Polenul

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Biologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 3255
Mărime: 805.93KB (arhivat)
Cost: 4 puncte

Extras din document

Polenul obţinut de la albine nu este un produs strict apicol, dar el este principala sursă de hrană proteică, pentru aceasta folosindu-se în ultimul timp şi în alimentaţia dietetică a omului, datorită însuşirilor sale terapeutice. Polenul asigură substanţele plastice necesare formării şi dezvoltării organismelor tinere ale albinelor, maturizarea acestora, precum şi formarea corpului gras al albinelor de iernare. De asemenea, polenul asigură dezvoltarea şi funcţionarea glandelor faringiene şi cerifere, determinând producerea lăptişorului şi a cerii.

Polenul, elementul fecundant al florilor, se găseşte pe organele bărbăteşti ale tuturor plantelor cu flori sub forma unei pulberi impalpabile, di¬vers colorată, produsă de antere. Învelişul extern al acestor granule este for¬mat din celuloză şi este greu asimilabilă. De la fiecare fel de plantă, granulele au formă caracteristică, mărime, culoare şi contur, ceea ce permite să se stabilească de la ce fel de plantă este luat polenul sau de la ce flori adună albina nectar. Dimensiunile granulelor de polen diferă de la floare la floare, diametrul fiind cuprins între 0,020 şi 0,050 mm, mai rar peste 0,1 mm.

Majoritatea plantelor oferă albinelor atât nectar cât şi polen. În gene¬ral, plantele anemofile produc mai mult polen decât plantele entomofile, dar, indiferent de modul de polenizare, fiecare specie produce mai mult po¬len decât necesarul său, raportat la numărul florilor femeieşti. Maturizarea polenului şi momentul punerii lui în libertate reprezintă un ritm caracteristic fiecărei specii, puternic influenţat atât de dezvoltarea plantei cât şi de factorii meteorologici. Există plante care eliberează polenul în tot cursul zilei şi al nopţii, iar altele numai în decurs de câteva ore sau de câteva minute.

La culesul de polen participă întreg corpul albinei prin perişorii de pe cap, torace şi abdomen, prin piesele bucale şi cele trei perechi de picioare. La albina lucrătoare, rolul principal îl au picioarele care prezintă o serie de dispozitive adaptate ce permit curăţirea întregii suprafeţe a corpului şi debarasarea acestuia de polenul cu care se acoperă în timpul culesului, participând şi la confecţionarea ghemotoacelor de polen pe care le aduce la stup.

Polenul este recoltat de pe anterele florale în două etape. În prima etapă, albina zdrobeşte anterele florilor cu ajutorul mandibulelor şi prin mişcări repezi scutură polenul care cade pe perişorii corpului lucrătoarei de unde va fi adunat de către picioare. În etapa a doua, care se desfăşoară de obicei în zbor, după părăsirea florii, albina cu perniţele tarsiene perie po¬lenul de pe perişorii corpului. Strângerea polenului de pe cap, piesele bu¬cale şi regiunea gâtului este realizată cu membrele anterioare, iar de pe to¬race şi abdomen cu cele mijlocii. În timpul perierii, aceste două perechi de picioare sunt în contact cu trompa care umezeşte fiecare cantitate de polen cu miere sau nectar şi salivă. Polenul astfel umezit este preluat de membrele posterioare şi cu ajutorul periilor tarsale trece în adâncitura coşuleţului de polen (corbicula). Peria de polen a unui picior este răzuită de pieptenele piciorului opus. Orice polen nou colectat este împins peste cel pre¬cedent şi astfel polenul urcă de-a lungul tibiilor, unde se acumulează sub formă de ghemotoace. Masa de polen este menţinută pe loc de perii lungi şi curbaţi aflaţi pe margine, iar greutatea a două sferule de polen variază între 8 şi 20 mg.

