Strategii investiționale ale fondurilor speculative

1. Hedge Funds

1.1. Scurt istoric

Originea fondurilor speculative nu se cunoaste cu exactitate. In timpul pietei bull din anii 1920, in Statele Unite erau numeroase vehicule financiare oferite in mod privat de catre investitori de success. Cel mai cunoscut din acea perioada este probabil Graham-Newman Partnership avandu-i ca fondatori pe Benjamin Graham si Jerry Newman. Exista insa si alti investitori precum Jesse Livermore sau Bernard Baruch care confirma existent unor mijloace financiare de acest gen la inceputul secolului XX, cu mult timp inainte de dezvoltarea instrumentelor de tip futures, options si a altor produse derivate. Atunci cand singura modalitate de a te proteja de riscul de piata era metoda short.

Sociolog, redactor al revistei Fortune, absolvent al Harvard jurnalistul Alfred Winslow Jones foloseste pentru prima data in 1949 sintaxa hedge fund. Pentru a neutraliza evolutia generala a pietei Jones a combinat cu success doua instrumente speculative simple si anume levierul si short-selling-ul. El cumpara active care anticipa ca aveau sa creasca si vindea in lipsa active a caror valoare aprecia ca avea sa scada. Era modaliatatea lui de arbitraj pentru a se proteja de riscul de piata, astfel folosindu-se in principal de inspiratia de a alege actiunile si nu de anticiparea directia pietei. Era o teorie simpla, conform careia actiuni ‘bune’ ar fi depasit in perfomanta evolutia pietei intr-o perioada de crestere sau, intr-o perioada de scadere, actiunile ‘rele’ ar fi scazut mai mult decat restul pietei. Aceasta teorie a dat rezultate astfel ca fondul lui Jones a depasit rezultatele celor mai bune fonduri mutuale conform unui articol Forbes din 1966. A fost primul care a folosit taxarea in functie de performanta pentru managementul unui vehicul financiar care folosea aceste strategii.

In 1968 erau inregistrate deja 200 de fonduri speculative si primul Fond al Fondurilor a fost creat in 1969 la Geneva. Multe din aceste fonduri si-au incetat activitatea in timpul recesiunii din 1969-70 si a prabusirii pietei in anii 1973-1974 din cauza pierderilor considerabile. In anii ’70 managerii de fonduri speculative s-au specializat in special pe strategia long/short. Popularitatea lor insa a scazut in aceasta perioada de regres a pietelor financiare pentru a reveni din nou in vizor la sfarsitul anilor ’80 datorita succesului unor fonduri profilate in special pe investitii media.

Numarul fondurilor speculative a crescut semnificativ in timpul anilor ’90 beneficiind de capital rezultat in urma aprecierii pietei bursiere de-a lungul acestei perioade. Traderii si investitorii au inceput sa arate tot mai mult interes acestor vehicule financiare tocmai datorita modalitatii de recompensare si de asemenea capacitatii lor de a realiza profituri peste cele din piata. S-au dezvoltat de asemenea numeroase strategii printre care amintim convertible arbitrage, emerging markets, market neutral, merger arbitrage si multe altele.

In 2008, conform comisiei europene fondurile speculative din toata lumea controlau circa 1.9 trilioane de dolari in active gestionate. Cu toate acestea criza financiara a avut efecte dure asupra lor astfel incat unele au recurs la masuri precum restrictionarea retragerilor de capital. In 2011 insa activele gestionate s-au apreciat din nou ajungand la aproximativ 2 trilioane de dolari cu mentiunea ca doar in Statele Unite acestea insumau aproape 1.3 trilioane de dolari administrate de cei mai mari 225 de manageri inregsitrati aici.

Cele mai mari fonduri hedge dupa un clasament din 2011 sunt Bridgewater Associates($59 miliarde), Man Group($39 mld), Paulson & Co.($35 mld). Se apreciaza ca 61% din capitalul investit in fondurile speculative provine de la investitori institutionali.

1.2. Caracteristici generale

Un fond speculativ poate fi definit ca fiind un fond care poate folosi o gama mai larga de strategii investitionale decat alte fonduri cu specificatia ca acestea sunt disponibile unui anumit tip de investitor cum ar fi institutii acreditate, fonduri de pensii sau personae cu un potential financiar considerabil si experienta in pietele financiare. Instrumetele financiare folosite sunt diverse, totusi predomina investitiile in valori mobiliare tranzactionate pe pietele publice. Tehnicile cele mai folosite sunt vanzarea in lipsa, levierul si arbitrajul.

Valoare investita intr-un astfel de fond se exprima in procente din valoarea totala a acestuia, astfel aprecierile sau deprecierile activului total al fondului se reflecta in suma disponibila spre retragere a oricarui investitor.

O caracteristica principala este aceea ca managerii de fonduri speculative folosesc strategii de asa natura incat sa obtina rezultate pozitive indifferent de evolutia pietei bursiere. De asemenea ei isi investesc propriul capital in aceste fonduri fiind astfel expusi impreuna cu restul investitorilor la riscuri.

Gestionarea fondului implica de obicei o taxa de management care acopera cheltuielile operationale ale managerului si de asemenea o taxa de performanta, sau stimulent in cazul in care valoarea activului net inregistreaza apreciere la sfarsitul unui an.

Deoarece fondurile speculative nu sunt adresate investitorilor de retail, managerii acestora nu au fost supusi acelorasi reglementari ca si managerii altor fonduri cu privire la structura fondului sau felul in care strategiile sunt implementate. Cu toate acestea, dupa criza din 2008 atat Uniunea Europeana cat si Statele Unite au emis directive in scopul de a supraveghea si elimina ‘ferestre’ de reglementare privind fondurile speculative.

1.3. Taxe

Taxele percepute de un Hedge Fund se impart in doua categorii: taxa de management si taxa de performanta.

Taxa de management se exprima in procent din valoarea activului net si variaza intre 1% si 4% pe an, cea standard fiind de 2%. Plata ei se face lunar sau trimestrial. Aceasta taxa este destinata spre a acoperi costurile operationale ale managerului.

Taxa de performanta, pe de alta parte asigura profitul managerului, aceasta reprezinta de obicei 20% din profitul annual fondului, sau poate varia intre 10% si 50% de la caz la caz. Aceasta taxa are menirea de a stimuli managerul sa faca profit, fiind criticata de unii datorita faptului ca implica managerul doar in cazul profitului si nu il se prevede o taxare a acestuia in cazul unei evolutii negative a activului net al fondului, incurajandu-l astfel la administrarea cu risc ridicat a acestuia. Taxele de performanta s-au diminuat in perioada ultimei crize.

Majoritatea taxelor de performanta se aplica in conditiile asa-zisului “high water mark”, adica doar asupra profitului net al fondului, dupa ce eventuale pierderi din anii anteriori au fost recuperate. Totusi in aceste cazuri se intampla ca managerii sa inchida fondurile care au pierdut si sa creeze altele noi, pentru a evita sa administreze fonduri care au de recuperat fara sa incaseze taxa de performanta.

O taxa practicata de asemenea de multi manageri de fonduri speculative este ‘taxa de rascumparare’ aplicata pentru retrageri de capital inainte de termene prestabilite sau in exces fata de sume prestabilite, folosita tocmai pentru a descuraja acest fenomen.