Poluarea Solului

1.Notiuni introductive

Jean Dorst in lucrarea „Inainte ca natura sa moara“ scria ca: „Putem … admite ca echilibrul biologic natural intre om si natura a disparut foarte curand, in orice caz din momentul in care vanatorul s-a transformat in pastor si mai ales in agricultor“.

Pana la aparitia omului si a unei noi forme de miscare a materiei determinata de el, respectiv societatea umana rationala, natura isi continua existenta nestingherita, dezechilibrele locale – chiar cele de tipul unor catastrofe – fiind compensate, mai devreme sau mai tarziu, prin revenirea la starea de echilibru.

1.1Solul. Formare, compozitie, importanta

Solul este stratul de la suprafaţa pământului, afânat, moale, friabil, care împreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor. Solul s-a format din roci, sub influenţa factorilor pedogenici: climă,microorganisme, vegetaţie, relief. Transformările rocilor în timp au fost profunde, astfel încât solul apare ca un corp natural, distinct, deosebit de roca mamă. Durata de generare este mare, astfel încât pentru a se forma pe cale naturală 3 cm de sol sunt necesari 300 - 1000 de ani, iar pentru 20 cm, 70000 de ani. Solul si humusul pot fi pierdute intr-un an, prin antrenarea lor in timpul vanturilor puternice, in urma unor precipitatii de intensitate mare, a defrisarii padurilor.

Compoziţia solului este dată de:

- substanţe minerale rezultate din degradarea şi alterarea rocilor şi mineralelor, ca de exemplu: SiO2, FeOx, CaCO3, CaSO4 etc.;

- substanţe organice specifice, produse prin transformarea chimică a resturilor vegetale. De exemplu: acizi humici, celuloză, hemiceluloză, aldehide, alcooli, fenoli, grăsimi, aminoacizi, albumine, etc. Resturile vegetale şi animale se descompun sub influenţa microflorei şi microfaunei existente în sol, în compuşi simpli (CO2, H2O, NH3 etc.), din care microorganismele sintetizează compuşi organici.

Solul conţine un ansamblu complex de micro şi macroorganisme, aflate într-un echilibru biologic, care acţionează asupra compuşilor lui. Astfel, macrofauna aerează solul, îl structurează, îi îmbunătăţeşte fertilitatea. Microorganismele (bacterii, alge verzi) transformă compuşii carbonului în CO2 şi CH4, amoniu în nitraţi, sau azot, iar alte microorganisme fixează azotul atmosferic. Ciupercile ajută absorbţia apei şi a microelementelor în rădăcini. Tot microorganismele descompun unele substanţe poluante, inclusiv pesticidele şi fertilizanţii, dar nu în totalitate.

Humusul este un material organic amorf, situat la partea superioara a solului, de culoare neagra sau bruna, mai mult sau mai putin rezistent la actiunea microorganismelor. Contine carbon (C), oxigen (O), hidrogen (H), sodiu (Na), potasiu (K), fosfor (P), substante care intervin in alcatuirea acizilor humici (substante organice specifice cu molecule complexe si caracter slab acid).

Asigura o buna fertilizare a solului prin substantele pe care le contine si pe care le elibereaza treptat prin procese chimice si microbiologice, contribuind la formarea structurii afanate, favorabile dezvoltarii plantelor.

Din punct de vedere fizic, solul este un sistem polidispers, structurat si poros, alcatuit din trei faze: solida, lichida si gazoasa, fapt care influenteaza aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive.

Solul formeaza partea superficiala a scoartei terestre cu o grosime de 1.5 m fiind partea fertila a Pamantului si un factor ecologic foarte important.Este o vasta uzina a naturii, care produce o mare cantitate de biomasa folosita ca hrana de o parte din vietuitoare, inclusiv de om. Este cel mai important mijloc de productie pentru agricultura si silvicultura. Pe sol se desfasoara cea mai mare parte a activitatii umane si prin intermediul lui ne hranim, dar deseori s-au manifestat neglijente condamnabile, ce au dus la distrugerea solului prin eroziune.

In concluzie Solul este un ecosistem bogat, dar fragil ce se gaseste la suprafata scoartei pamantului si care impreuna cu atmosfera invecinata constituie mediul de viata al plantelor. Este cel de-al treilea factor de mediu ce trebuie protejat cu atentie ca si apa si aerul pentru asigurarea vietii pe Pamant.

1.2Relatia om-mediu

Schimbarea teraiectoriei actuale de dezvoltare socioeconomica presupune construirea unor modele de perceptie si interpretare a mediului , a pozitiei omului in natura , a relatiilor dintre om si mediu si respectiv a legaturii dintre mediu si dezvoltare

Silit de imprejurari cum ar fi producerea unor catastrofe naturale ( inundatii , incendieri de paduri si pajisti , surpari , eruptii vulcanice ) ,invazia altor cete de oameni; omul a inaintat in tinuturi mai putin prielnice , mai aride ori cu ierni geroase , dovedind o mare capacitate de adaptare diferentiindu-se ca ocupatii si ca unelte folosite , ca mod de viata , imbracaminte , hrana , de zona anterior locuita In felul acesta limitele spatiului locuit de specia umana s-au extins necontenit.

Puterea omului de adaptare , mai mare decat a tuturor animalelor s-a datorat tocmai ratiunii care l-a dus la cunoasterea calitativa a mediului inconjurator , la aprecierea posibilitatilor lui pentru existenta speciei umane si la explicarea fenomenelor din jur.