Metodologii de Proiectare a Aplicațiilor Web

1. Abordări metodologice

Ingineria Web este un domeniu nou al ingineriei software, care pune accent pe dezvoltarea sistemelor Web. Deşi utilizarea unor metodologii de proiectare nu este încă o practică uzuală în domeniul ingineriei Web, necesitatea unor abordări sistematice ce trebuie adoptate atunci când se dezvoltă sisteme complexe este astăzi larg acceptată. Dezvoltarea aplicaţiilor Web are câteva caracteristici care diferă de dezvoltarea altor tipuri de aplicaţii. Pe de o parte, în procesul de dezvoltare participă diferite tipuri de actori (stakeholders): analişti, utilizatori, designeri, experţi în marketing, multimedia şi securitate etc. Pe de altă parte, principalele caracteristici ale acestor sisteme sunt structura de navigare, interfaţa cu utilizatorul şi capacitatea de personalizare. Structura necesită un ghid intuitiv pentru a evita ca utilizatorul să se piardă în spaţiul de navigare. Proiectarea interfeţei cu utilizatorul trebuie să ia adesea în calcul aspecte multimedia şi de marketing.

În România, există foarte multă literatură de specialitate care abordează aspecte ale proiectării interfeţei cu utilizatorul şi interfeţei grafice a siturilor Web, dar mai puţină despre metodologiile de proiectare a acestora. De aceea am considerat necesară o trecere în revistă a acestor abordări.

În ultimii ani, au fost propuse câteva abordări pentru dezvoltarea sistemelor Web. Aceste metode oferă elemente de modelare specifice pentru analiză şi proiectare, multe dintre ele definesc o notaţie proprie utilizată pentru reprezentarea grafică a elementelor. Aproape toate propun procese specifice pentru a sprijini dezvoltarea sistematică sau semi-automată a aplicaţiilor Web. Escalona şi Koch (2004) arată că doar câteva dintre metodologiile Web existente (NDT - Navigational Development Techniques, OOHDM - Object-Oriented Hypermedi Design Method, UWE - UML-based Web Engineering, W2000) încep ciclul de dezvoltare cu o analiză detaliată a cerinţelor. Alte abordări analizate de autori propun tehnici clasice pentru analiza cerinţelor Web sau ignora această fază a procesului de dezvoltare. Analiza cerinţelor este considerată de toate abordările ingineriei software ca fiind un pas cheie în dezvoltarea unor sisteme software de succes. Efortul investit în analiza cerinţelor reduce în mod considerabil deficientele în fazele ulterioare ale dezvoltării. Specificarea cerinţelor constă în realizarea unei descrieri a cerinţelor utilizând diferite tehnici: de la descrierea textuală informală la specificaţia formală în limbaje precum limbajul Z. Escalona şi Koch (2004) au dezvoltat un metamodel comun pentru reprezentarea conceptelor şi relaţiilor ingineriei cerinţelor Web (Web requirements engineering (WebRE).

Metodologiile de proiectare a aplicaţiilor Web disponibile în literatura de specialitate şi care vor fi prezentate pe scurt în paginile următoare pot fi clasificate conform părerii lui Distante et al. (2007) după cum pun accent pe "ce" se cere să facă aplicaţia (proiectare conceptuală în domeniul problemei) sau pe "cum" poate satisface aplicaţia cerinţele şi cum poate implementa ceea "ce" se cere să facă aplicaţia (proiectarea logică în domeniul soluţiilor). UWA- Ubiquitous Web Application, OOHDM, OOWS - Object-Oriented Web Solution şi OO-H - Object-Oriented Hypermedia Method se încadrează în prima categorie, în timp ce UWE şi WebML - Web Modeling Language pot fi considerate ca fiind metodologii hibride, deoarece acoperă atât proiectarea conceptuală cât şi proiectarea logică.

Metodologiile de proiectare conceptuală fac abstracţie de detaliile de implementare şi oferă o privire de ansamblu asupra sistemului, din punctul de vedere al utilizatorilor. Modelarea conceptuală este punctul de plecare pentru implementarea sistemelor complexe. Totuşi, distanţa mare între modelul conceptual al unei aplicaţii Web şi implementarea sa face ca utilizarea proiectării conceptuale să fie insuficientă pentru dezvoltarea unei aplicaţii Web. Dacă nu există niveluri de proiectare intermediară pentru translatarea specificaţiilor conceptuale în proiectarea implementării, atunci activităţile de implementare a unei aplicaţii Web pot să aibă loc independent de proiectarea conceptuală, ceea ce ar conduce la o risipire a efortului. Tendinţa unor cunoscute metodologii de proiectare este de a se dezvolta spre abordări integrate, care să acopere întreg ciclul de viaţă al aplicaţiilor Web. Printre metodologiile care urmează această direcţie se număra OO-H, OOWS, UWE şi OOHDM.

WSDM - Web Site Design Method ("WiSDoM") este o abordare centrată pe utilizator care modelează aplicaţia pe baza cerinţelor informaţionale ale grupurilor de utilizatori. Această abordare permite realizarea de situri Web mai bine adaptate necesităţilor vizitatorilor şi prin aceasta având un mai mare grad de utilizabilitate şi de satisfacţie (De Troyer, 1998). Procesul de dezvoltare este împărţit în patru faze:

1. Modelarea audienţei, în care utilizatorii sunt clasificaţi şi grupaţi în vederea studierii cerinţelor sistemului potrivit fiecărui grup de utilizatori;

2. Proiectarea conceptuală, în care este proiectată o diagramă clasă pentru a reprezenta modelul static al sistemului şi un model de navigare, pentru a reprezenta posibilităţile de navigare;

3. Proiectarea implementării, în care modelele proiectării conceptuale sunt translatate într-un limbaj abstract, uşor de înţeles de către calculator;

4. Implementarea, în care rezultatul proiectării implementării este scris într-un limbaj calculator specific.

Faza de modelare a utilizatorului îşi propune să identifice diferitele roluri ale utilizatorilor în cadrul a două sub-faze.