Plante medicinale din flora spontană B

INTRODUCERE

Plantele sunt neîntrecute izvoare de produse utile: alimente, fibre textile, medicamente, lemn, parfumuri, coloranţi, furaje, unele ştiute de mii de ani, altele încă aşteptând să fie descoperite.

Din plante se obţin, în fabrici, medicamente de valoare, iar tratamentele cu ceaiuri sunt foarte răspândite. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat recent că 75 - 80% din populaţia lumii se tratează cu remedii naturale.

Plantele nu vindecă orice afecţiune, dar pot fi de mare ajutor în tratarea raţională a unor boli comune şi nu prea periculoase. Chiar medicul le poate asocia la unele tratamente, iar prin proprietăţile lor vitaminizante şi biostimulatoare, devin utile în stări de convalescenţă şi sarcină, în perioada de creştere, ca şi la bătrâneţe.

Experienţa medicală din lumea întreagă arată că medicamentele naturale sunt mai uşor de procurat şi adesea mai bine suportate de organismul uman, în raport cu medicamentele obţinute prin sinteză chimică. Cele mai rezonabile prognoze medicale apreciază că medicamentele naturale vor câştiga tot mai mult teren, fără a se pune problema renunţării la cele de sinteză, ale căror

servicii sunt incontestabile.

Privite din alt punct de vedere, cunoaşterea plantelor medicinale şi recoltarea lor mai trebuie apreciate şi ca activităţi în mijlocul naturii, ca ocazii de a face instructive şi utile ieşirile în căutarea aerului curat, liniştii şi frumuseţii.

Cine nu urmăreşte să-şi câştige existenţa din veniturile pe care le poate obţine culegând sau cultivând plantele medicinale, îşi poate recolta pentru uz propriu unele "flori bune de leac", apreciind totodată binefacerile de nepreţuit ale mişcării în aer liber, pe care o neglijează o parte din ce în ce mai mare a populaţiei şi spre care, mai ales, copiii ţi tinerii trebuie îndrumaţi permanent.

Pentru tineri, plantele medicinale (prin cunoaşterea, recoltarea, uscarea lor) pot constitui momente importante de acumulare în ştiinţă şi tehnică sau, chiar, în alegerea drumului spre o calificare interesantă şi frumoasă.

Recoltarea plantelor medicinale, ca orice muncă, pentru ca să aibă urmările dorite, se cere să fie bine făcută. De aceea sunt necesare cunoaşterea plantelor, a locurilor în care cresc, a timpului şi felului în care să se facă recoltarea, a condiţiilor de uscare, păstrare, mânuire.

Iată mai jos o descriere a câtorva dintre plantele existente în flora spontană:

Denumire ştiinţifică: VACCINIUM MYRTILLUS L. (pop.Afin); Familia: Ericaceae

Răspândire: frecventă în etajul fagului-etajul subalpin, rarişti şi tăieturi de pădure, tufărişuri, pajişti.

Descrierea speciei si recunoastere: Subarbust-arbust, de 15-50 cm înălţime; tulpini ramificate, ramuri muchiate; frunzele rotund-ovate până la eliptice, cu margini serate, căzătoare; flori verzui cu nuanţe roz palid, solitare; înflorirea: mai-iunie; fructul bacă albastru închis.

Principiile active: Frunzele conţin derivaţi triterpenici şi glicozizi ai acidului galic (neomirtilină), glicozizi fenolici (arbutină), glucozizi dihidroxipiranici (asperulozid), glucozizi iridoizi (monotropeină), glicozizi benzochinonici (arbutină), alcaloizi (mirtină şi epimirtină) şi acid rezinic. Afinele mai conţin: glucozide (0,30 %), taninuri catechinice (5 – 10 %), acid malic (0,85 %), acid citric (0,52 ), triterpene (acid ursolic), glucozizi iridoizi (monotropeină), glicozizi fenolici (arbutină), alcooli triterpenici (beta-amirenol).

Importanta farmaceutica:Extractele din fructe au proprietăţi: astringente, antioxidante, antiinflamatorii, antidiuretice, antiseptice, hipoglicemice şi vasoprotectoare. Antocianii din fructe stimulează regenerarea rodopsinei, contribuind la mai buna vedere nocturnă, iar substanţele flavonoide au o acţiune puternic antioxidantă.

Extractele din frunze au efect diuretic, tonic şi antiseptic.

Mod de utilizare: Extractele se utilizează ca tratament intern în caz de diaree, colite, boli vasculare, precum şi ca tratament extern în caz de glaucom şi cataracte, afte, exeme, hemoroizi. Pentru tratamente se utilizează extractele din plante uscate, decoct sau macerat la rece. Extractele provoacă strângerea ţesuturilor, moderează secreţiile, uşurează cicatrizarea, modifică mediul făcând imposibilă înmulţirea microbilor, împiedică sau previn infecţiile microbiene, împiedică putrefacţia. Acţiune bună în tratarea stomatitelor, aftelor, eczemelor, ulceraţii cronice sângerânde, uretrite, tulburările circulatorii periferice, afecţiunile dermatologice, reumatism, diabet, guta.

Industrie - fructele servesc ca materie primă pentru industria alimentară (suc, gem, dulceaţă, afinată) şi industria farmaceutică;

Denumire ştiinţifică: MATRICARIA RECUTITA L. (pop. Muşeţel);Familia: Asteraceae

Răspândire: frecventă în zona de stepă-subetajul fagului, locuri ruderale, pajişti.

Descrierea speciei si recunoastere: Plantă anuală, plăcut mirositoare; rădăcină pivotantă; tulpina de 10-50 cm înălţime, erectă sau ascendentă, glabră, puternic ramificată de la bază; frunzele de 2-3 ori penat sectate, cu lacinii liniare; antodiile cu receptacul conic, gol în interior; florile ligulate albe, cele tubuloase galbene; înflorirea mai-iunie; hipsofilele involucrale biseriate, verzi; fructul achenă aproape cilindrică, puţin curbată.

Principiile active: Principalii componenţi identificaţi în florile de muşeţel sunt: glucide, lipide, uleiurile volatile (0,5 %), glucozidele, aminoacizi, colină, steroli şi mucilagii.

În flori: Acizi graşi: caprinic, palmitic, stearic, oleic, linoleic, cerotic.

Acizi fenolici: cafeic, clorogenic, siringic, vanilic, anisic.

Vitamine: acidul ascorbic (30 mg/ 100 g), tiamină (1,0 mg/ 100 g), niacină, acid nicotinic.

Importanta farmaceutica: Extractele din mişeţel au acţiune antiinfamatoae, antiseptică, antispasmodică, carminativă, tonică, sedativă, stomahică, analgezică şi antibacteriaă.

Mod de utilizare: Extactele sunt utilizate pentru tratarea indigestiilor, gastritei, gripei, nevralgiei, colitei, ulcerului, rănilor etc.

Medicina umană, populară (uz intern) foloseşte florile sub formă de infuzie pentru tratarea gastritelor hiperacide, enterocolite, colici abdominale, guturai, ulcer gastric, stimularea funcţiei hepatice, astm bronşic, gripă. În tratamentele de uz extern, se folosesc florile sub formă de infuzie pentru tratarea gingivitelor, amigdalitelor, abceselor dentare, ulcerelor varicoase, furunculozei, hemoroizilor, ulceraţiilor, reumatismului, eczemelor, iar tinctura se foloseşte pentru tratarea arsurilor.