Knowledge Management

„Cea mai mare provocare la care trebuie să răspundă managerii…este creşterea productivităţii cunoştinţelor .” Peter Drucker

Introducere

Într-un secol supraaglomerat de noutăţi și date noi, am devenit tot mai preocupaţi de felul în care reușim să gestionăm informaţia. Este firesc să ne întrebăm dacă această preocupare sporită din ultimul deceniu pentru modul în care înţelegem să gestionăm accesul la cunoștinţe noi în societate reprezintă cu adevărat o condiţie obiectivă a dezvoltării sau o modă trecătoare? Și asta pentru că numeroase alte paradigme atât de populare în deceniul trecut au rămas uitate în bibliotecile vremii, fără a-și confirma rezerva de încredere și așteptare cu care au fost creditate pe timpuri. Este oare “managementul cunoașterii” un instrument cu adevărat important pentru societatea noastră?

Cunoașterea (Knowledge) este definită, de regulă, drept puterea de a înţelege și de a surprinde esenţa faptelor, valorificarea certitudinilor și a informaţiei, obţinută sub forma unor experienţe sau învăţăminte. În funcţionarea unor asemenea organizaţii, determinante sunt procesele desemnate generic prin sintagma celor “3 I” :

• inovare (crearea de cunoștinţe noi);

• învăţare (asimilarea de cunoștinţe noi);

• interactivitate partenerială referitoare la cunoaștere.

Knowledge Management (K.M.) are în vedere, în mod special, gestionarea cunoştinţelor deţinute de salariaţi, prin identificarea celor mai bune strategii manageriale de optimizare a creării, utilizării şi transferului cunoştinţelor în cadrul organizaţiei, astfel încât să se asigure maximizarea rezultatelor acesteia. În acest context, şi în această manieră de comunicaţie nu reprezintă altceva decât suportul proceselor specifice KM. Rezultă de aici că abordarea sistemelor de management al cunoştinţelor nu trebuie să se realizeze numai din perspectiva determinismului tehnologic, ci trebuie să aibă în vedere şi transformările organizaţionale şi umane.

Despres (2000) afirmă că managementul cunoaşterii nu este rezultatul oamenilor deveniţi mai inteligenţi, ci mult mai bine informaţi prin crearea de noi concepte pe baza celor create de generaţiile anterioare.

Definiţii

Nonaka (2000) – „Cunoaşterea este rezultatul unui proces dinamic, bazat pe interacţiuni între indivizi, rezultat ce este dependent de un anumit context spaţial şi temporal.”

Maier (2002) – „Cunoaşterea cuprinde toate aşteptările cognitive - observaţii aranjate după un anumit înţeles, acumulate şi încorporate într-un anumit context prin intermediul experienţei, comunicării sau inferenţei - pe care un autor individual sau o organizaţie le foloseşte în interpretarea situaţiilor şi generarea activităţilor, comportamentelor şi soluţiilor indiferent dacă aceste aşteptări apar în mod raţional conştient sau nu.”

În evoluţia KM factorul uman beneficiază de o atenţie deosebită. Nabeth (2002) consideră că „Noua generaţie de sisteme Knowledge Management trebuie să se bazeze pe aptitudinile şi competenţele salariaţilor, având în vedere două aspecte esenţiale: diferenţele dintre cerinţele şi caracteristicile utilizatorilor; eterogenitatea între diferitele grupuri de utilizatori.”

KM in ERP

a. Notiuni generale

Knowledge (cunoasterea) este considerata ca fiind un bun invizibil în cadrul intreprinderilor din ziua de azi. Supravieţuirea în economia globala si extrem de competitiva necesită un management al cunoştinţelor (knowledge management) extrem de eficient. Astfel multe intreprinderi au cerut integrarea knowledge managementului (KM) în sistemele informaţionale proprii. În cazul de faţa, prin sisteme informationale (în ţările dezvoltate precum S.U.A. sitemele informaţionale au ajuns sa fie sinonim cu sistemele informatice datorită gradului înalt de tehnologizare) ne referim mai exact la sistemele de tip ERP (Enterprise Resource Planning), ce sunt un instrument foarte important în eficientizarea modului de lucru în cadrul intreprinderilor. Atât knowledge management, cât şi sistemele ERP sunt doua bunuri care împreună pot aduce intreprinderii avantaje competitive nenumărate.

Inca din anii 1990 si pana in prezent sistemele informationale de afaceri cum ar fi cele de tip ERP au fost dezvoltate si puse in aplicare mai ales pentru gestionarea activelor fizice ale companiilor. În general intreprinderile, mai ales intreprinderile asa zise high-tech au doua tipuri de bunuri (active) majore, anume bunuri fizice şi bunuri bazate pe cunoaştere (knowledge assets). Intreprinderile din ziua de azi , sunt forţate să-şi conducă afacerile cu ajutorul knowledge management, avantajul lor competitiv depinzând în cea mai mare parte pe cunoaştere, experienţa, “know-how”, brevete şi inovaţii. În general sistemele ERP definesc procesele din cadrul afacerii ca fiind activităţi standard de rutină care maximizează eficienţa organizaţională, în timp ce knowledge management pune accentul pe învăţarea continuă, la nivel individual şi organizaţional, ca o abordare complementară pentru îmbunătăţirea productivităţii şi eficienţei business-ului.