Operațiuni de tranzacționare a opțiunilor

INTRODUCERE

Existenta pietei valutare la termen ofera agentilor economici posibilitatea acoperirii riscului valutar , cunoscuta sub denumirea de hedging , a efectuarii speculatiilor bancare , a arbitrajului valutar ori a arbitrajului dobanzii .

Operatiunile de hedging reprezinta o solutie de eliminare a riscului valutar prin cumpararea de valuta la termen , de la o banca cu plata ulterioara la pretul de cumparare prestabilit . Exista posibilitatea ca aceasta operatiune sa fie avantajoasa pentru agentul economic , in conditiile in care cursul de schimb prestabilit este mai mic decat cursul de schimb spot la data platii efective , ori dezavantajoasa , in caz contrar .

Speculatia valutara presupune cumparea de valuta si vanzarea sa ulterioara la un alt curs de schimb .

Riscul este mai ridicat intrucat valuta este efectiv achizitionata , iar in cazul scaderii cursului de schimb la vanzare fata de cursul de schimb de cumparare la data achizitiei implica suportarea unei pierderi valutare pentru agentul economic .

Arbitrajul valutar presupune exploatarea diferentelor de pret la o valuta in cazul diferitelor cursuri de schimb oferite de diferite banci , cu scopul obtinerii unui profit fara risc.

Arbitrajul dobanzii este similar arbitrajului valutar , insa punctul de analiza este rata dobanzii diferentiata de la o tara la alta , de la o banca la alta .

Valorificarea acestei diferentieri presupune shimbarea fondului de resurse financiare speculative in moneda nationala a tarii cu dobanda suprioara , ori in valuta mai rentabila , in cazul constituirii unor depozite bancare .

Operatiunile comerciale internationale ofera posibilitate de acoperire a riscului valutar pin stipularea in contract a unor clauze specifice , precum clauza valutara , clauza cosului valutar , ori clauza de alegere a monedei de plata.

In aceeasi masura aversiunea fata de riscul valutar se solutioneaza prin apelarea la metode extracontractuale de hedging valutar , printre care amintim acoperirea pe piata forward , acoperirea prin contracte futures , acoperirea prin contracte cu optiuni .

Cele mai avantajoase instrumente financiare derivate de acoperire a riscului valutar sunt contractele cu optiunile optiunile.

Istoria optiunilor este legata de cea a burselor de marfuri, in special a celor din Statele Unite.

In 1848 este infiintata Chicago Board of Trade (CBOT), unde, in mod oficial, primele contracte futures propriu-zise incepand sa fie tranzactionate in 1877, fiind vorba de contracte futures pe cereale. Intrucat in 1874 un decret al statului Illinois interzice tranzactionarea optiunilor pe materii prime, se dezvolta optiunile pe contracte, asa-numitele “privileges”. Acestea aveau ca activ de baza un contract futures pe cereale (grau, porumb, etc.).

In 1936, prin “Commodity Exchange Act”, Congresul interzice insa, tranzactionarea acestor optiuni.

Al doilea important centru de tranzactionare a optiunilor este New York.

New York Mercantile Exchange (NYMEX) isi are originea in Butter and Cheese Exchange of New York, infiintata in 1873.

In afara de contractele futures tranzactionate din anii ’20, in anii ’80 au fost introduse optiuni pe futures pe zahar brut, cacao si cafea.

New York Cotton Exchange a lansat in 1984 optiuni pe contracte futures pe bumbac.

OPERATIUNI CU OPTIUNI

Optiunile au aparut cu mult timp in urma, ca urmare a necesitatii pentru acest tip de contract.

Desi initial nestandardizate, mecanismul era acelasi cu cel folosit astazi in

marile burse ale lumii.

Probabil ca cea mai timpurie atestare a optiunilor se regaseste in Grecia antica, pe vremea filozofului Thales.

Folosind cunostintele lui de astrologie, Thales a previzionat o recolta bogata de masline in primavara urmatoare.

Cum in general existau din partea fermierilor putine contracte de inchiriere a preselor de masline in timpul iernii, Thales a negociat preturile in iarna pentru primavara urmatoare.

Previziunea lui Thales a fost corecta si el a fost in masura sa (re)inchirieze apoi dreptul de folosire a preselor de masline in primavara, obtinand un profit considerabil. Cel mai cunoscut exemplu cu semnificatie istorica privind optiunile a avut loc in Olanda in timpul erei lalelelor din secolul 17.

In acel timp contractele pe bulbii de lalea erau intens tranzactionate de dealeri si fermieri. Acestia tranzactionau contracte pentru optiunea de a cumpara sau a vinde un anumit tip de bulbi de lalea la un pret specific si la o anumita data in viitor, ca o modalitate de protejare impotriva unei recolte slabe.

Dealerii de lalele cumparau optiuni call care le garantau dreptul de a cumpara bulbi la un anumit pret, in eventualitatea ca preturile bulbilor vor creste substantial. Cultivatorii de lalele cumparau optiuni put ca asigurare ca vor putea vinde bulbii lor la un anumit pret dupa recolta.

O optiune este un contract prin care cumparatorul ei primeste – in schimbul unei

sume de bani platite (numita prima) – dreptul de a cumpara un anumit bun la un pret fix, daca el doreste acest lucru.

Practic aceasta este diferenta notabila dintre un contract futures si o optiune – in cazul optiunii cumparatorul poate decide sa nu mai uzeze de acest drept de cumparare, pe cand in cazul unui contract futures el este obligat sa isi respecte angajamentul de a achizitiona bunul.

Un contract pe optiuni prezinta urmatoarele elemente caracteristice:

- Activul suport reprezinta activul pe care se face optiunea de cumparare / vanzare , putand lua mai multe forme : reala ( marfuri ) , financiara ( titluri monetare si fiananciare ) , sau abstract ( rata dobanzii , indice bursier ) .

- Marimea optiunii precizeaza nivelul standard al volumului activului-suport ; astfel , un contract optional pe titluri mobiliare precizeaza nivelul standard de 100 de titluri-suport / optiune .

- Durata de viata ( t ) reprezinta perioada in care poate fi exercitata optiunea . Data finala poarata denumirea de data a expirarii .

- Pretul de exercitare ( E ) este pretul la care se poate vinde si cumpara activul suport al optiunii , marime determinata in momentul incheierii contractului optional , dupa o procedura bursiera standardizata .

- Pretul optiuni ( P ) se identifica cu prima acordata in momentul incheierii contractului . Aceasta prima se descompune in valoare intrinseca si valoare timp .

- Valoarea intrinseca ( VI ) este diferenta dintre cursul activului-suport si pretul de exercitare a optiunii ,, call ’’ pentru optiuni de cumparare , ori diferenta dintre pretul de exercitare a optiunii ,, put ’’ si cursul activului suport , pentru optiuni de vanzare . Astfel , daca cursul activului suport ( cursul valutar ) creste , in aceasi masura creste si valoarea intrinseca a optiunii . La o scadere a cursului activului suport lucrurile comporta mecanismul invers celui sus mentionat .

- Valorea timp ( VT ) reprezinta valoarea suplimentara , peste cea intrinseca , ca modalitate de cuantificare a nivelului raportului cerere-oferta manifestat pentru o optiune . Valorea timp se determina scazand din marimea primei , valoarea intrinseca a optiunii . Valoarea timp depinde proportional de durata de viata a optiunii ramasa pana la data scadenta a acesteia . In consecinta , cu cat optiunea se apropie de maturitate , cu atat valoarea timp tinde spre valoarea 0 . De aceea , la varsat de maturitate , o optiune se evalueaza la valoarea sa intrinseca .