a inregistra experientele de antura sa asigure adaptarea conduitelor individului, nu numai actuala, ci si ulterior, asigurand astfel reglarea globala a fiintelor vii.

Se pare ca exista doua stadii ale unei senzatii: stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de reflex, caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrate prin efectele ei circuitul reglator, si stadiul senzatiei propriu-zise, ca o reflectare a unor insusiri ale obiectelor.

Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are, o dubla semnificatie : pe de o parte, se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologic, pe de alta parte, se subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului in sau de catre psihologic , asigurandu-se astfel reglarea generala a comportamentului.

Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta cea mai raspandita modalitate de definire si individualizarte a senzatiei. Punerea fata in fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la suprinderea notelor distinctive ale fiecaruia dintre ele.

Thomas Reid definea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care combinandu-se si asociindu-se intre ele conduc la perceptii. Ele sesiza astfel caracterul primitive al senzatiilor elementare comparative cu caracterul complex si structural al perceptiilor.

Superioritatea perceptiei in raport cu senzatia s-a perfectat si mai tarziu in conceptia amjoritatii autorilor care defineau senzatia ca o simpla experienta constienta asociata stimulilor “ iar perceptia ca o experienta constienta asupra obiectelor si relatiilor obiectelor”( Cohen, Parc si Ward).

De obicei senzatia se refera la tratarea senzorialoa a informatiei fizice, independent de semnificatia lor, in timp ce perceptia este direct legata de semnificatia obiectelor si intrpretarea informatiilor senzoriale. Se creeaza astfel premise integrarii organice a senzatiilor in perceptii, nu insa printr-o simpla asociere mecanica, ci ca urmare a interpretarii si semnificarii informatiilor furnizate de simturi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Mecanisme specific de adaptare a organismului la variatiile mediului.docx