Sistemul Sangvin

Sistemul sangvin

Sangele este lichidul rosu, vascos, ce constituie mediu intern si care circula in artere si in vene sub actiunea pompei cardiace. Datorita compozitiei sale complexe si circulatiei sale rapide, sangele iriga toate tesuturile, asigura multiple functii. El permite mai ales prin intermediul retelei de capilare interpuse intre circulatia arteriala si circulatia venoasa, transportul gazelor respiratorii (oxigen si dioxid de carbon), cel al substantelor nutritive (glucide, lipide, protide), cel al elementelor necesare mijloacelor de aparare ale orga¬nismului impotriva bacteriilor, parazitilor si virusurilor (anti¬corpi, eozinofile, limfocite, monocite, polinucleare neutrofile). Circulatia sangvina este asigurata de contractiile mus¬chiului cardiac. Acesta trimite la fiecare contractie aproxi¬mativ jumatate din sange spre plamani, unde dioxidul de carbon este evacuat in aerul expirat atunci cand oxigenul este absorbit de catre globulele rosii. Cealalta parte a sangelui este trimisa prin aorta spre diferitele tesuturi, de unde se intoarce prin venele cave.

Proprietatile fizico-chimice ale sangelui

Culoarea. Culoarea sangelui ii este conferita de prezenta pigmentului respirator, a hemoglobinei din hematii. Culoarea hemoglobinei variaza in functie de starea sa chimica. La nivelul arterelor, unde hemoglobina este saturate cu oxigen 100% predominanata oxihemoglobinei determina culoarea rosie aprinsa a sangelui.

In teritoriul venos al sangelui, unde saturatia cu oxigen abia atinge 60% din capacitate de fixare a hemoglobinei, cantitate mare de hemoglobina redusa confera culoare rosie inchisa sangelui venos. Diferentele de saturatie in oxigen explica de altfel si diferentele de culoare dintre single din zonele cu circulatie active si single zonelor cu circulatie lenta, cu gradredus de oxigenare.

Densitatea. Densitatea sangelui depinde de cantitatea si densitatea substantelor solvate, precum si de numarul de elemente figurate. Valorile normale ale densitatii sangelui total sunt de 1061 la barbate si al femei 1057, fata de 1027 pentru plasma si 1000 pentru apa. Variatii densitatii sangelui pot aparea atit in conditii fiziologice cit si in conditii patologice. Variatii fiziologice apar in cursul ingestiei sau pierderii de lichide. Variatii patologice scaderii ale densitatii sangelui pot aparea in cursul hipoproteinemiilor determinate de reducerea sintezei de proteine la bolnavi hepatici, de pierderi prin filtrul glomerular deteriorat la bolnavii renali, de reducerea aportului alimentar in foamea prelungita. Cresteri ale densitatii sangelui pot aparea prin hiperproteinemie- in cazul mielomului multiplu, prin cresterea numarului de elemente figurate in cazul poliglobuliilor, in deshidratarea de diverse cause(varsaturi, diaree, transpiratii profunde), in hemoconcentrarile din cadrul socului.

Temperatura. Temperatura sangelui variaza in medie intre 37,7 – 38 C cu un maximum de 40 de grade la nivelul hilului hepatic si un minimum de 36 de grade in plamin si pe scrot. Variatiile de temperature ale sangelui din zonele profunde spre cele superficiale, reprezinta exteriorizarea fenomenelor de termoreglare, prin care excesul de energie termica produs in tesuturi active este transportat la periferie si cedat mediului exterior in cantitati ce depind de tamperatura ambianta.

Viscozitate. Si astazi, dintre toate definitiile viscozitatii, cea care exprima cel mai bine fenomenul, ramine cea de Isaac Newton dupa care viscozitatea ar fi “lipsa de alunecare intre straturi vecine de fluid”. Prin frecarea dintre moleculele diverselor substante din sange, precum si dintre sange si perete, sunt generate de forte de coeziune ce se opun curgerii sangelui. In felul acesta, rezistenta opusa de sange fortelor ce il propulseaza in patil vascular, este direct proportionala cu viscozitatea. Aceasta relatie face din viscozitatea sangelui una dintre conditiile hidrodinamice de o importanta functionala deosebita.

Functiile sangelui

Prin compozitia si substantele active vehiculate, sangele participa la reglarea principalelor functii ale organismului asigurind totodata caracterul lui unitar.

1. Functia circulatorie. Prin volumul si proprietatile sale fizice si chimice, sangele contribuie la mentinerea si reglarea presiunii sangvine. Se stie ca presiunea sangvina depinde de masa sangvina. Hipovolemia de natura hemoragica de exemplu, reduce intoarcerea venoasa si prin aceasta debitul sistolic, fapt care determina scaderi importante ale presiunii arteriale, mergind pina la colaps vascular. Dimpotriva, hipervolemiile, cum ar fi cele din ingestia masiva de apa si saruri, din sarcina, sau hipervolemiile din mielomul multiplu(plasmocitom) aduc dupa sine crestere ale presiunii arteriale.

2. Functia respiratorie. Sangele realizeaza transportul de gaze de la plamin la tesuturi, asigurind aportul de oxigen necesar desfasurarii normale a proceselor energetice tisulare. La nivelul tisular, cedarea oxigenului este insotita de preluarea de bioxid de carbon rezultat din respiratie si tarnsportarea sa catre zona de eliminare alveolo- capilara. Tarnsportul sangvine al gazelor se realizeaza in forma libera sau fixate, atit in plasma cit si in hematii.

3. Functia excretorie. Se realizeaza prin faptul ca sangele este principalul, daca nu chiar unicul tarnsportator al catabolitilor de la nivelul tisular la nivelul de organe excretorii. Prin sange se transporta, spre zonele de eliminare uree, acid uric, amoniac, compusi cetonici, bioxid de carbon, acid lactic etc.- substantele rezultate din metabolism glucidic, lipidic si protidic a caror acumulare la niverlul tisular se insoteste de fenomene toxice.

4. Functia nutritiva. Sangele reprezinta si principalul mijloc de legatura intre tesuturi si organelle de absorbtie a principiilor alimentare. Prin sange sunt vehiculate spre locul de utlizare glucoza, aminoacizii si lipidele, care asigura desfasurarea normala a metabolismului tisular.