Nucul

Nucul

Juglans regia L.

Fam. Juglandaceae

Nucul este un arbore originar din Persia. Cojile verzi ale fructelor se intrebuinteaza din vechime in scopuri medicinale.

Frunzele de nuc - Folium Juglandis - contin vitamina C, flavonoide, juglona, hidrojuglona, caroten, tirozina, tanin, un principiu amar, urme de ulei volatil care le transmit mirosul placut, caracteristic. Datorita acestei compozitii chimice, ele au proprietati astringente, antileucoreice si hipoglicemiante.

Descrierea botanica.

Nucul este un arbore foarte viguros, inalt pana la 30 m, cu trunchi gros, coroana larga. Frunzele sunt mari, imparipenat-compuse, cu 5-9 foliole eliptice, intregi. Florile sunt unisexuate: cele mascule sunt grupate in amenti pendenti, iar cele femele cate 1-4 la varful ramurilor. Fructul este o pseudodrupa mare de 4-5 cm, cu pericarp la inceput de culoare verde, care crapa si se innegreste prin oxidare.

Nuc, nuci, Juglans reggia L., este un arbore din zona temperata si mediteraneeana. Ajunge la 30 de metri înaltime, fiind un arbore viguros, cu trunchi gros si scoarta neteda, argintiu-cenusie. Are crengi puternice, coroana foarte larga si bogata.

Frunzele sunt mari, compuse din 5-9 foliole eliptice, cu margini întregi, glabre.

Florile barbatesti sunt grupate în amenti masculi solitari sau câte doi, cilindrici, multiflori.

Florile femela sunt grupate câte 2 pâna la patru, uneori solitare, sesile, purpurii. Înfloreste în luna mai. Fructul este drupa sferica, având o singura samânta, cu doua cotiledoane mari, zbârcite, bogate în untdelemn si numita nuca.

Se înmulteste aproape numai prin samânta, dar cu destula greutate. Spontan creste sporadic în paduri de amestec, mai ales la deal, în România în special în Banat si Oltenia. Cultivat, creste în toate regiunile tarii.

Raspandirea.

Este o specie subspontana in padurile din regiunile mai calde ale tarii. Se cultiva in intreaga tara prin livezi, vii, marginea soselelor.

O lingurita de frunze oparite cu un sfert de litru de apa dau un ceai care se foloseste ca astringent la combaterea diareei. O infuzie mai concentrata se face folosind 20 g frunze maruntite la 200 g apa, din care se ia de trei ori pe zi cate o lingura.

Frunzele de nuc sunt un bun tonic in scrofuloza si rahitism. In diabet, au proprietatea de a scadea zaharul din sange. Singure sau impreuna cu frunze de salvie micsoreaza transpiratia. Ceaiul de frunze de nuc, asociat cu bai locale, ajuta la vindecareascurgerii albe (leucoree). Baile generale facute cu frunze de nuc intaresc organismul, ajuta la vindecareadiferitelor boli de piele, ca eczeme zemuinde, ulceratii. Sub forma de comprese se folosesc in boli de ochi.

Decoctia (15 g frunza la 200 g apa) de frunze de nuc este bune pentru gargara in stomatite (afectiuni ale gurii).

Utilizarea nucului

Nuca, fructul nucului, este unul din fructele mult folosite de români. Ea apare în alimentatie, în nenumarate forme ale produselor românesti: cozonaci, colaci, placinte si alte produse de acelasi tip, în alimente rituale cum sunt coliva sau macinicii, în anumite alimente de post (sarmale de post si altele asemenea) etc. De asemenea, miezul de nuca e folosit în unele tratamente populare, mai ales din pricina untdelemnului pe care îl contine. Acest untdelemn era folosit în vechime de români, alaturi de untdelemnul de fag sau jir, atunci când nu se putea folosi untedemnul de masline.

Cojile de nuca, lemnoase, tari, sunt folosite pentru confectionarea de mici jucarii pentru copii - în special barcute, dar nu numai - pentru realizarea unor piese de mobilier si ornamente rustice. În trecut erau folosite si pentru anumite pedepse (statul pe coji de nuca).

Învelisul gros, verde, se foloseste atât pentru unele tratamente, cât si pentru obtinerea de pigment negru (colorant negru), foarte rezistent, folosit pentru par, textile naturale si altele