Exigențele în materie de raportare financiară ale bursei de la Londra

London Stock Exchange (LSE) este cea mai importantă bursă din Europa în ceea ce priveşte capitalizarea companiilor listate. London Stock Exchange este una din cele mai vechi burse din lume, datând încă din anul 1773. Aceasta se declară a fi cea mai internaţională deoarece vine în permanent în întâmpinarea clienţilor săi cu noi produse şi servicii, păstrându-şi un loc fruntaş în ceea ce priveşte lichiditatea pentru bursele europene.

Bursa de schimb de la Londra pune la dispozitia potentialilor ei investitori trei piete de capital, in functie de necesitatile specificie ale fiecaruia: piata principal, AIM, PSM.

Responsabilitatea pentru aprobarea prospectelor de admitere a societăţilor pe Lista Oficială revine Autoritatii de Listare a Marii Britanii (UKLA), o divizie a Autoritatii Serviciilor Financiare. Bursa de valori este responsabila pentru admiterea la tranzacţionare a societăţilor de pe piaţa principală. Ca urmare, aderarea la piaţa principală implică două procese paralele.

Companiile internaţionale care doresc să-si listeze capitalurile proprii pe piaţa principală pot alege între o listare primara şi o listare secundară.

Cerinţele de reglementare ale Autoritatii de Listare din Marea Britanie in vederea admiterii titlurilor de valoare pe Lista Oficiala vizeaza o serie de aspecte : cadrul juridic, situatiile financiare, istoricul tranzactiilor, directorii, capitalul de lcuru, operatiunile independente si capitalizarea de piata.

O atenţie suplimentară este acordata punctului de vedere al comunităţii de investiţii asupra companiei ca o afacere atractiva cu bune perspective comerciale. Astfel cerintele pietei se refera la: afaceri bine gestionate, planuri de activitate viabile si realiste, continuitatea activitatii si managementul de calitate, guvernanta corporativa, transparenta proprietatii si contabilitatii, divulgarea informatiilor ce influenteaza preturile, raportari si conturi, costuri curente, tranzactii si documente informative.

Bursa: definitie, premise si trasaturi caracteristice

Bursa este o institutie in cadrul careia au loc tranzactii organizate cu titluri financiare, drepturi si titluri de marfuri, executate dupa reguli stabilite, obligatorii pentru toti participantii. Caracteristica principala a bursei este intalnirea in acelasi loc si in acelasi timp a unei multitudini de cumparatori si vanzatori care tranzactioneaza simultan mai multe obiecte. Fara a efectua tranzactii in folos propriu, bursa asigura conditiile ca ele sa aiba loc dupa reguli stricte de licitatie, cu participare egala, nediscriminatorie a partenerilor de piata.

Institutia bursei a aparut ca urmare a crearii premiselor functionarii pietei bursiere. Aceasta institutie este reglementata prin acte normative care definesc:

- categoriile care participa la activitatea pietei bursiere;

- mecanismele care stau la baza tranzactiilor bursiere;

- modalitatile de organizare si functionare a institutiei bursiere si

- formele de cotrol si emitere a informatiilor bursiere.

Institutia bursiera are la baza o Asociatie a Membrilor Bursei, fapt pentru care, atat legislatia tarilor avansate in reglementarea sa, cat si in tarile unde piata bursiera functioneaza de mai recent, apare reglementat acest principiu.

Bursele de valori au rolul de a facilita acumularea si plasarea de fonduri necesare activitatilor propuse de emitentii de titluri financiare prin planurile de afaceri ale societatii respective de la investitori sau alti detinatori de mijloace banesti catre societatile cu rentabilitate sporita, in dorinta de a obtine profit.

Natura pietelor de capital

O serie de aspecte ale unei piete de capital influenteaza sistemul de raportare financiara care predomina intr-o tara. Printre acestea se regaseste si faptul daca piata este predominant orientata catre obtinerea de capital sau obtinerea de finantare, nivelul de sofisticare al instrumentelor financiare, precum si nivelul de globalizare al pietelor de capital.

