Internet

Desi relativ nou din punct de vedere istoric, Internetul-ul are o varsta venerabila pentru o tehnologie computationala. Ii putem gasi radacinile cu peste 25 de ani in urma, ceea ce reprezinta mai bine de jumatate din distanta pana la originile erei electronice.

La sfarsitul anilor '50, la apogeul razboiului rece, Departamentul Apararii al Statelor Unite a inceput sa se intrebe ce se va intampla cu sistemul de comunicatie in eventualitatea unui razboi atomic. Solutia a inceput sa se contureze la inceputul anilor '60, ca o retea de comunicatii distribuita, ce propunea un sistem national de calculatoare conectate impreuna intr-o retea descentralizata, astfel incat, daca unul dintre nodurile principale ar fi fost distrus, restul ar fi putut sa-si reconfigureze dinamic conexiunile pentru a mentine comunicatia. Propunerea a fost discutata, dezvoltata si imbunatatita, ducand la aparitia - in 1969 - a primei retele cu comutare de pachete, ARPAnet (Advanced Research Projects Agency network), fondata de Pentagon.

In 1980, NSF (National Science Foundation) a reproiectat modelul ARPAnet, transformandu-l intr-o retea moderna, de mai mare viteza. Aceasta arhitectura imbunatatita a primit numele de Internet, o retea intinsa care lega super-calculatoare guvernamentale, institutii educationale si centre de cercetare. In scurt timp, TCP/IP a devenit protocolul standard pentru Internet. Utilizarea unui protocol comun de comunicatie permite schimbul de informatii intre calculatoare diferite (inter-platforma) si reprezinta factorul principal care a dus la cresterea spectaculoasa, cu o rata exponentiala, a Internetului.

Iniţial, Internet-ul a avut patru servicii de bază: E-mail, Usenet, Telnet şi transferul de fişiere. E-mail-ul este - aşa cum ştie toată lumea - poşta electronică, ce oferă o comunicare directă. Usenet este un panou electronic de afişaj, un forum public, unde oricine poate lăsa sau citi mesaje. Telnet permite unei persoane să folosească efectiv (ca şi cum s-ar afla fizic acolo) un calculator aflat la distanţă. Transferul de fişiere este folosit pentru a trimite un fişier de pe un calculator pe altul.

In 1990-1991, apar doua noi servicii: Archie, o unealta de cautare a fisierelor pe Internet, si Gopher, o structura ierarhica de meniuri, care faciliteaza organizarea documentelor in vederea prezentarii lor pe Internet.

In 1992, Tim Berners-Lee, cercetator la CERN (European Laboratory for Particle Physics), a elaborat protocoalele pentru WWW impreuna cu un concept valoros, URL (Uniform Resource Locator). URL este o schema de adresare care permite browser-ului sa stie unde trebuie sa mearga (adresa Internet), cum sa ajunga acolo (protocolul) si ce sa faca dupa ce a ajuns la destinatie (comanda). Fizicianul a conceput un sistem de comunicare simplu bazat pe hypertext: o modalitate care utilizeaza legaturi pentru a face referiri la alte documente. Ideea era de a permite o desfasurare neliniara a documentului text (initial sistemul nu-si propunea sa transmita imagini, sunete sau video). Transmiterea documentelor urma sa se faca prin retele de computere. Numele de Web vine de la faptul ca documentele aflate pe diferite sisteme fac referiri unele la altele printr-o "tesatura" de legaturi. Nucleul WWW este constituit dintr-un limbaj special (HTML-Hyper Text Markup Language) si dintr-un set de protocoale (HTTP-Hyper Text Transfer Protocol) pentru trimiterea, receptia si afisarea informatiei prin Internet. Contrar cu ceea ce majoritatea oamenilor cred in mod gresit, WWW (Web-ul) nu este o entitate fizica. Internet-ul este reteaua fizica, in timp ce Web-ul este o modalitate de a-l utiliza. O buna analogie ar fi sa consideram Internet-ul ca o retea telefonica si Web-ul ca o modalitate prin care aceasta poate fi folosita (formeaza numarul de telefon, astepta ca o persoana sa raspunda, vorbeste, etc.). Pana in 1993, cand NCSA (National Center for Supercomputing Applications) a lansat primul browser grafic, WWW-ul era un simplu sistem de distributie a informatiei in mod text. Curand, au aparut pe Web imaginile grafice si primele sunete, ca fisiere audio statice (pentru a putea fi ascultate trebuiau mai intai transferate local in intregime).

HTML

HTML este un set de comenzi care, incorporate in fisierul text, permit browserelor sa afiseze textul imbogatit cu grafica, audio sau video si legaturi hypertext cu alte documente. Daca formatarea avea mai putina importanta in cazul "simplei" distributii de informatie, ea a devenit esentiala in cazul distributiei pe Web. Dar de ce a fost preferat HTML cind pentru realizarea publicatiilor electronice existau mai multe tehnologii (de pilda documente portabile sau SGML - Standard Generalized Markup Language)? Unul dintre motive ar fi legat de faptul ca desi scopul este acelasi (crearea de publicatii care pot fi vazute, navigate, adnotate si distribuite) ele difera intre ele deoarece sint destinate unor medii diferite (CD-ROM sau retea locala).

Motivul alegerii HTML (de fapt subset al SGML) pentru publicatii pe Internet este ca permite formatarea textului ASCII cu o compresie buna, are suport pentru legaturi hypertext si este recunoscut cu usurinta de browsere pentru vizualizarea documentelor.

JAVA

Siteurile Web construite cu HTML sunt statice si plane asemenea unei reviste. Pentru a concura cu alte tipuri de prezentare a informatiilor, in principal cu televiziunea, proiectantii au fost nevoiti sa gaseasca un mod de a insufleti continutul Webului. Acesta s-a dovedit a fi Java, lansat de Sun Microsystems – un nou limbaj de programare (o versiune simplificata a C++) care permite utilizatorilor sa creeze siteuri Web animate si interactive (userfriendly).

Utilizand Java, programatorii realizeaza mici aplicatii numite applet-uri pe care browserele le incarca si le executa (ex: rotirea siglei unei firme, sa deruleze muzica MIDI sau clipuri audio, video, etc.). Appletul este o parte a paginii web, la fel ca orice imagine su text.

Desi Java este cunoscuta mai ales pentru facilitatile de creare a appleturilor, acest mediu de programare poate fi folosit pentru crearea de aplicatii de sine-statatoare, care nu trebuie incluse intr-un document HTML pentru a fi lansate in executie. Cea mai cunoscuta aplicatie de acest fel este browserul HotJava, scris complet in Java.