Poluarea mediului înconjurător

Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.

Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai ales a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia.

Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării.

Poluarea,printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală si poluare artificială.

Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf, in¬cendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substanţe organice.

Erupţiile vulcanice care generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi exercitând influenţe negative asu¬pra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formează nori groşi, care pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de rămânere în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

Furtunile de praf sunt şi ele un important factor în poluarea aerului. Terenurile afâ¬nate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriană a vegeta¬ţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată, ridică de pe sol o parte din particulele , care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum şi cenuşă, care se produc atunci când umidita¬tea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.