Vaccinurile

VACCINURILE

Vaccinările reprezintă una dintre cele mai mari realizări în domeniul ştiinţelor biomedicale şi al sănătăţii publice din secolul XX.

Vaccinurile sunt preparate biologice cu proprietăţi antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele supuse vaccinării. Ele pot proteja populaţii întregi de boli potenţial periculoase şi, în consecinţă, pot fi considerate ca una dintre cele mai eficiente intervenţii în medicină.

Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.

Protecţia imunologică se instalează după un interval de timp variabil de la inoculare (săpătmâni, luni), în funcţie de vaccin, şi este de lungă durată.

Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în 1798, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.

Numele de vaccin/vaccinare a fost dat de Louis Pasteur în onoarea lui Edward Jenner tuturor produselor care reuşesc să inducă, în organism o imunitate activă.

Tipuri de vaccinuri

Vaccinuri convenţionale :

a) După modul de acţiune :

- Vaccinuri cu microorganisme vii, cu virulenţă atenuată

- Majoritatea vaccinurilor vii atenuate sunt vaccinuri virale. Vaccinurile vii sunt vaccinuri complete ce conţin tulpini microbiene sau virale selectate pentru nivelul redus şi stabil al virulenţei. Scopul atenuării este de reducere a virulenţei până la un nivel foarte scăzut, pentru a nu afecta organismele vaccinate, dar care asigură menţinerea infecţiozităţii (imunogenităţii) necesare unei stimulări antigenice suficiente pentru producerea unui răspuns imun adecvat.

- Atenuarea virusurilor se efectuează în mod curent prin trecerea lor pe organisme-gazdă nenaturale sau cultivarea îndelungată în culturi de celule animale. Atenuarea bacteriilor se face prin căldură, mutagenază chimică (bacil tific), pasaje timp îndelungat pe medii de cultură (bacil tuberculos) etc.

Indiferent de locul inoculării, agentul infecţios din vaccinul viu nu rămâne localizat, ci se răspândeşte în organism, pătrunzând şi multiplicându-se în aceleaşi ţesuturi în care se localizează şi în cazul infecţiei naturale, dar infectând un număr mic de celule sensibile şi multiplicându-se lent. Agentul infecţios din vaccin nu declanşează o boală clinică ci numai o infecţie de formă atenuat, care este însoţită de modificări umorale şi de reactivitate imunitară.

Exemple: vaccinul antirabic, vaccinul BCG (bacilul Calmette - Guérin), vaccinul antirujeolic, vaccinul antioreion, vaccinul antivariolic.

- Vaccinuri cu microorganisme omorâte

Vaccinurile omorâte constau din suspensii bacteriene omorâte prin încălzire la temperaturi ridicate (60ºC), ori sub acţiunea formolului sau a fenolului şi care conţin una din aceste substanţe ca prezervant.

Din aceastã categorie fac parte vaccinul tifo-paratific A şi B (TAB), vaccinul pertusis (din Bordetella pertusis), vaccinul stafilococic. Proprietăţile imunogene ale vaccinurilor bacteriene omorâte se menţin intacte.