In tari precum Statele Unite ale Americii si Canada, in momentul in care companiile ating un anumit nivel de marime, acestea se orienteaza catre bursa ca principala sursa de capital. Aceste piete sunt caracterizate ca si piete orientate catre obtinerea de capital. Pe de alta parte, tari cum ar fi Germania, Japonia si Elevetia sunt caracterizate ca si piete orientate catre obtinerea de finantare pentru ca in acele tari companiile depind de finantarea bancara ca si sursa lor principala de capital. Faptul ca o tara are o piata financiara orientate catre capital sau catre obtinerea de finantare are un impact semnificativ asupra raportarilor financiare care se dezvolta in acea tara. Tipul de piata financiara afecteaza raportarea financiara atat din punct de vedere “cosmetic” cat si in ceea ce priveste nivelul mai profund, respectiv substanta raportarii.

La nivel cosmetic, in tarile orientate catre obtinerea de capital, se poate observa cum companiile investesc resurse considerabile in rapoartele lor anuale, precum si alte cai de comunicare financiare cu investitorii. Din moment ce oricine cu putere de investire este un potential furnizor de capital, companiile trateaza raportul anual ca pe o unealta de marketing prin care sa atraga investitorii din multimea generala. In consecinta, fac tot posibilul pentru a transforma raportul lor anual intr-un document de relatii cu publicul care va prezenta o imagine pozitiva a companiei. In mod traditional, resurse considerabile sunt dedicate pregatirii rapoartelor anuale in tarile cu piete orientate catre obtinerea de capital. In tarile cu piete orientate catre obtinerea de finantare, rapoartele anuale corporative au tendinta sa fie mai “spartane” si de sine statatoare. Acest lucru se explica prin faptul ca datoriile bancare reprezinta principal sursa de finantare pentru companiile din tarile respective. Bancherul care acorda imprumutul nu o face in mod normal pe baza unui raport anual cu poze atragatoare si astfel, nu prea exista motive pentru a cheltui sume mari de bani pentru redactarea unor astfel de rapoarte anuale.

Mai mult, se poate observa de asemeni si diferente semnificative la nivel mai profund intre raportarea financiara in tari orientate catre obtinerea de capital si in in cele orientate catre obtinerea de finantare. In primele, companiile incearca sa-si prezinte cifrele de o maniera cat mai pozitiva posibil (cu speranta ca vor realiza acest deziderat in limitele permise de regulile contabile). In general exista o inclinatie catre o viziune optimista de raportare a castigurilor in tarile orientate catre obtineea de capital din moment ce actionarii sunt principalii furnizori de capital. Chiar si atunci cand performantele companiei nu sunt dintre cele mai stralucite, compania incearca sa puna intr-o lumina favorabila cifrele contabile din moment ce pietele de capital pot si efectiv si “pedepsesc” companiile care raporteaza performante dezamagitoare. Totusi, in tari orientate catre obtinerea de finantare, exista tendinta de a subevalua castigurile. De exemplu, exista multe dovezi chiar anecdotice am putea spune care arata ca rezultatele firmelor germane calculate pe baza principiilor contabile general acceptate din Germania sunt considerabil mai scazute decat aceleasi rezultate obtinute pe baza principiilor contabile general acceptate din SUA.

Un articol din Forbes de catre Richard Morais, arata cum rezultatele companiei Volkswagen din anul 1985 au fost subevaluate cu 344 milioane de dolari conform principiilor contabile general acceptate din Germania (fata de valoarea la care ar fi raportate in conformitate cu principiile contabile general acceptate din Statele Unite). In mod similar, gigantul din sectorul chimic german, Bayer, si-a subestimat rezultatele cu 384 milioane de dolari, in timp ce BASF, un alt gigant al industriei chimice germane, a subestimat rezultatele obtinute cu 60%.