Contractul Futures - Definire Caracteristici, Utilitate

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

Societăţile de investiţii explorează cel mai bune oportunităţi pe pieţele financiare pentru tranzacţiile cu instrumente financiare pentru a optimiza structura portofoliului şi pentru a diversifica riscul.Tranzacţionarea derivatelor financiare se presupune a fi una dintre metodele cele mai eficiente de creştere a profiturilor şi minimizare a riscului, în gestiunea portofoliului.Astfel, scopul acestui material este să exploreze tipurile şi caracteristicile contractelor futures financiare, precum şi impactul strategiilor de futures asupra riscului şi profiturilor. Derivatele, sub multiplele lor forme, au devenit o formă vitală a pieţelor moderne de valori mobiliare.

Istoria modernă a pieţei futures începe în 1848 în SUA, odata cu înfiinţarea la Chicago a unei pieţe futures (sau la termen) administrată de Chicago Board of Trade (CBOT). Primele contracte futures au avut ca obiect produsele agricole urmate mai târziu de metale şi, în final, de instrumentele financiare (obligaţiuni, rate ale dobânzii şi indici bursieri), iar în 1982 au fost lansate opţiunile pe contracte futures. În 1865 Chicago Board of Trade a făcut un pas major în oficializarea comerţului cu cereale prin instituirea unor înţelegeri standardizate, numite contracte futures.

Un mecanism de garantare a fost pus la punct chiar în acelaşi an pentru a elimina situaţiile în care vânzătorii şi cumpărătorii nu-şi respectau obligaţiile contractuale. Acest mecanism presupunea ca operatorii de pe piaţă să depună anumite sume sau alte valori care să ofere garanţii că prevederile contractuale vor fi îndeplinite. Datorită acestor transformări fundamentale, au fost puse în practică acele principii ale tranzacţiilor futures pe care le întâlnim şi în prezent. Dar nimeni nu-şi putea măcar imagina cât de mult se va schimba şi dezvolta această “industrie” în secolul următor. Evoluţia produselor bursiere a fost determinată de necesităţile agenţilor economici. Produsele bursiere moderne sunt produse derivate: suportul lor îl reprezintă un alt activ bursier, existenţa acstora depinzând fundamental de acestea.

În România, înca din 1839 apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei" este prezentat „Codul de Comerţ" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ" din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez " din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ" din 1904 a redefinit instituţia bursiera iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România.

Prima iniţiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea burselor de mărfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni. Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

CAPITOLUL II. CONTRACTUL FUTURES

2.1 Tipurile şi caracteristicile contractelor futures

Un contract futures reprezintă o obligaţie pentru a vinde sau a cumpăra la un moment viitor (numit scadenţă) o cantitate determinată dintr-o marfă, un activ financiar sau monetar (numit activ suport), la un preţ şi conform unor specificaţii standardizate stabilite în momentul încheierii contractului. La scadenţă are loc o operaţiune inversă celei iniţiale (de cumpărare sau vânzare), câştigându-se sau pierzându-se diferenţa dintre preţurile celor două operaţiuni. Activul suport poate fi: o marfă ale cărei caracteristici sunt standardizate (petrol, cereale, cacao, etc), o valută, un indice bursier, o rată a dobânzii, etc. Contractele futures pe mărfuri sau valute se pot executa fie cu, fie fara livrarea fizică a activului respectiv. La noi în ţară toate contractele futures se derulează fără livrarea fizică a activului.Prin tranzacţionarea la bursă, contractele futures au un curs pe piaţă, rezultat din cerere şi ofertă.