Aplicatii Visual Basic in Excel

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Aplicatii Visual Basic in Excel.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Calculatoare

Extras din document

Punctul de pornire îl constituie problema realizării de rapoarte profesionale în formate accesibile diverşilor utilizatori. De regulă, fiecare mediu de programare a aplicaţiilor care se respectă pune la dispoziţia programatorilor componente specifice pentru realizarea de rapoarte. Sunt arhicunoscute generatoarele de rapoarte din Visual FoxPro, Magic sau Visual Basic. Fiecare dintre ele are puncte tari şi puncte slabe, însă în practică se simt mai ales punctele slabe, determinate de flexibilitatea destul de redusă în abordarea unor anumite tipuri de probleme.

Visual Basic deţine utilitarul „Data Report” pentru realizarea rapoartelor. Utilizarea acestuia este foarte simplă, dar de cele mai multe ori în practică, facilităţile oferite de „Data Report” sunt insuficiente. Soluţia pentru aceste inconveniente o poate reprezenta achiziţionarea contra cost a unor componente specializate, sau utilizarea altor medii, cum este Microsoft Excel pentru exportarea rapoartelor în formatul dorit. Deşi presupune un volum ceva mai mare de muncă pentru realizarea rapoartelor, această soluţie oferă în schimb o mare flexibilitate (să ne gândim numai la graficele şi multitudinea de funcţii de care dispune Excel-ul şi care vor putea fi folosite prin intermediul Visual Basic).

Înainte de a putea folosi Microsoft Excel în aplicaţiile .Net trebuie ca Microsoft Office 2003 sau o versiune mai nouă să fie instalată.

Dacă Microsoft Office este instalat, se va crea un nou proiect accesând opţiunea Create : Project... din fereastra de start a programului Visual Studio 2005, sau accesând meniul : File: New -> Project.

Din fereastra deschisă se va alege :

1. Mediul de programare dorit, în acest caz Visual Basic .NET ;

2. Tipul aplicaţiei, care va fi de tip windows – bazată pe ferestre ;

3. Un nume pentru proiect ;

4. O locaţie pe hard-disk unde va fi salvat proiectul (Atenţie pentru cei care lucrează într-un mediu restricţionat – locaţia implicită este C:Documents and SettingsNumeUserMy DocumentsVisual Studio 2005Projects aceasta locaţie trebuie modificată către o zonă pe care utilizatorul are drepturi depline);

Fig.1. Ordinea opţiunilor pentru crearea unui nou proiect

Pentru a putea folosi un Excel-ul acesta trebuie “importat” în propria aplicaţie. Pentru a realiza acest lucru din meniul Project se va alege : Add Reference... apoi din tabul COM se va alege următoarea referinţă :

- Microsoft Excel 11.0 Object Library;

Dacă versiunea programului Office este anterioară celei lansate în 2003, adică este instalat Office Xp sau 2000 sau altă versiune se va selecta componenta Microsoft Excel cu versiunea corespunzătoare (întotdeauna este recomandabil să fie selectată componenta cea mai nouă). Se poate în acest moment observa că “Microsoft Excel 11.0 Object Library” este o componentă de tip COM şi nu NET.

Fig.2. Selectarea componentelor necesare

Practic în acest moment programatorul poate trece la dezvoltarea aplicaţiei care să folosească Microsoft Excel, însă pentru versiunea Office 2003, Microsoft a avut mai multe versiuni lansate (fiecare având îmbunătăţiri minore) precum şi upgrade-uri de tip service-pack. Toate aceste lucruri fac aproape imposibilă folosirea aplicaţiei pe mai mult decât calculatorul dezvoltatorului. Totuşi pentru moment vom continua cu această abordare doar pentru a demonstra modul de construire a unei aplicaţii care să folosească Excel-ul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Aplicatii Visual Basic in Excel.doc