London Stock Exchange

Bursa de la Londra a fost mult timp prima piaţă financiară a lumii. Ea funcţiona ca un club profesional ce opera după propriile reguli şi tradiţii. Treptat, City-ul londonez a început să fie concurat de bursele americane care, la începutul anilor ’80 au acaparat o parte crescândă din tranzacţiile realizate mai înainte în Marea Britanie. Această evoluţie a rezultat dintr-un dublu fenomen:

1) accentuarea internaţionalizării portofoliilor, în favoarea pieţei americane;

2) deturnarea a numeroase tranzacţii către Bursa din New York ca urmare a unor raţiuni practice (facilităţi pentru negocierea blocurilor de titluri) şi a unor probleme legate de costurile tranzacţiilor.

În acest timp, profesiunea de intermediar de bursă era foarte bine protejată în City şi prea puţinpregătită pentru concurenţă. Mulţi agenţi de schimb nu puteau supravieţui decât practicând comisioane ridicate.

- Istoric

Creată în secolul al XVII-lea, Bursa de la Londra a fost mult timp prima bursă din lume şi a rămas cea mai internaţionalizată piaţă financiară.

„Big bang”-ul din 1986 a permis City-ului să-şi oprească declinul atrăgând profesionişti, investitori şi emitenţi internaţionali datorită suprimării comisioanelor fixe, dereglementării avansate, fiscalităţii avantajoase şi modernizării pieţei.

- Organizarea

Până în 1991, LSE a fost un Club condus de un Council format din 35 de membri. LSE s-a structurat sub forma unei întreprinderi private, condusă de un preşedinte şi de un consiliu a cărei compunere este diferită de Council. Consiliul este compus din mai puţini membri ai bursei şi mai mult din reprezentanţi ai investitorilor şi ai conducerii bursei.

Responsabilităţile LSE sunt asemănătoare cu cele ale NYSE: admiterea de noi membri, admiterea valorilor la cotă şi organizarea de tranzacţii. Din 1973, influenţa ei s-a extins la toate bursele regionale, ca şi la Bursa de la Dublin, care a fuzionat cu cea din Londra.

- Intermediarii

De-a lungul deceniilor, intermediarii trebuiau să urmeze regula „monocapacităţii”: pe de - parte, curtierii (brokers) interveneau pe contul clienţilor şi, pe de altă parte, contrapartiştii (jobbers) interveneau exclusiv pe cont propriu. În prezent, membrii LSE se pot face agreaţi în calitate de broker (curtier pe contul clienţilor lor), broker-dealer (curtier pentru terţi sau pe cont propriu), market maker (ţinător de piaţă: membrul se angajează să propună, pentru valorile de care se ocupă, preţuri de vânzare şi preţuri de cumpărare oricare ar fi condiţiile pieţei).

Sunt oferite şi alte statute, cel de inter dealer broker, care intervine între market makeri pentru a le asigura un anumit anonimat.

„Big bang”-ul a modificat profund fizionomia City-ului. Suprimarea comisioanelor fixe,

răscumpărările firmelor de curtaj, informatizarea costisitoare şi crahul bursier din 1987 au avut raţiuni ale vechii organizări.

Ca urmare a „Big bang”-ului, societăţile străine s-au instalat (540 bănci străine sunt prezente la Londra, faţă de 340 la New York şi 170 la Paris) şi au luat sub control în câţiva ani majoritatea sediilor britanice.

- Pieţele bursiere

Caracteristica principală a LSE este absenţa, cel puţin până în 1996, a centralizării ordinelor.

Diferită de pieţele americană şi franceză, LSE funcţionează pe bază de „preţuri” şi nu de „cursuri”.

Fiecare operaţiune este realizată cu un susţinător de piaţă sau electronic, la preţuri diferite la cumpărare şi la vânzare.

Se disting:

– piaţa internă, SEAQ (Stock Exchange Automated Quotation);

– piaţa internaţională, SEAQ International (SEAQ-I).

Pe fiecare dintre aceste două pieţe sunt transmise electronic preţurile oferite pentru ordinele de talie normală.De-a lungul anilor, SEAQ-I a atras cantităţi importante de ordine pentru valorile internaţionale.Ea a distrus supremaţia pieţelor locale, îndeosebi europene, în ceea ce priveşte negocierile de blocuri de titluri. Strălucirea SEAQ-I a întărit City-ul în faţa preeminenţei europene.

În schimb, modernizarea pieţelor bursiere ca cea din Paris şi Frankfurt, care au introdus contrapartea pe blocuri de titluri, a condus la frânarea, chiar inversarea tendinţei de expatriere către Londra a tranzacţiilor importante. Autorităţile de control s-au îngrijorat faţă de concentrarea negocierilor pe câteva valori pe care le-a generat market-making-ul (93% din piaţă este ocupată din 400 de valori în timp ce ultimele 1.000 de valori nu ocupă decât 3% din negocieri). La începutul anului 1996, LSE a hotărât să pună

în funcţiune - reţea electronică (Sequence 6), înlesnind negocierile via un sistem de confruntare a ordinelor cum se practică şi la bursele continentale. Cele două sisteme de negociere prin „preţuri” şi prin „ordine” pot astfel să coexiste.

- Sistemul de reglementare-livrare

Acest sistem s-a învechit. Avansul luat de piaţa bursieră engleză în ceea ce priveşte sistemele de tranzacţionări electronice datorate SEAQ nu are echivalent decât în întârzierea sistemului său de reglementare-livrare a titlurilor. În absenţa monopolului, există mai multe centrale de compensare agreate de SIB. Absenţa dematerializării îngreunează şi prelungeşte duratele pentru transferul titlurilor. Proiectul de reglementare-livrare automatizat (TAURUS) a fost abandonat cu mari cheltuieli în 1994. Punerea în funcţiune a unui nou sistem (CREST), în iulie 1996, urmărea să reducă duratele de livrare de la 5 la 3 zile El înlocuieşte sistemul TALISMAN care nu efectuează decât simple livrări.