Nucleolul și afecțiuni determinate de alterările acestuia

Nucleolul este o structură distinctă in majoritatea nucleilor interfazici si are un aspect întunecat la microscopul electronic. Cu toate acestea, nucleolul nu este delimitat de o membrana proprie.

NULEOLUL CARACTERISTICI

Nucleolul are o pozitie cheie in transferul intracelular al informației fiind sediul unui considerabil trafic molecular. El resuma principalele procese ce au loc in nucleu(replicare, transcriptie, transport) fiind un mediator intre cromozomi si citoplasma. Nucleolul are o importanta vitală pentru celula, asa cum reiese din faptul ca mutantii anucleolati (celule fara nucleoli) nu sunt viabili.

Nucleolul se găsește în toate celulele eucariote cu excepția celulelor embrionare, unde lipsește atâta vreme cât embrionul se hrănește cu vitelus (când nu exista încă sinteza proprie de proteine). Nucleolul se poate vedea in nucleul din interfața, dispare la începutul mitozei și reapare la sfârșitul acesteia. Observat in 1836 de Valentin ca o granula densă in interiorul nucleului, acocierea nucleolului cu activitatea sintetică a celulei a fost postulată la sfârșitul secolului XIX, când s-a observat că nucleolul este mare in celule secretarii și in ovocite și dimpotrivă este mic sau absent in celule musculare sau spermatozoizi.(De Robertis și De Robertis, 1980).Abia după 1960 s-a precizat ca nucleolul joaca un rol esențial in biogeneza ribozomilor.

În toate celulele eucariote există nucleol. Dimensiunile acestui organit sunt apreciate la 1-2 μ în diametru, nucleolul reprezentând circa 30% din volumul nucleului. Mărimea nucleolului poate varia în funcție de tipul și activitatea celulei (fig. 56). În celulele în care se realizează o activitate intensă de sinteză proteică (care necesită un număr mare de ribozomi), nucleolul va fi mai mare și mai bine evidențiat. În spermatozoid sau în celulele musculare, unde sinteza proteică este mai redusă, nucleolul este mai mic. Există, de altfel, un raport nucleo-nucleolar, strict corelat cu activitatea celulei care poate fi un criteriu de identificare a celulelor tinere de cele bătrâne. Numărul nucleolilor este în direct legătură cu gradul de ploidie al celulei, existând câte un nucleol pentru fiecare set de cromozomi .

Din punct de vedere chimic, nucleolul este format din 3%, AND 7%, ARN 90% proteine, precum și urme de lipide și ioni minerali precum: Mg++, Ca++, Zn++, etc.

La microscopul electronic s-au observat trei componente nucleolare (mai rar patru), astfel:

- componenta fibrilară (pars fibrosa, filamentosa) cuprinde filamente subțiri de 55 nm grosime și 30-40 nm lungime, grupate în pachete și organizate ca o rețea, reprezintă situs-urile de transcripție activă a ARN-ului de pe genele ARNr;

- componenta granulară (pars granulosa) este alcătuită din particule sau granule cu diametru de circa 15-20 nm, considerate precursori ribozomali, reprezintă situs-urile de asamblare a ARNr, ARN-5S și a proteinelor ribozomale în subunități ribozomale;

- componenta cromozomală (pars chromosoma) este alcătuită din filamente de 10 nm grosime, repartizată la periferia nucleolului (cromatina perinucleolară) și pătrunde spre interiorul lui sub formă de benzi. Pe unele imagini de microscopie electronică această componentă pare să dea contur nucleolului, delimitându-l de rețeaua înconjurătoare de cromatină;

- componenta amorfă (pars amorpha) este nestructurată, omogenă și de densitate medie la fluxul de electroni. În prezent se mai discută dacă este o componentă reală a nucleolului sau este carioplasma ce umple spațiile libere.

AFECTIUNI

Nucleolul în celulele canceroase

Nucleolul reprezintă pentru citopatologie un component subcelular de electie pentru a eticheta o celulă drept canceroasă.

Modificările nucleolului în celulele canceroase, desi înca de origine necunoscută, pot fi sistematizate în modificări de volum, număr și formă. Hipertrofia nucleolară este o caracteristică aproape constantă a celulelor canceroase, iar cresterea numărului de nucleoli și iregularitățile de formă sunt relativ frecvente.

Trebuie înteles echivoc că, desi modificările nucleolului sunt un ajutor prețios pentru diagnostic, alterările nucleolare nu sunt specifice cancerului, că nu sunt suficiente prin ele însele pentru a afirma diagnosticul și că este necesar ca evetualele modificări nucleolare să fie asociate cu modificări nucleolare și/sau citoplasmice pentru un diagnostic microscopic de certitudine.