Sistemul Digestiv și Reglarea Lui

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Tractul gastro-intestinal asigură aportul continuu de apă, electroliţi şi substanţe nutritive necesare organismului. în vederea realizării acestor funcţii, este necesară:

1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar;

2. secreţia sucurilor digestive şi digestia alimentelor;

3. absorbţia produşilor de digestie, a apei şi a electroliţilor;

4. circulaţia sângelui prin segmentele tubului digestiv în vederea transportului substanţelor absorbite;

5. controlul acestor funcţii prin intermediul sistemului nervos şi endocrin.

Majoritatea substanţelor întâlnite în alimente au o structură chimică complexă, diferită de cea a constituienţilor organismului, şi nu pot fi preluate ca atare din natură. Ele suferă, în prealabil, transformări mecanice, fizice şi chimice. Totalitatea acestor procese reprezinta digestia alimentelor. Prin digestie, principiile alimentare sunt descompuse în molecule simple, fără specificitate biologică, iar acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale

În tubul digestiv există enzime specifice pentru fiecare tip de substanţă organică. Astfel, proteinele suferă acţiunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac până la aminoacizi. Glucidele cu moleculă mare sunt scindate de către enzimele amilolitice (glicolitice) până la stadiul de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de către enzime lipolitice (lipaze).

DIGESTIA BUCALĂ

La nivelul cavităţii bucale, cât şi al altor organe digestive, există o activitate motorie şi una secretorie. Activitatea motorie a cavităţii bucale constă din masticaţie şi timpil bucal al deglutiţiei.

Masticaţia este un act reflex involuntar, ce se poate desfăşura şi sub control voluntar. Organele masticaţiei sunt oasele maxilare, mandibulare şi dinţii (organe pasive), precum şi muşchii masticatori ai limbii şi ai obrajilor (organe active). Prin masticaţie, alimetele introduse în cavitatea bucală sunt tăiate şi transformate în fragmente mai mici.

Rolurile masticaţiei:

1. Fragmentarea alimentelor, ceea ce determină:

a. facilitarea deglutiţiei;

b. creşterea suprafeţei de contact dintre alimente şi enzimele digestive.

2. Amestecarea alimentelor cu produsul de secreţie al glandelor salivare, ce are ca rezultate: a. iniţierea procesului de digestie a amidonului sub acţiunea amilazei salivare;

b. iniţierea procesului de digestie a lipidelor sub acţiunea lipazei linguale;

c. lubrifierea şi înmuierea bolului alimentar.

3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi şi eliberarea substanţelor odorante care vor stimula receptorii olfactivi, această stimulare iniţiind secreţia gastrică.

Activitatea secretorie a cavităţii bucale se datorează glandelor salivare .

Saliva este secretată, în principal, de trei perechi de glande salivare: parotide (localizate lângă unghiul mandibulei; sunt cele mai mari şi produc o secreţie apoasă), sublinguale şi submandibulare (ultimele două secretă o salivă ce conţine o cantitate mai mare de proteine, deci secreţia va fi mai vâscoasă). Glande mai mici există, practic, în toată cavitatea bucală; cele linguale secretă lipaza linguală.

Compoziţia salivei. Zilnic se secretă 800 - 1500 ml salivă, soluţie apoasă ce conţine electroliţi şi proteine. Concentraţia electroliţilor şi osmolalitatea variază cu debitul secreţiei, dar, în general, comparativ cu plasma, saliva este hipotonică; conţine concentraţii mai mari de K+ şi HCO, şi mai mici de Na+ şi CI". În salivă se găsesc două tipuri de proteine:

1. enzime: amilaza salivară (ptialina) şi lipaza linguală;

2. mucina, glicoproteină ce lubrifiază alimentele.

Saliva mai conţine substanţe bactericide (lizozim) şi unii produşi de catabolism (uree, acid uric); reprezintă şi o cale de eliminare din organism a unor virusuri.

Deglutiţia cuprinde totalitatea activităţilor motorii ce asigură transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac. Este un act reflex complex ce presupune integritatea anatomo-functionala a tunelului esofagian precum si o buna coordonare neuro-musculara, se desfăşoară în trei timpi.

Timpul bucal (voluntar). în momentul în care alimentele sunt gata pentru a fi înghiţite, ele sunt în mod voluntar împinse în faringe datorită presiunii pe care o exercită limba prin mişcarea ei în sus şi posterior asupra palatului moale. De acum încolo, procesul deglutiţiei devine în întregime, sau aproape, un act automat şi, în mod obişnuit nu mai poate fi oprit.