Pentru a aduce în stup o cantitate de un kg polen, o albină culegătoare trebuie să efectueze între 50 000 şi 100 000 de zboruri, iar timpul necesar pentru culegerea unei încărcături de polen este de 12-16 minute de zbor în condiţii favorabile de cules şi de 20-30 minute în condiţii mai puţin favorabile. Durata unui zbor depinde în primul rând de abundenţa polenului la florile vizitate de albine. Astfel, o floare de mac oriental (Papaver orien¬tale) poate oferi 8-10 încărcături de polen, pe când la trifoi numai pentru o singură încărcătură sunt necesare aproximativ 600 de flori.

Albina ajunsă cu polenul în stup, introduce pintenul de la membrul mijlociu sub sferulă şi o introduce astfel într-o celulă de albină lucrătoare, în jurul puietului. Polenul adunat într-o celulă este suficient pentru hrănirea a două larve. Treptat, glomerulele de polen sunt tasate cu capul pentru eliminarea aerului, până ocupă jumătate sau două treimi din celulă, apoi albinele aplică un strat subţire de propolis, iar în timpul culesului celula este completată cu miere, după care este închisă cu un capac de ceară. Aici, ca urmare a lipsei aerului, polenul suferă un proces de fermentaţie lactică, transformându-se într-un produs nou, conservabil, ce poartă denumirea de păstură. La celulele rămase necăpăcite cu miere, în timpul iernii, polenul mucegăieşte din cauza umezelii.

Compoziţia chimică a păsturii diferă de cea a polenului cules, având un conţinut mai scăzut de proteine şi lipide, sporind în schimb conţinutul în zaharuri şi acid lactic, principalul conservant.

PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE POLENULUI

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE POLENULUI

Grăuncioarele de polen care alcătuiesc ghemotoacele de polen sunt foarte mici, astfel că într-un mg intră aproximativ 15 000 grăuncioare. O floare de măr conţine cca 100 000 de granule, un mâţişor de salcie 12 000 000, iar o floare de porumb cca 50 000 000 grăuncioare de polen.

Ca formă, grăuncioarele de polen diferă, putând avea diferite forme mai mult sau mai puţin regulate, în funcţie de genul şi specia de la care provin.

Grăuncioarele de polen pot fi sferoidale, ovale sau turtite (de formă lenticulară), în funcţie de formă şi poziţia particulelor de polen, precum şi de amplasarea porilor şi striaţiunilor. Suprafaţa lor poate fi netedă, ondulată sau colţuroasă. Grăuncioarele de polen de la plantele entomofile au suprafaţă prevăzută cu excrescenţe care favorizează transportul lor de către insectele polenizatoare, spre deosebire de cele de la plantele anemofile care în general au suprafaţa netedă uscată, fiind uşor antrenate de vânt.

Învelişul grăuncioarelor de polen se numeşte sporodermă şi este alcătuit din două straturi: exină şi intină. Exina este prevăzută cu pori, striuri, protuberanţe caracteristice fiecărei specii de plante de la care provine, iar intina înveleşte protoplasma şi nucleii polinici. Culoarea polenului diferă de la o specie la alta, gama coloristică mergând de la alb-gălbui până la negru, predominând în special toate nuanţele de galben-verde.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A POLENULUI

Polenul este un produs biologic foarte valoros, datorită componenţilor săi şi reprezintă hrana protidică şi vitaminică de bază a albinelor, punând la dispoziţia acestora şi sărurile minerale necesare.

Compoziţia chimică a polenului variază foarte mult în funcţie de provenienţă, zona geografică, epoca şi modul de recoltare, precum şi de durată şi condiţiile de păstrare.

Amestecul de polen provenit de la plantele entomofile are o valoare nutritivă mai ridicată comparativ cu cea a polenului de la plantele anemofile şi asigură toate substanţele necesare dezvoltării organismului tânăr.

Polenul unor specii de plante este mai bogat în proteine decât al altora. Printre speciile cele mai valoroase se află polenul arborilor fructiferi şi cel de trifoi, iar dintre cele mai sărace amintim speciile de Ranunculaceae.

