Burse de Produse Agricole la Nivel Mondial și în România

Introducere

Termenul de „bursă” desemnează o instituție cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piață liberă, ca formă organizată de schimb pentru mărfuri și valori.

În esență, noțiunea indică locul de intâlnire al negustorilor și oamenilor de afaceri, în sensul unui spațiu de concentrare a cererii și ofertei. Acest conținut rezultă din definițiile date în limbajul de specialitate.

Astfel „Legea romană asupra burselor" din 1929 - „Legea Madgearu" - arată că bursele sunt instituții publice create în scopul de a reuni pe comercianți, industriași, producători, amatori și asiguratori în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, productelor, închirierii vaselor si acoperirii riscurilor de tot felul"

Prin urmare, bursa este o piață, care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare.

Piața agroalimentară este din ce în ce mai uniformă, omogenă și standardizată. Diferențele tind sa dispară, iar într-un viitor nu foarte îndepartat ne vom confrunta cu o piață în care acestea vor fi, practic, inexistente.

Globalizarea piețelor agroalimentare este un fenomen la care suntem martori noi toți. În același timp însă, asistam la un fenomen contrar am putea spune, la fel de evident, anume la dorința consumatorilor de a-și manifesta personalitatea și individualitatea. Din ce în ce mai mult, consumatorii (dar si piețele naționale), încearcă să descopere modele care să-i diferențieze de alții, fie ei parteneri sau concurenți. În acest context, una din principalele probleme cu care se confrunta piețele, este aceea a capacității de anticipare și cuantificare a comportamentului “actorilor” care acționează pe piață. Astfel, există și se manifestă comportamente specifice ce vizează integrarea “actorilor” în anumite grupuri sociale, în funcție de propriile lor aspirații; pe de alta parte însă, prin manifestarea unui anume tip de comportament, se urmarește diferențierea pe piață a acestora. Totuși, tendința dominantă care se manifestă pe piață este aceea a omogenizarii atitudinilor si comportamentelor “actorilor”. Altfel spus, ne îndreptăm, încet dar sigur, către o piață globală.

Necesitățile și preferințele consumatorilor demonstrează, în multe țări și zone ale lumii, o tendință clară de omogenizare. De asemenea, ei sunt dispuși să renunțe la anumite avantaje care diferențiază produsele, optând pentru calitate și prețuri scăzute (dacă este posibil).

Consecință a globalizarii, standardizarea produselor generează economii de scară, altfel spus, posibilitatea ajungerii la consumator, a unor produse la prețuri din ce în ce mai accesibile.

În prezent, se apreciază că piețele agricole din România sunt caracterizate printr-un grad redus de organizare, această carență influențând activitatea operatorilor de pe piețele respective și exercitând, evident, o serie de influențe negative asupra comercializării produselor agricole.

Valorificarea produselor agricole se confruntă cu o serie de probleme deja cunoscute: în perioada de după recoltare, oferta crește iar prețurile scad, producătorii agricoli aflandu-se de multe ori, în situația de a nu-și mai recupera nici cheltuielile de producție avansate. O modalitate de reducere a riscului evoluției (nefavorabile) prețului, precum și a altor tipuri de riscuri (de exemplu acela al rămânerii cu producția pe stoc) este reprezentată de utilizarea Instituției Bursei de Mărfuri, în cadrul căreia există mai multe mecanisme de tranzacționare, care se deosebesc prin raportul între riscul asumat și profitul ațteptat, raport acceptat de către participanți.

În cadrul tranzacțiilor bursiere, se consideră că cea mai importantă variabilă este prețul: interesează nivelul prețului la care producătorul este interesat să vândă, precum și acela la care procesatorul este dispus să cumpere. Contractele bursiere sunt contracte comerciale de vânzare-cumpărare, cu clauze standardizate referitoare la cantități, clase de calitate, clauze și metodologie de tranzacționare etc.

Bursele de mărfuri agroalimentare oferă celor interesați facilități de negociere și anume: un mod organizat de comerț și un program de negociere; uniformizarea și codificarea practicilor comerciale; reglementarea și supravegherea tranzacționării; tipizarea condițiilor contractuale; colectarea informațiilor; garantarea probității profesionale a membrilor / participanților.

Bursele de mărfuri agroalimentare sunt caracterizate ca fiind atât un instrument speculativ, cât și antispeculativ, prin intermediul cărora pot fi promovate diverse categorii de interese ale participanților la derularea tranzacțiilor. Ele sunt un instrument speculativ pentru cei care urmăresc obținerea unor câștiguri mari și rapide, dar care își asumă în aceeași măsura, și riscul pierderii. La origine însă, bursele de mărfuri agroalimentare au fost create ca un instrument antispeculativ de către organismele profesionale ale producatorilor agricoli, procesatorilor și comercianților, pentru a se proteja de variația prețurilor.

Avantajele bursei ca instrument antispeculativ se manifestă atât la nivelul producătorilor agricoli (bursa poate fi un mijloc de fixare a prețurilor la unele produse în avans, înainte de recoltare și chiar de însămânțare, ceea ce limitează riscurile, precum și un instrument de predeterminare a sumei ce se poate caștiga sau pierde prin stocarea produselor, comparativ cu vanzarea directă a acestora, ceea ce, de asemenea, limitează riscul), cât și la nivelul consumatorilor (bursa poate fi un mijloc de fixare în avans a prețurilor materiilor prime agricole pentru o perioadă dată, acest fapt permițând previzionarea costurilor unitare și a prețurilor de vânzare ale produselor obținute din prelucrare).

În condițiile actuale, Uniunea Europeană reprezintă, cu certitudine, un model de dezvoltare pentru România. Accesul pe Piața Unică presupune acordarea unei atenții deosebite întregului sistem agroalimentar, pornind de la faptul ca U.E. înregistrează performanțe deosebite atât în sectorul de prelucrare a produselor agricole, cât și în sfera distribuției, respectiv a consumului. Pentru România, integrarea în piața unică europeană este o necesitate economică, socială și politică, care se bucura de adeziunea întregii societăți, însă, exigențele aflate în fața pieței agroalimentare românești sunt foarte dure.

Aderarea la mecanismele U.E. presupune continuarea armonizării legislației și instituțiilor din domeniul agricol cu acquis-ul comunitar; elaborarea și introducerea unui sistem de standarde de calitate comparabil țărilor membre; susținerea creării filierelor pe produse; susținerea formelor moderne de organizare a piețelor agricole etc.