Imprimantă

1. Prezentarea schemei bloc

Imprimantele sunt acele echipamente periferice cu ajutorul cărora se realizează transferul pe hârtie sau alt tip de suport (folie transparentă, film, etc) a informaţiilor afişate pe un dispozitiv de afişare sau stocate într-un fişier. Schema bloc generală a unei imprimante este prezentată în figura l.

Figura 1. Schema bloc a imprimantei

Blocul de interfaţare cu sistemul de calcul asigură suportul fizic pentru transferul datelor de la unitatea de calcul (în particular poate fi un PC) la imprimantă. Transferul de date se face pe baza unui protocol de comunicaţie conţinut în aşa numitul driver al imprimantei. Fiecărei imprimante îi este specific un anumit driver şi, implicit, un anumit protocol pentru transferul dalelor de imprimat. Totuşi, driver-ele provenite de la un producător şi specifice unei familii de imprimante, nu diferă mult între ele, fiind compatibile pană la un anumit punct.

Într-o definiţie mai largă, prin driver se înţelege o colecţie de proceduri (rutine) de calcul care asigură legătura dintre un echipament periferic şi un sistem de calcul. Acesta acţionează ca un fel de translator între echipamentul periferic şi aplicaţia software care îl apelează în vederea executării unei funcţii de imprimare. Spre imprimantă se transmit comenzi specifice pentru diversele sale funcţii: preluarea foii de hârtie, deplasarea capului de imprimare, comanda capului de imprimare în vederea imprimării, etc Aceste comenzi sunt cunoscute doar de driverul respectivei imprimante. În acelaşi timp, aplicaţiile ce folosesc driverul de imprimare (documente Word, Excel, etc.) folosesc comenzi mult mai complexe. De exemplu, o comandă de imprimare urmată de un cod ASCII poate semnifica tipărirea unui caracter alfanumeric. O altă comandă de imprimare, urmată de un set de 5 coduri în hexazecimal poate însemna o comandă de tipărire a unei suprafeţe dreptunghiulare cu o anumită culoare. Driverul imprimantei va accepta aceste comenzi complexe, le va traduce într-o multitudine de comenzi elementare, specifice imprimantei şi le va furniza în acest mod blocului de interfaţare al imprimantei.

Unitatea de comandă şi control este organizată în jurul unui microprocesor (microcontroler) care asigură preluarea, interpretarea şi execuţia comenzilor primite de la sistemul de calcul prin intermediul blocului de interfaţare. În imprimantele moderne, pe lângă procesorul principal există şi microcontrolere specializate care controlează gestionarea hârtiei şi acţionarea (comanda) capului de imprimare (blocului de imprimare).

Blocul de gestionare al hârtiei are drept element principal subansamblul de preluare şi antrenare al hârtiei (sau alt suport) dintr-o magazie de intrare, trecerea ei prin faţa blocului de imprimare şi depozitarea într-o magazie de ieşire. Cel mai adesea se utilizează drept suport de transfer hârtia şi astfel întâlnim imprimante ce utilizează hârtia continuă (pliată sau rulou) sau imprimante ce utilizează hârtia sub formă de foi. Calitatea imprimării depinde în mare măsură de calitatea hârtiei. Curent se foloseşte hârtie cu grosimea de 0,04 mm şi 0,06 mm având greutatea specifică de .

Blocul de imprimare are rolul de a reproduce formele (imaginile) pe suportul folosit (hârtie, film, etc). Datele ce trebuie a fi imprimate sunt preluate şi prelucrate în unitatea de comandă şi control, care va furniza blocului de imprimare toate semnalele necesare executării comenzii de imprimare cerută. Blocul de imprimare este în permanenţă corelat cu blocul de gestionare al hârtiei care asigură deplasarea corectă a suportului în vederea unei imprimări corecte.

2. Metode de imprimare

Metodele de imprimare utilizate în prezent sunt:

• imprimarea prin impact;

• imprimarea termică;

• imprimare electrofotografică;

• imprimarea cu cerneală

Imprimarea prin impact necesită prezenţa unui cap de imprimare cu ace, a unei benzi impregnate cu cerneală şi a unui sistemului de antrenare al acesteia. Caracteristic acestor imprimante este faptul că imaginea se transfera pe suport imediat ce comanda este transmisă capului de imprimare, nemaifiind necesare operaţiuni intermediare. Din acest motiv aceste imprimante sunt considerate ca fiind cele mai rapide şi sunt încă mult folosite pe plan mondial. Liderul mondial al producătorilor de astfel de imprimante este Epson.

Imprimantele termice folosesc o hârtie specială (hârtie termică) şi sunt asemenătoare imprimantelor cu ace, capul de imprimare fiind format dintr-o multitudine de elemente încălzitoare. Aceste elemente sunt extrem de subţiri (asemănătoare acelor) dar nu imprimă prin lovirea hârtiei ci prin încălzirea ei până ce aceasta îşi schimbă culoarea.

Imprimantele electrofotografice se caracterizează prin prezenţa unui suport intermediar pe care imaginile de imprimat sunt reprezentate sub forma unui relief de potenţial. Suportul intermediar atrage apoi tonerul (pulbere fină de carbon în amestec cu particule de teflon) şi îl transferă ulterior pe hârtie.

Imprimantele cu jet de cerneală au evoluat mult în ultimele decenii. Primele astfel de imprimante foloseau jeturi comandate de picături (similar fasciculului de electroni din televizor). Astăzi se foloseşte pe scară mondială imprimarea cu picături de cerneală furnizate de duze minuscule, funcţionând fie pe principiul termic, fie pe principiul piezo-electric.