Obligațiunile

Obligaţiunile sunt hârtii de valoare cu venit în general fix, emise de societăţi comerciale pe acţiuni sau de către colectivităţi publice (stat, organisme suprastatale, inteprinderi de stat, municipii, judete) în serii mari toate având absolute aceeaşi formă, fiecare titlu reprezentând o parte a datoriei totale a cărui mărime este înscrisă pe titlu în cifre rotunde şi este rambursabilă în condiţiile imprimate pe titlu, dacă e materializat, sau specificat de emitent în prospect, dacă sunt dematerializate. Cel care cumpără obligaţiuni de la emitent devine deci creditorul acestuia şi se numeşte obligatar. Emitentul de obligaţiuni se obligă să plătească annual sau semestrial dobânzile, iar la scadenţa convenită şi valoarea nominală a acesteia. El răspunde patrimonial de îndeplinirea contractului de împrumut, respectiv a angajamentelor obligatoare, căci obligaţiunea este în fond un contract de credit ale cărui condiţii sunt stabilite unilateral de către emitent. Cine este de acord cu condiţiile în care el înţelege să se împrumute, cumpără obligaţiuni şi îi devine partener de contract, respectiv creditor. Obligaţiunea ca hârtie de valoare negociabilă are câteva elemente care o particularizează faţă de acţiune. Elementele sale definitorii au semnificaţii precise care trebuie corect interpretate, deci înţelese pentru a se evita confuziile, cu elementele care decurg din utilizarea lor în practică.

Valoarea nominală sau valoarea facială a obligaţiunii este înscrisă în sumă rotundă pe faţa titlului. Ea constituie baza pentru calcularea sumei dobânzii care se plăteşte semestrial sau anual, perioada numită termen de scadenţă. De asemenea valoarea nominală a obligaţiunii reprezintă suma pe care emitentul debitor se obligă să o restituie creditorului obligatar la scadenţa obligaţiunii.

Rata dobânzii nominale este procentul înscris pe faţa obligaţiunii şi în funcţie de care se determină venitul obligatarului făcând produsul dintre rata dobânzii nominale şi valoarea nominală. Este denumită cupon pentru că se materializează în cupoane detaşabile la data plăţii dobânzii. Deşii de regulă dobânda nominală este fixă în ultimele două decenii s-au dezvoltata şi plata obligaţiunilor cu dobândă variabilă pe anumite perioada după cum au apărut şi obligaţiuni fără dobândă.

Durata de viaţă a unei obligaţiuni sau a împrumutului este perioada cuprinsă între data emisiunii şi data prevăzută pentru rambursarea ultimii rate din capitalul împrumutat.

Scadenţa obligaţiunii numită şi maturitate este data finală până la care întregul capital împrumutat trebuie rambursat iar obligaţiunile existente în circulaţie sunt răscumpărate, adică retrase din circulaţie de către debitor. La emisiune scadenţa este egală cu durata de viaţă a obligaţiunii şi se micşorează pe măsură ce se îndepărtează de data emisiunii, de exemplu pentru o durată de 10 ani, după 9 ani scadenţa va fi peste un an. Obligaţiunile sunt valori mobiliare reprezentând creanţa deţinătorului asupra emitentului rezultată în urma unui împrumut pe care acesta din urmă îl lansează pe piaţă asumându-şi obligaţia de a plăti o dobândă şi de a răscumpăra titlul emis la o dată viitoare. Obligaţiunea este o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permit obţinerea unor venituri viitoare a căror mărime depinde de nivelul ratei dobânzii şi de durata de viaţă a obligaţiunilor.

Principalele caracteristici ale obligaţiunilor sunt:

- obligaţiunea este un instrument al investiţiei de capital pe termen mediu ş lung

- obligaţiunea exprimă creanţa deţinătorului asupra ansamblului activelor emitentului

- obligaţiunea exprimă angajamentul debitorului faţă de creditor care îi pune la dispoziţia primului fondurile sale

Obligaţiunile pot fi emise în formă materială pe support de hârtie sau în formă nematerializată prin înscrierea în cont. Emisiunea de obligaţiuni se realizează în funcţie de nevoile de creditare şi de condiţiile pieţei.

Împrumutul obligatar constituie modalitatea fundamentală de înlăturare a societăţii comerciale şi a autorităţilor publice pe termen lung. Ele se disting de împrumutul clasic prin următoarele caracteristici:

- în cazul unui împrumut clasic creditorul este unic fiind vorba în general de o bancă sau de un intermediar financiar specializat; emisiunea de obligaţiuni reuneşte un număr mare de creditori

- obligaţiunea fiind un titlu de creanţă negociabilă este cotată pe piaţa secundară; spre deosebire de împrumutul clasic recuperarea investiţiei în obligaţiuni se poate efectua înainte de scadenţă la preţul pieţei ce diferă de preţul plătit în momentul plasării capitalului în obligaţiuni