Tehnici de stimulare mecanică a celulelor

Celulele într-un țesut răspund la stimularea mecanică;

Se urmărește efectul stimulării mecanice asupra celulelor biologice și a întregului țesut;

Există 3 tehnici folosite la stimularea mecanică: compresiune, întindere și curgerea fluidului;

Stimulii mecanici se aleg în funcție de celulele care sunt studiate.

Exemple:

- condrocitele (celulele din cartilagiu) sunt comprimate în mod obișnuit de matricea extracelulară deoarece țesutul cartilaginos este supus în primul rând la sarcini de compresiune in vivo;

- celulele musculare netede, sunt de obicei întinse, deci in vivo, sunt supuse unei forțe de tracțiune;

- celulele endoteliale care căptușesc suprafața interioară a vaselor de sânge, sunt de obicei supuse curgerii fluidului.

COMPRIMAREA

Comprimarea hidrostatică

Prin creșterea presiunii gazului în sistemul de cultură rezultă o presiune hidrostatică aplicată celulelor în mediu lichid sub faza gazoasă. Datorită faptului că solubilitatea unui gaz în lichid crește odată cu creșterea presiunii (legea lui Henry), este dificil de determinat efectul stimulului mecanic sau chimic.

Comprimarea platan

Este comprimarea directă printr-o platformă sau platan. Această metodă este folosită în mod normal la specimene de țesut sau celule care au fost însămânțate într-o matrice extracelulară naturală sau sintetică, rezultand o probă tridimensională care poate fi comprimată. Deși această metodă este conceptual simplă, țesutul rezultat poate fi destul de complex din cauza efectului Poisson, a vâscoelasticității matricei, a arhitecturii interne a matricei și a fluxului de fluid care rezultă din compresie. Cu toate acestea, similaritatea acestui mod de încărcare cu cea care apare in vivo pentru cartilaj este o metodă utilă pentru a studia răspunsul condrocitelor la forțele compresive.