Valoarea biologică mare a polenului rezultă din conținutul mare și variat în aminoacizi esențiali, indispensabili vieții, aminoacizi ce nu pot fi sintetizați de către albine, motiv pentru care este necesară administrarea lor în hrană.

În polen s-au mai identificat pe lângă aminoacizi, peptone și globuline, precum și unele substanțe azotate, precum xantina, hipoxantina, geranina și trimetilamina. Substanțele alergene din polen sunt de natură pro¬tidică, iar prin dializă s-a reușit izolarea unei fracțiuni alergizante căreia i se datorește 50-100% din acțiunea alergică a polenului.

Conținutul de glucide din polen variază în limite foarte largi, în funcție de proveniența și modul de recoltare. În cazul polenului recoltat ma¬nual, conținutul de glucide prezintă valori mult mai scăzute, întrucât, la formarea ghemotoacelor de polen albinele adaugă nectar sau miere regurgitată în gușă. Aproximativ jumătate din glucide sunt reprezentate prin zaharuri de reducție (10-20%), în timp ce în polenul recoltat manual, cantitatea lor este neînsemnată, dar în schimb, crește foarte mult conținutul în zaharuri nereducătoare. Din totalul glucidelor, glucoza reprezintă 3,27 - 34,62 %, fructoza 3,19 - 43,84 %, iar zaharoza 21,54 - 93,54 %.

În polen s-au mai decelat riboza, dezoxiriboza, lactoza (dovedindu-se pentru prima dată existența acesteia în regnul vegetal), rafinoza, amidonul, dextrinele, celuloza. Conținutul de celuloză și proteină va¬riază în limite foarte largi în funcție de specia botanică de la care provine. În exina și intina grăuntelui de polen se găsește pectina și lignina, acestea prezentând interes terapeutic deoarece, ajunse în intestinul gros, îi măresc peristaltismul acestuia, fiind ca urmare eficiente în colitele spastice.

Lipidele din polen sunt reprezentate în cea mai mare parte prin esteri ai acizilor oleic, linolenic, linoleic, palmitic, stearic și arahidonic, acești acizi grași fiind indispensabili vieții albinelor

Preview document

Polenul - Pagina 1
Polenul - Pagina 2
Polenul - Pagina 3
Polenul - Pagina 4
Polenul - Pagina 5

Conținut arhivă zip

Alții au mai descărcat și

Tehnici de Biologie Moleculara in Analiza si Epidemiologia Enterovirusurilor

INTRODUCERE Enterovirusurile reprezintă un gen foarte larg aparţinând familiei Picornaviridae. Virusurile cu ARN de polaritate pozitivă din...

Lipoaspiratia

Capitolul I Introducere si istoric “Frumusetea este un izvor nesecat de bucurie. Ea iese din manile care modeleaza, care cioplesc marmura, care...

Ureaza

Intrducere Organismul viu se caracterizează printr-un dinamism continuu condiționat de interacțiunea unui ansamblu de reacții biochimice de...

Microbiologie

INTRODUCERE Virusul febrei aftoase, este un virus specific de dimensiuni mici, cultivabil pe anumite culturi de celulule şi pe animale de...

Schinduf

Trigonella foenum graecum Fam. Leguminosae. Denumiri populare: molotru, schinduţ, sfârdig. Legendă: legenda acestei plante s-a născut undeva pe...

Fundamentele Biologice ale Functionarii Psihice - Genomul Uman

Introducere Aflati intr-o continua goana dupa misterele inchipuite si existente ale omenirii, cautam in jurul nostru raspunsuri la intrebari,...

Tehnici de separare și concentrare în biotehnologii

1.) Stabilirea materiilor prime și produsului finit Penicilina G (benzilpenicilina) face parte din clasa antibioticelor, acestea fiind substanțe...

Imunitatea Dobandita

Imunitatea dobândită (inductibilă)  este starea de rezistență a organismului  față de factorii non-self antigenici, realizată prin structuri și...

Ai nevoie de altceva?